Cu adevărat impresionant recentul „Fuleu” editorial al unuia dintre cei mai importanţi şi mai riguroşi istorici pe care îi avem. Nu mai puţin de trei cărţi în 2025 – fiecare dintre ele cu un orizont tematic foarte incitant.
Ralea
„Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat în istoria României. Şi totuşi, ca intelectual şi ca om politic, figura sa s-a aflat multă vreme – şi sub multe regimuri – în prim-planul scenei publice româneşti: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marcă al PNŢ şi redactor-şef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu şi protejat al lui Armand Călinescu, ministru al muncii în timpul regelui Carol II, susţinător al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovarăş de drum al comuniştilor şi ambasador al Republicii Populare Române în SUA. Acuzat de oportunism de către mulţi dintre contemporani, biografia lui reprezintă, în ultimă instanţă, un foarte interesant studiu de caz despre supravieţuire – politică şi personală – în vremuri tulburi, la întretăierea dintre dictaturi şi totalitarisme. De aceea e chiar de mirare că niciun istoric nu s-a aplecat până acum asupra ei”, notează Alina Pavelescu, într-o succintă şi foarte inspirată prezentare a cărţii pentru care istoricul Cristian Vasile a primit, de curând, Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2025. Şi tot Alina Pavelescu – ea însăşi un istoric de mare forţă, directoare-adjunctă a Arhivelor Naţionale ale României – adaugă: „O face, iată, Cristian Vasile, într-o carte scrisă cu obiectivitate, acribie şi cu o riguroasă atenţie la detalii. Această primă biografie dedicată lui Mihai Ralea în istoriografia românească reprezintă un adevărat eveniment editorial şi o lectură pe cât de interesantă, pe atât de actuală“.
Un cameleon şi „Virtuţile” oportunismului. Mihail Ralea – o biografie politică este titlul acestei fascinante cărţi (publicate la editura Humanitas), care propune, aşadar, o „Biografie politică” a unuia dintre personajele ce ilustrează la vârf, pentru lumea intelectuală românească, ce înseamnă a fi jucător (atât în câmp politic, cât şi în zona culturală) de tip „Giruetă”. Mihai Ralea – doar spicuim, fără să intrăm în detalii – a fost: a) membru la vârf al Partidului Naţional Ţărănesc, redactor-şef la ziarul Dreptatea, ideolog al curentului doctrinar naţional-ţărănesc; b) ministru al muncii de la începutul şi până la sfârşitul dictaturii carliste; c) între 1945 şi 1946, ministru al artelor; d) mai apoi, luând forma vasului comunist, preşedinte al MAN, membru al Consiliului de Stat, deputat în comunism. „Cred că am subliniat destul de clar responsabilitatea morală semnificativă a lui Ralea – mai ales a intelectualului care a fost, a intelectualului cu trecut democrat, progresist exemplar – în impunerea unui compromis compromiţător, primejdios. A fost un compromis care a avut cumva putere, de exemplu, prin prisma personalităţii deosebite, carismatice a eroului nostru şi a justificat şi pentru alţii o linie de conduită acomodantă în raport cu un sistem politic autoritar, dictatorial sau chiar totalitar (şi aici nu e vorba doar de regimul comunist)” – conchide Cristian Vasile.
Literatura şi artele în primii ani ai comunismului românesc
Între cele trei lucrări publicate de Cristian Vasile în 2025, una este o reeditare. Volumul nu e însă identic cu cel publicat în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate, ci o ediţie nouă, revizuită şi adăugită. La editura Ratio et Revelatio (de data aceasta; versiune primă a cărţii – Humanitas): Literatura şi artele în România comunistă: 1948-1953.
