Numărul 4, din aprilie 2026, al revistei Orizont ne întâmpină cu o copertă pe care sunt celebrate nouă personalităţi feminine: Adina Baya, Graţiela Benga, Pia Brânzeu, Adriana Cârcu, Cristina Chevereşan, Gabriela Glăvan, Dana Percec, Nona Ropotan, Daniela Şilindean, prezente cu varii texte de analiză despre actualitatea culturală în interiorul publicaţiei. Un titlu care ne atrage atenţia este cel al interviului lui Cristian Pătrăşconiu cu Mihnea Măruţă, Ne-memoria şi imortalizarea în reţea, despre atât de actuala, de acum şi din viitor, problemă a digitalului, cu lumile sale virtuale şi artificiale. Autorul cărţii Identitatea virtuală oferă şi o definiţie nuanţată a temei centrale, pe trei planuri: „Planul numărul unu, cel mai cunoscut este cel în care suntem şi noi acum, şi anume realitatea fizică în care avem corpuri şi încă ne putem percepe; ne vedem, ne mirosim, ne putem atinge. Planul doi este reţeaua însăşi, cu miliarde de ecrane, unde fiecare dintre noi îşi creează ceea ce am numit un eu virtual, adică o extensie a propriei persoane, compusă din toate fragmentele pe care noi le postăm în reţea. Planul trei are de a face cu ceea ce numim identitate virtuală, adică ce anume se naşte în minţile celor care mi-au dat fallow sau care sunt prieteni cu mine în reţea. Atenţie, pe baza planului doi, nu pe baza planului unu. Adică ei nu percep decât ceea ce le-am arătat eu despre mine. Ei nu mă cunosc pe mine, cel real. Poate doar unii, să zicem. Majoritatea nu se «întâlnesc» decât cu dublura mea, şi de aici se nasc o sumedenie de iluzii, de false percepţii, de proiecţii ş.a.m.d. Deci, identitatea virtuală e un obiect ideal, aşa i-am spus din perspectivă filosofică. Ea ar fi intersecţia impresiilor, judecăţilor şi opiniilor care se nasc cu privire la numele meu în minţile care mi-au dat fallow în reţea”. Robert Şerban ne oferă două pagini de jurnal de la Târgul de Carte de la Leipzig, jurnal întins pe 5 zile. Pe ultima pagină, regăsim un articol intitulat „Mulţumim Theodor Pallady pentru prietenia cu Matisse!” de Ioan T. Morar, din care reţinem: „Da, Pallady este cel de-al doilea autor moral al celebrităţii iei. Cunoscând pasiunea de colecţionar de obiecte şi de porturi populare din toată lumea, el l-a «aprovizionat» pe Matisse cu mai multe piese vestimentare. «Sper că ia va putea să-ţi fie de folos şi culorile roz. Roşu, cât şi albastru al rochiei» sau «Am făcut rost de ii vechi pentru tine». «Ai primit cele două ii? Îţi voi mai trimite încă una zilele acestea printr-un curier. Îţi va place sper» […]”. Prin Pallady, marele pictor francez s-a apropiat şi de România […]. Un pic de ironie (involuntară?) în final: modelul principal pentru celebra pictură «La Blouse Roumaine» a lui Henri Matisse este Lydia Delectorskaya, muza, asistenta şi modelul său rus din ultimii ani de viaţă. Bluză românească pe model rus”.