3. Cum „Se citeşte” poemul-organism?
1. Descarci fişierul organpoem într-o aplicaţie dedicată (mobil sau desktop).
2. Alegi hrană: trimite-i un text, cânţi ceva, îi arăţi o fotografie.
3. Aplicaţia afişează noua stare şi salvează mutaţia pe lanţul de blocuri public.
4. Când contorul ajunge la cicluri_max, textul se fosilizează; nu mai poate fi editat, dar
rămâne vizibil ca artefact.
4. Semnificaţie poetică (propria mea vedere)
Fragilitate: poemul poate „Muri” fără să-l citească destui sau poate îmbătrâni deformându-se. Co-autorat: autorul iniţiator devine doar primul dintre hrănitori; poemul aparţine comunităţii care îl ţine în viaţă. Materialitate digitală: textul e mai aproape de un organism viral decât de o pagină – are memorie, metabolism şi o durată limitată.
Aceasta este doar o schiţă de experiment; oricine poate rescrie regulile genomului şi poate genera alte specii poetice (ex. poem-lichen care creşte doar la lumină albastră, poem-parazit care se hrăneşte din alte fişiere.txt etc.).
Experiment: „POEM-ORGANISM”
Nu sunt singurul care a imaginat ideea unui „Poem-organism” care creşte, se transformă ori se mută în alt mediu. De-a lungul ultimelor două decenii, mai multe proiecte din arta digitală şi bio-art au folosit metafora (sau chiar materia) vieţii pentru a face poezia să respire, să se „Hrănească” şi să îmbătrânească. Cine a propus şi cum funcţionează se vede din tabelul de mai jos:
Ce aduce totuşi nou prototipul schiţat de mine? O dată ar fi ciclicitatea contabilizată (10 lecturi —> senescenţă) şi fosilizare read-only – nu apare explicit la Bök sau Kac. Apoi tripla hrană multimodală (text, audio, imagine) cu ponderi de mutaţie configurabile. În sfârşit, un lanţ de blocuri public pentru trasabilitatea tuturor mutaţiilor şi metafora metabolică completă naştere-creştere-îmbătrânire (fosilizare).
Prin urmare, ideea în sine are antecedente clare – atât în bio-artă (poem-în-ADN), cât şi în poezia digitală degenerativă sau colaborativă – dar combinarea lor într-un „Ciclu de viaţă” reglabil de public, cu moarte programată şi arhivare pe blockchain, nu a fost încă implementată sub exact această formă.
A mai folosit cineva expresia „Poem-organism”?
Sintagma „Poem-organism” (sau variante foarte apropiate) circulă deja de câteva decenii în critica literară, teoria ecopoetică şi practica artistic-performativă. Mai jos sunt câteva repere clare, cu sursă, care arată cine şi în ce contexte o foloseşte:
Concluzie
Ideea poemului ca organism biologic (care creşte, se hrăneşte, se descompune) e veche – de la organicismul romantic/ modernist până la New Criticism. Forma exactă „Poem-organism” este deja preluată în:
1. limbaj critic (Brooks, Rasula, Niemann, Socko);
2. ecopoetică şi bio-artă;
3. performance-uri literare recente din România (Chris Tănăsescu, Mugur Grosu, Răzvan Ţupa etc);
4. jocuri de cuvinte în discursul public despre poezie.
Prin urmare, modul în care îţi imaginezi ciclul de viaţă programat şi lanţul de mutaţii multimodale ar aduce un plus de originalitate faţă de aceste precedente.
Cine a folosit prima dată expresia „Poem-organism”?
Cea mai veche atestare sigură a expresiei „Poem-organism” (sau a formulei echivalente the poem is an organism) îi aparţine lui Ezra Pound. În articolul său „I Gather the Limbs of Osiris”, publicat în revista The New Age, vol. X, nr. 6, 10 august 1911, Pound scrie explicit: „The poem is an organism in which each part functionates, gives to sound or to sense something – preferably to sound and sense gives something.” publikationen.uni-tuebingen.de
Acesta este, până în prezent, cel mai vechi loc identificat în care poezia este numită programatic un organism – adică un ansamblu viu ale cărui „Părţi” lucrează împreună.
Evoluţia formulei:
Conceptul „Poemului ca organism” are antecedente romantice (Coleridge – „Organic form”), însă formularea exactă apare întâi la Pound. El a fost primul care a folosit efectiv expresia (1911). Cleanth Brooks (1940/41) a făcut-o celebră în limbajul critic.