Regele Lear
de William Shakespeare
• Traducere text: George Volceanov
• Regia artistică şi adaptarea scenică: Silviu Purcărete
• Scenografia: Dragoş Buhagiar
• Muzica originală: Vasile Şirli
• Asistenţă regie: Raluca Păun
• Grafică spectacol: Cristina Purcărete
• Secretari literari: Haricleea Nicolau & Denisa Neaţu
•Distribuţia: Regele Lear (Claudiu Bleonţ), Goneril (Romaniţa Ionescu), Ducele de Albany (Cătălin Vieru), Regan (Iulia Colan), Ducele de Cornwall (Alex Calangiu), Cordelia şi Bufonul (Costinela Ungureanu), Regele Franţei (Mircea Mogoşeanu/Adrian Tudor), Contele de Kent (Angel Rababoc), Contele de Gloucester (Sorin Leoveanu), Edgar (George Albert Costea), Edmund (Ovidiu Cârstea), Oswald (Nicolae Poghirc), Raluca Păun, Minela Popa (Minela Zamfir), Un slujitor (Adrian Ţîrcă), Slujitorii (Sorin Gruia, Nicolae Guran, Constantin Ciuică, Nicolae Dumitraşcu, Costinel Nicu, Nicoliţa Răducanu, Cristina Birtu, Monica Dragomir, Mirela Ştefan, Lavinia Petec, Maria Ungureanu, Anca Rădulescu)
• Sunet: Emy Guran
• Lumini: Ştefăniţă Rezeanu, Marian Tudorache
• Regie scenă: Sorin Gruia
• Foto credit: Albert Dobrin
Regele Lear este simultan o provocare pentru regizor, actori şi spectatori, Peter Brook îl considera „A mountain whose summit has never been reached”, un vârf niciodată atins. Silviu Purcărete mărturisea apropierea cu reticenţă, fiind unul dintre textele shakespeariene pe care le-a ocolit foarte multă vreme, un text complicat şi bizar. Cea mai grandioasă dintre tragediile lui Shakespeare, construită pe contradicţii, este ea însăşi o contradicţie, iar spectacolul pus în scena Naţionalului craiovean urmează îndeaproape jocul paradoxurilor şi al contrapunctului, plus expresivitatea textului în traducerea lui George Volceanov.
Lear primeşte o lecţie de umanitate, o lecţie de umilinţă, dar ajunge oare lecţia la spectatori? Shakespeare încalcă mereu convenţiile, inversează rangurile, amestecă regi cu nebuni şi bufoni, amplifică disperarea, teroarea, iar în acest spirit de uimire şi cutremurare, spectacolul lui Silviu Purcărete merge spre nucleul tragediei, în inima tragediei. Şi apropierea e esenţială. Primul pas e o apropiere fizică a spectatorilor, aduşi pe scenă, o atragere în zona de joc, în tumultul şi tensiunea istoriei lui Lear. Dragoş Buhagiar merge şi el în aceeaşi linie a contradicţiilor, iar decorul oscilează între minimalism şi maximalism, mijloace minime şi efecte extraordinare, întrerupte de inserţiuni excesive cu rezultate pe măsură, masa îmbelşugată ce deschide spectacolul devenind cadrul perfect pentru luptele de putere. Scena împărţirii regatului suprapune o intrigă paradoxală şi e amplificată excesiv, într-o sugestie a naturii excesive a personajelor, a emoţiilor extreme. Tortul împărţit de rege e o metaforă pentru gustul dulce al puterii, însoţind declaraţiile mieroase ale lui Regan şi Goneril, dar şi gustul pentru adevăr din răspunsul Cordeliei. Reacţia regelui dezvăluie o lăcomie de iubire, o falsă iubire, o iubire autoritară, un dezechilibru, iar Regan şi Goneril simt (ne)iubirea şi răspund la fel.
Lear e un personaj de o forţă copleşitoare, scena alungării Cordeliei arată iraţionalitatea agresiv, iar Claudiu Bleonţ joacă trufia şi dezamăgirea cu maximă intensitate şi totuşi păstrează rezerve pentru treptele următoare ale disperării.
Regan şi Goneril (şi Edmund) declanşează conflictul, dar mai mult decât un conflict politic este o înfruntare umană, între resentiment şi capriciile senilităţii, Iulia Colan şi Romaniţa Ionescu se sincronizează şi completează, ameţesc vanitatea regelui, convingătoare în complicitatea lor, dar mai ales în confruntarea dintre ele. E o provocare şi aici, ele sunt personaje aproape identice, în reacţii, în replici, până şi în iubire, amândouă sunt seduse de Edmund, şi interpretarea păstrează această convenţie.
Dezamăgirea lui Lear e şi dezamăgirea lui Gloucester, intriga este aproape identică, este evidentă o dublă acţiune, Edmund este un splendid strateg al răului, iar Edgar, la polul opus, inocent de toate învinuirile. George Albert Costea este o apariţie diafană, izgonit, căzut în capcana lui Edmund, Edgar are un discurs sfâşietor. Mânjindu-se cu noroi, scena deghizării în cerşetor e mai autentică. Travestirea în acest personaj asumat/ confecţionat e ceva special.
