Patru cărţi majore, fundamentale. Patru – masive, „Cărămizi”. Fiecare dintre acestea, foarte importante.
Summa Theologica. Volumul patru – şi ultimul
„Deoarece Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Christos, prin îngerul care mărturiseşte că şi-a mântuit poporul de păcate, ne-a arătat în el însuşi calea adevărului prin care putem să ajungem înviind la fericirea vieţii nemuritoare, este necesar ca, pentru încheierea întregii lucrări teologice, după studierea scopului ultim al vieţii omeneşti, al virtuţilor şi al viciilor, cercetarea noastră să continue cu Mântuitorul tuturor şi binefacerile sale pe care le-a pus la dispoziţia neamului omenesc. Cu privire la aceasta, ar trebui cercetat mai întâi Mântuitorul însuşi. În al doilea rând, sacramentele sale prin care luăm calea mântuirii. În al treilea rând, scopul vieţii nemuritoare, la care ajungem prin el în urma învierii.” – acesta este un citat (el însuşi, de referinţă) din Toma din Aquino, un citat care ordonează materia volumului cu numărul patru din monumentala sa lucrare, Summa Theologica. Nu cu mult timp în urmă, la capătul unui travaliu care s-a întins pe durata a aproape două decenii, a fost încheiată (în premieră pentru România) traducerea integrală a acestei mari opere teologice. Peste 3.500 de pagini într-o traducere coordonată de Alexander Baumgarten, una dintre cele mai puternice minţi filosofice de la noi. A. Bauumgarten, într-o intervenţie publică legată de această traducere-eveniment: „Ea este o culegere de dezbateri care recapitulează, judecă, reformează, tensionează, stinge sau face să explodeze, îngroapă sau trimite în viitor (cu un ceas în buzunar) problemele care s-au născut din întâlnirea culturii iudeo-creştine cu cea greco-romană, a celei patristice greco-latine cu Europa nordică a evului mediu timpuriu, a celei arabe cu cultura universitară scolastică. Ea este epocală pentru că expune, critică, pune la îndoială, jubilează sau se întristează, râde sau plânge de o epocă întinsă în trecutul şi în viitorul care se despart odată cu scrierea ei, chiar dacă neterminată. Şi o face cu răbdare, minuţios, pe probleme ordonate sistematic şi după canonul unui învăţământ universitar, în care logica şi autoritatea au aceeaşi valoare de argument. Versiunile în limbi moderne ale Summei theologice îşi au istoria lor particulară, şi putem încadra traducerea ei în limba română între ele”.
Platon – penultimul volum din O.I.
O.I. – adică Opera Integrală. E vorba despre Platon – cel care încă nu are traduse în româneşte toate textele omologate ca fiind ale lui. A existat o ediţie anterioară – Platon, Opere complete –, însă proiectul iniţial nu a fost consumat integral, aşa încât, abia odată cu travaliul ieşit din comun al lui Andrei Cornea (în calitatea sa de elenist, unic traducător al tuturor textelor din Platon), vom avea Integrala Platon. Ce înseamnă aceasta? Iată, în cuvintele eminentului traducător care este Andrei Cornea: „Înseamnă, deocamdată, şase volume proiectate. Ar mai fi şi un al şaptelea – cu dialogurile sau scrierile apocrife sau considerate cel mai probabil apocrife. Şase volume principale, cuprinzând toată opera. E o operă destul de mare. Nu numai că e un autor care a scris mult, dar e şi unul de la care s-a şi păstrat tot ce a scris; iar aceasta este o excepţie pentru antichitate”. Deocamdată, avem pe piaţă cinci dintre cele şase volume programate. Cinci volume marca Platon – versiunea Andrei Cornea. Un Platon despre care s-a spus, elogios şi binemeritat, că „Tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon“ (Alfred North Whitehead). De asemenea, că „ „Nu-i o întrebare de prisos dacă Platon, eliberat de vraja socratică, n-ar fi găsit un tip de om filozofic încă şi mai înalt, pierdut pe vecie pentru noi“ (Fr. Nietzsche). Sau, în cuvintele lui K. R. Popper: „Platon, în încercarea sa de a interpreta istoria şi viaţa socială a triburilor greceşti, şi îndeosebi a atenienilor, a zugrăvit un tablou filozofic grandios al lumii”. Volumul cu numărul cinci al seriei include: Timaios, Critias, Philebos şi atât de celebra Scrisoarea a VII-a. Volumele din Platon curg ordonate, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, după criteriul cronologic. Ele corespund, deci, marilor diviziuni ale acestei opere – lucrările de tinereţe, apoi cele de maturitate şi, în fine, cele de senectute. În mod normal, în prima jumătate a lui 2027, această operă de traducere va fi finalizată. Un detaliu, important: proiectul editorial „Platon-Opera Integrală” este susţinut de Editura Humanitas şi de Fundaţia „Republica Literelor”.
