A.E.: „Ca să fii socotit un nefericit autentic se cuvine, colega, să devii un nume cunoscut, dacă nu de-a dreptul celebru.”
*
Există îndoieli care indică o slăbiciune a ta, există îndoieli care indică o energie a ta, în funcţie de context.
*
A te deplora nu înseamnă, în pofida aparenţei, a fi de acord cu tine însuţi într-o variantă critică?
*
Există o libertate sumbră, damnată, o libertate lipsită de percepţia eului de către sine, a unei inconştienţe care nu se poate opri nicăieri pentru că în fapt nu poate ajunge nicăieri. E libertatea nu tocmai rară a celui prins în vârtejul păcatului curent. Exemplele vin frecvent din rândul afaceriştilor veroşi ca şi al politicienilor mânaţi de duhul cinic al ascensiunii cu orice preţ.
*
A.E.: „O împlinire ultimă a vieţii să reprezinte fantasta sa proiecţie în ceea ce nu s-a petrecut precum într-o eternitate?”
*
„Ştiinţa şi filosofia sunt de sexe diferite. Dacă Aristotel are dreptate definind masculinul drept ceea ce generează prin altceva şi femininul ceea ce generează prin sine, atunci ştiinţa e masculină (căci generează prin practică) şi filosofia e feminină căci generează prin sine. Ştiinţa antică era feminină. Până la experimentul ştiinţific, trăim încă în matriarhatul culturii. Apoi ştiinţa a devenit masculină. Dar ce e tulburător astăzi este că ştiinţa a devenit androgină, însuşindu-şi din plin şi generarea prin sine, speculaţia, tremurul.” (Noica)
*
Scriptor. Împlinirea poate fi şi fragmentară, pe un traseu variabil, nu fără dubii, amânări, sincope a ceea ce eşti, reflectând voluntar sau involuntar fiinţa.
*
Şi dacă rămânem ceea ce n-am izbutit a fi, într-o condiţie eternă care se deploră?
*
Inadvertenţe. Ţi se pare că vrei să spui ceva, dar spui altceva. Ţi se pare că vrei spui ceea ce ai omis, dar iese din nou altceva şi în raport cu prima omisiune.
*
Lucruri oneroase pentru că sunt reale, lucruri identic oneroase pentru că sunt ireale.
*
„Nu se face operă pură şi viguroasă cu ajutorul limbajului decât prin artificiul suprimărilor, al definiţiilor noi, secrete, al precizărilor care formează un nou limbaj (omogen, complet, ordonat) într-un limbaj (dat şi deci dezordonat în raport cu mine). Nu mă servesc, eu, individul, de tot limbajul dat. Şi, cu cât sunt mai mult eu însumi – cu atât pot mai puţin să fac. Scânteia de geniu nu vine după bunul meu plac – dar voinţa mea introduce totuşi o anume trişare în joc – de pildă să imite cât poate mai bine o fericire precedentă – să imite ce eram eu însumi în momentul clipei de fericire de alaltăieri.” (Valéry)
*
Şi cum să scuzi lucrurile care s-au petrecut prin cele care nu s-au petrecut? Cum? Cu concursul Neantului?
*
A fi umil prin orgoliul de sine.
*
„Liber e omul ce refuză în acelaşi timp să exercite şi să suporte teroarea.” (Camus)
*
Într-un oraş necunoscut mergi pe o stradă pe care n-ai mai fost, dar ai uneori senzaţia că o cunoşti. Moment nostalgic venit de aiurea.
*
„în Dicţionarul prostiei de Guy Bechtel şi Jean-Claude Carričre, o definiţie a iniţiativei, preluată din Manualul gradatului de la artileria grea, 1937: «Să ai iniţiativă înseamnă să-ţi exerciţi liber activitatea în cadrul ordinului primit». Executarea!” (Dilema, 2025)
*
„În timpurile pe care le putem numi preştiinţifice, oamenii nu se simţeau în încurcătură în legătură cu găsirea explicaţiei unui vis. Dacă şi-l aminteau după ce se trezeau, îl considerau o vestire, fie milostivă, fie ostilă, venită din partea unor forţe mai înalte, demonice şi divine. Odată cu înflorirea tipurilor de gândire specifice ştiinţelor naturii, toată această mitologie încărcată de sens s-a transpus în psihologie şi în ziua de azi nu se mai îndoieşte decât o foarte mică parte dintre oamenii educaţi că visul este propriul produs psihic al visătorului.” (Freud). Lev Şestov era de altă părere.
*
A.E.: „Ţi s-a năzărit că te-ai lovit de un stâlp, dar ai încercat doar să te sprijini de o umbră. Nu e preferabil să-i mulţumeşti umbrei salutare?”
*
Umbli din ce în ce mai anevoios, dar o senzaţie de dedublare îţi cuprinde uneori braţele şi pieptul care par a se descărna. Nu cumva un presentiment?
*
Şi totuşi lucrurile, marea majoritate a lucrurilor se află deja de cealaltă parte a lumii, în trecut. Tu ai rămas aşteptând, pe cine? Aşteptându-te pe tine însuţi?