Pe prima copertă a numărului 6 din 2026 al revistei Apostrof ne întâmpină trei titluri: „Un sfert de mileniu cu E.T.A. Hoffmann” de Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, „Liviu Petrescu. Scrisori către Nicolae Manolescu (II)” – dosar, „Anul Radu Stanca” de Ion Vartic. Cel din urmă titlu menţionat este al editorialului, în care Ion Vartic prezintă două volume: monografia Radu Stanca. Opera trăită de Mirela Nagâţ şi Problema cititului. Contribuţii la estetica fenomenului literar, ediţie îngrijită de Mircea Muthu, la bază teza de licenţă în Litere şi Filosofie a lui Radu Stanca, susţinută în anul 1942, la Universitatea din Cluj. Ion Vartic apreciază că „Prin definirea «cititului proiectant» ca unul adecvat textului dramatic, Stanca îl precedă pe Luigi Pareysón cu anumite paragrafe din Estetica sa (1954)”. Iar despre studiul Mirelei Nagâţ, Ion Vartic afirmă: „Importantă şi exactă analitic e, în acest sens, paralela făcută de exegetă între «postura colectivă» cerchistă şi «identitatea posturală» a lui Radu Stanca. Impresionantă e şi descrierea minuţioasă a «şantierului» nenumăratelor proiecte de piese de teatru (peste 40) rămase de la un creator care, prin sfârşitul lui pretimpuriu, se revelă ca un Euphorion al grupării cerchiste. Astfel, aceste proiecte mai mult sau mai puţin explicite sunt sistematizate în felul următor: 1. filonul tradiţional şi fabulos (în linia basmului şi a baladescului); 2. filonul istoric, filosofic, mitologic, politic, reinterpretat; 3. filonul relaţional-citadin; 4. filonul «vremurilor noi»; 5. filonul care tematizează condiţia modernă a artistului, a scriitorului. Incitantă este totodată minuţioasa sinteză referitoare la receptarea critică a «celui mai cunoscut poem al lui Radu Stanca, adevărat hit al liricii sale, Corydon». De asemenea, Mirela Nagâţ conturează pas cu pas «o biografie care să completeze puzzle-ul operei de viaţă şi creaţie, astfel încât un desen coerent să fie perceptibil»“.
Redăm şi un fragment dintr-o scrisoare a lui Liviu Petrescu, din 1970, adresată lui Nicolae Manolescu, despre relaţiile profesionale şi interogaţiile etice privind receptarea cărţilor amicilor/ prietenilor:
„Peste două săptămâni vă va apărea cartea despre Maiorescu; ce ar fi să transform cronica la carte într-un dialog cu dumneavoastră? Vă cunosc scrupulul în această direcţie, dar consider că este complet neîntemeiat. Faptul că am o mare simpatie şi o mare preţuire pentru dumneavoastră îmi poate oare contesta dreptul de a scrie despre cărţile dumneavoastră? Principiul mi se pare excesiv de ascetic şi nu mi-l explic decât ca o reacţie de refuz faţă de ceea ce au devenit şi faţă de modul în care s-au degradat în ultimul timp la noi relaţiile de prietenie între scriitori. În principiu însă, nu aveţi câtuşi de puţin dreptate; ar însemna să îi reproşaţi şi lui Italo Svevo că a scris despre Joyce, şi lui Jacques Rivičre că a scris despre Proust, şi lui Sartre că a scris despre Genet etc.”.