Există în Regele Lear o succesiune de momente de criză, iar echipa Silviu Purcărete-Dragoş Buhagiar compune un joc al iluminărilor-întunecărilor, fiind de ajuns un singur bec a cărui lumină urcă şi coboară şi creează un efect cu totul unic. „Vreau să aflu adevărul”, îi spune Gloucester lui Edmund, şi simultan intensitatea luminii creşte, luna în eclipsă nu prevesteşte nimic bun, şi discursul contelui anunţă toate trădările, o meditaţie dramatică despre nestatornicia fiilor, taţilor, regilor. În lumina becului coborât aproape de podea se petrece deghizarea lui Edgar, transformarea în sărmanul Tom. Becul coboară şi luminează tortura Contelui de Kent,Pus în butuci de Ducele de Cornwall, coboară ca „Soare luminos” şi Kent (Angel Rababoc compune un remarcabil personaj) citeşte scrisoarea Cordeliei care promite să îndrepte lucrurile. Tot acum are loc întâlnirea cu regele şi neasemuitul său bufon, coliziunea între centrul dramatic şi centrul poetic al tragediei. Cântecele bufonului – rol generos, jucat cu entuziasm de Costinela Ungureanu – râd, îşi bat joc de nebunia regală, dar cu o ironie tristă, ce ştie toate deşertăciunea lumii, un joc de profunzime, gest şi privire şi cântec se armonizează. E mult mai complicat să cânte acum în noaptea care n-are pic de milă nici de înţelepţi, nici de nătărăi, şi avertismentul lui e dintre cele mai grozave, nu este despre răul care a venit/ vine, cât despre binele care nu va veni.
Furtuna – ora furtunii la Shakespeare este kairos, moment critic, iar Silviu Purcărete imaginează nemaivăzute furtuni – este cadrul desăvârşit pentru a pune în scenă deriziunea umană, iar sub o umbrelă ruptă regele Lear îşi şopteşte deznădejdea. Gloucester e alungat din casa lui, zâzania s-a iscat, îi mărturiseşte lui Edmund decizia de a-l răzbuna pe Lear, dar acesta îl trădează şi jocul paradoxurilor atinge o nouă treaptă, Edmund rostind cu patos, poate singurul moment în care arată o emoţie, „Când bătrânii se prăbuşesc, tinerii ajung stăpânii”, în timp ce Edgar ascuns într-o cutie de carton traversează scena. Ovidiu Cârstea este surpriza spectacolului, cuprinde complexitatea lui Edmund, este şi forţă dramatică, şi forţă de persuasiune în interpretarea sa.
Într-o lume de întuneric spiritual rătăceşte Lear, iar dialogul dintre cel mai neînţelept rege şi cel mai înţelept nebun, Edgar, e sintetizat, comprimat şi la nivel vizual, Lear şi Edgar stau ascunşi în cutia de carton. Capturarea lui Gloucester e una dintre cele mai crude scene, Regan şi ducele de Cornwall îşi scot pantofii şi îl surprind, îi scot ochii, o scenă dificilă, secţionată de intervenţia Minelei Popa care retuşează/ pregăteşte machiajul contelui, dar şi a personajului din public ce izbucneşte: „Nu, nu mai pot, e prea mult!”. Alex Calangiu şi Iulia Colan conduc cu intensitate scena aceasta, o coborâre în abisul fiinţei umane, locul unde întrebarea „De unde vine răul?” nu are răspuns. Gloucester ghidat de Edgar este momentul ce închide spectaculos tragedia lui Edgar. În înscenarea morţii lui Gloucester, Sorin Leoveanu şi George Albert Costea realizează o formidabilă interpretare a acestei farse absurde, egalată poate doar de momentul imediat, întâlnirea cu Lear, ce trăieşte această furtună interioară care-i deschide ochii minţii, şi care-i îndeamnă să-şi încordeze auzul ca să vadă mersul lumii.
Finalul este de o copleşitoare tristeţe. Nimic nu poate fi salvat, resuscitarea Cordeliei eşuează, o rezolvare caricatural-grotescă a conflictului, personajele vii sau moarte se reunesc în jurul mesei îmbelşugate, mănâncă, plâng, mănâncă, o mişcare mecanică, nimic bun nu mai poate fi recuperat, salvat şi replica lui Edgar închide orice speranţă: „Bătrânii au suferinţi să le ajungă/ cei tineri n-or s-apuce viaţă lungă!”.Este o călătorie-parabolă a orbilor conduşi de orbi, de nebuni, de bufoni, în care ne ghidează Silviu Purcărete, din nou„Un rob al ochiului” care vede şi potriveşte exemplar actori şi personaje, imagine şi poveste.