„Probabil cartea aceasta nu ar fi apărut în toamna anului 2010 sau nu s-ar fi conturat în forma de atunci (şi de acum) dacă nu ar fi existat câteva precondiţii favorabile: un întreg climat, instaurat după decembrie 2004, mai prielnic deschiderii arhivelor comunismului; o structură instituţională în care am fost foarte implicat ca secretar ştiinţific (Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România), precum şi o prietenie foarte strânsă – cea dintre mine şi Vladimir Tismăneanu. Cel din urmă – dincolo de colaborarea din 2006 la Raportul final – a avut iniţiativa realizării unui volum care m-a adus şi mai mult în preajma studierii politicilor culturale comuniste: schiţa biografică dedicată lui Leonte Răutu (însoţită de o solidă anexă documentară) şi publicată la finele lui 2008. Profesorul de la University of Maryland – College Park m-a încurajat să duc la capăt un amplu studiu despre literatură şi arte în primul deceniu postbelic. Aveam în minte această idee a unei sinteze despre domeniul cultural (de fapt, cultural-ideologic) încă de prin 2002-2003. Vladimir Tismăneanu a citit printre primii manuscrisul şi apoi a prefaţat cartea, mult îmbunătăţită faţă de forma iniţială închegată pe la începutul lui 2008”, notează (încă) tânărul istoric român în postfaţa ediţiei recentissime a cărţii, cu privire la geneza uneia dintre cele mai puternice lucrări de profil din tot ce există la noi în chestiunea primului deceniu cultural din istoria comunismului românesc. Secvenţierea de aici a lui Cristian Vasile propune mari calupuri tematice despre: Ministerul Artelor, Secţia de Propagandă şi Agitaţie şi „Îndrumarea“ culturii; Literatura realismului socialist; Teatrul în primii ani de regim comunist; Artele plastice în timpul stalinismului integral; Creaţia muzicală – sfârşitul diversităţii şi impunerea controlului ideologic; Cinematografia – arta cea mai importantă; Învăţământul românesc în epoca stalinistă. Cristian Vasile: „Se poate spune că, dincolo de unele greutăţi care mai persistă, inclusiv în legătură cu accesul la documentele partidului comunist, ale secţiilor Comitetului Central, la sursele primare, dincolo de prejudecăţi, scrierea biografiilor ideologilor comunişti este acum mai la îndemână, cu atât mai mult cu cât în ultimul timp au apărut mai multe echipe de istorici, specialişti în ştiinţe politice şi în filosofie politică, care lucrează împreună, luând în considerare nu numai documentele de arhivă, mărturiile orale, ci şi textele teoretice sau scrierile ideologice. A cunoaşte biografia lor înseamnă şi un plus pentru cercetarea istoriei literaturii şi artelor sub regimul comunist”.
Primul deceniu cultural sub
N. Ceauşescu
În două recomandări – pe bună dreptate, încărcate de entuziasm – Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir punctează realizarea istoriografică remarcabilă a istoricului Cristian Vasile cu privire la tripticul său dedicat softului cultural care a susţinut o bună relaţie cu regimul comunist şi cu aparatul acestuia de propagandă. Profesorul Tismăneanu: „Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remarcabile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. Cristian Vasile a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de control şi modelare ale domeniului literar şi artistic. Graţie autorului, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile sale psihologice şi sociologice, cum a fost organizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate“. Profesorul Stanomir: „Cartea lui Cristian Vasile este ultima dintr-o serie de volume care îşi propun să investigheze relaţia dintre puterea totalitară, propagandă şi cultură. Sobră, precisă, erudită, contribuţia de faţă reconstituie primul interval al epocii Nicolae Ceauşescu. Sunt încadrate, în paginile sale, biografii, instituţii, traiectorii intelectuale. Situată la confluenţa istoriei şi a ştiinţei politice, analiza lui Cristian Vasile devine un reper canonic al studiilor dedicate comunismului românesc“.
Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu (1965-1974) (editura Humanitas, 2025) este titlul acestui incitant volum care, repetăm, rotunjeşte un triptic şi, sperăm, (re)deschide o discuţie care – în câmp intelectual – e departe de a fi una demodată şi neadecvată. Pe de o parte, survolul pe care îl propune aici Cristian Vasile are ca „ţintă în mişcare” procesul de acomodare a intelectualilor cu narativele realismului socialist de până la proclamarea lui Nicolae Ceauşescu drept preşedinte al RSR. Pe de altă parte, e foarte bine documentat rolul secţiilor ideologice ale Comitetului Central (mai ales: Secţia Propagandă, Secţia Ştiinţă şi Artă, Secţia Învăţământ) în chestiunea impunerii ideologiei oficiale la nivelul instituţiilor cultural-artistice (muzee, Direcţia Monumentelor Istorice, teatre, uniuni de creaţie, reviste literare şi studenţeşti, ansambluri folclorice, formaţii de amatori, şcoli, universităţi). Pe urmele nu multor istorici, Cristian Vasile reuşeşte – citind în mod rafinat, nuanţat softul ideologic al vremii şi coroborând cu aceasta o excelentă documentare de arhivă – să convingă cititorul, aşa cum menţionează şi Vladimir Tismăneanu, că „1974 este un an de răscruce”.