Aşa cum ochiul

frunză este,

când verde ţi se arată

ţie,

norocosului ajuns în pădurea

unde se poate afla

secretul învierii din morţi

al copacilor,

dacă iubeşti rugăciunea;

aşa cum ochiul

peşte este,

tăcut şi lunecător

printr-o apă ce curăţă,

când clipeşte semnalizând albastru,

pentru a apropia cerul

fără de care nu poţi exista

tu,

biata formă fără aripi;

aşa cum ochiul

stea este,

înfăţişându-se ţie strălucitor,

cu lacrimile uscate,

spre a te convinge

prin lumina ţintită spre inima-ţi,

mai curată decât raza soarelui,

de adâncimea ascunsă

în nopţile senine;

aşa irisul -

verdele, albastrul, negrul,

din ascunsa lume a şevaletelor.

Holograma tainicului

foton de lumină

e crucea malteză;

datorită lui ajungi

să vezi

cum păsările

pun şiruri de cruci,

pe ţărână şi

pe zăpadă;

pe urmă, în al brazilor sinod,

descoperi urmele celor vechi,

făcuţi din ţărână cu

multe culori şi miresme;

urme de paşi

suprapuse de timp,

pe care te străduieşti să le urmezi,

astfel încât mersul, cu tine,

să urce spre cer;

să se albească omul de asfalt,

învelit în mantia-i de ceaţă,

care crede cu putere că

din serpentinele aerului

tot mai rece

se nasc urşii polari,

spre care văzătorii privesc

cu uimire, deşi, fără lumină,

ei nici n-ar şti că există

aşa ceva.