O viziune: lichid
Deodată, braţele mele încep să curgă.
Şi picioarele: râuri
croindu-şi calea prin munţi, prin văi.
Şi inima însăşi, cu sentimentele din ea:
izvor, printre pietre, limpede murmur.
Vai, am devenit lichid:
trupul meu tot şi gândurile curg.
Pe-ntinderea de ape a făpturii mele
acum, cerească, se oglindeşte steaua,
în valuri raza ei scânteie.
Şi ca şi când n-ar fi îndeajuns
poemele însele, cartea întreagă
de apă se fac, curgătoare se-arată.
Iar vântul ciudat de la miezul nopţii
muzical învolburează
marea aceasta scrisă.
Dar în unde
nimeni nu pătrunde.
Şi înţelesul versurilor
pururi pierdut rămâne:
de sub lacăt, din adânc de ape,
vai, n-are cum să scape.