Poezie de top
Au fost mai întâi două volume mai degrabă mici – Noapte credincioasă şi virtuoasă & Reţete de iarnă din colectiv. Ambele, la Pandora M, ambele – traduse, excelent, de Bogdan-Alexandru Stănescu. Autoare: premianta Nobel din 2020 – Louise Glück. Iată, din Reţete de iarnă din colectiv, cum sună un fragment de poem al acestei extraordinare scriitoare: „Dacă e aşa de greu să încep, imaginează-ţi cum îmi va fi să închei –/ Pe patul meu, cearşafuri imprimate cu iahturi colorate inducând, simultan, viziuni ale aventurii (sub forma unor explorări)/ şi senzaţii de blândă legănare, ca-ntr-un scrânciob.// Primăvara, şi draperiile flutură./ Adierile pătrund în cameră, aducând primele insecte./ Zumzetul ca o rugăciune.// Rememorări esenţiale dintr-o memorie cuprinzătoare./ Puncte de limpezime într-o pâclă de ceaţă, vizibile cu intermitenţă,/ ca un far a cărui unică misiune/ e să emită un semnal”. Ei bine, în 2026, într-o ediţie care numără peste 1000 de pagini (mai precis: 1008!), avem, graţie efortului conjugat al Anastasiei Gavrilovici şi al aceluiaşi (foarte inspirat traducător & foarte inspirat editor, între altele) Bogdan-Alexandru Stănescu, volumul Louisei Glück Poeme. 1962-2020. Practic, tot ce e esenţial, în registrul poetic, de la această autoare. Despre care & despre carte, în The New York Times, s-a scris aşa: „Această antologie a doamnei Glück, care acoperă întreaga sa carieră, este un eveniment major, poate chiar cel mai important al anului... Laolaltă, aceste volume compacte au coerenţa unui mare roman şi o intensitate morală zdrobitoare. Ele dezvăluie o minte flexibilă şi acuzatoare, care interoghează nu doar propria viaţă, ci şi natura senzuală şi politică a lumii care se învârte în jurul ei“. Nota bene! Louise Glück, la discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Literatură: „Aceia dintre noi care scriu cărţi vor, cel puţin teoretic, ca ele să ajungă la mulţi oameni. Numai că unii poeţi nu văd această difuziune în termeni spaţiali, ca în cazul unei săli pline de oameni. Ei privesc această transcendere temporal, secvenţial, vor să ajungă la mulţi cititori în timp, în viitor, dar, într-un mod foarte profund, aceşti cititori vin doar unul câte unul”.
Din păcate, aproape necunoscut la noi...
Nicolás Gómez Dávila – el este unul dintre cei mai mari gândituri din America de Sud, din păcate, aproape necunoscut la noi. Columbian, savant, i s-a spus, pe bună dreptate, „Nietzsche din Anzi”. A fost o prezenţă discretă în cea mai mare parte a vieţii sale (1913-1994) – de altfel, pentru doi ani, a fost ţintuit la pat ca urmare a unei severe pneumonii; a trăit asemenea unui pustnic, înconjurat de imensa sa bibliotecă, de peste 30.000 de volume („A trăi cu luciditate o viaţă simplă, retrasă, discretă, între cărţi inteligente, iubind câteva fiinţe”). Nicolás Gómez Dávila a devenit faimos – şi cota sa contiuă să crească – abia în ultimii ani înainte de moarte, în special ca urmare a traducerilor în limba germană a textelor sale. Este considerat unul dintre cei mai radicali critici ai modernităţii; opera sa constând aproape în întregime din aforisme pe care le-a numit „Escolios” („Scolia” sau „Glose”). Îl avem, de relativ puţină vreme, şi în limba română – graţiei editurii Limes şi, în egală măsură, graţie unui traducător exemplar şi atât de devotat operei acestui mare şi incomod gânditor modern (anti-modern, poate că ar fi mai bine spus...). Traducătorul – Ioan Milea, cel care a notat în marginea ediţiei excepţionale de la Limes, „Scolii la un text implicit” (tom care trece, de asemenea, de 1000 de pagini în ediţia românească!): „Graţie desăvârşirii lui, ca şi profunzimii umane din care se naşte, scrisul lui Gómez Dávila continuă să impună şi să fie o prezenţă,Pe care o seamă de spirite afine s-au străduit mereu să o menţină vie. Între altele, prin traduceri precum aceasta, pe care i-o propunem acum pentru prima oară în variantă integrală cititorului român, în speranţa că îi va prilejui o descoperire: descoperirea unui gânditor autentic, de o profunzime ameţitoare, a unui «vânător de umbre sacre pe coline eterne»”. Încă două notaţii – fulgurante şi strălucite – din Nicolás Gómez Dávila: „Chiar şi pentru compasiunea budistă, individul nu e decât o umbră ce se destramă. Demnitatea individului e o amprentă creştină pe lutul grecesc” & „ Dovezile existenţei lui Dumnezeu abundă pentru cel ce nu are nevoie de ele”. Mare gânditor – mare întâlnirea cu opera sa!