acasă caută arhivă despre noi redacția contact

Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011

Juriul Uniunii Scriitorilor din România alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Paul Aretzu, Gabriel Coşoveanu, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, întrunit în data de 6 iunie 2012, a decis premierea următoarelor cărţi şi autori, pe baza nominalizărilor juriului de nominalizări, acordîndu-le Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2011:

I. POEZIE

Gabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios, Cartea Românească

II. PROZĂ

Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides

III. CRITICĂ

Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească / Polirom

IV. TEATRU

Gellu Dorian, Confort Freud, Timpul

V. PREMII SPECIALE

Cassian Maria Spiridon, Despre barbari sau Invazia omului plat, Litera

VI. DEBUT

Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii Române

Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului (1948-1971), Cartea Românească

VII. TRADUCERI

Dinu Flămând, Fernando Pessoa, Opera poetică, Humanitas Fiction

Premiul Fundaţiei Andrei Bantas, acordat de juriul USR cu sprijinul financiar al Fundaţiei Andrei Bantaş:

George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea, W. Shakespeare, Opere, IV, (Regele Ioan, Îmblînzirea scorpiei, Vis de-o noapte-n miezul verii), Paralela 45

VIII. LITERATURĂ ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE (nominalizările sunt făcute de Comitetul pentru Minorităţi al USR).

Egyed Emese, Briszéisz, (roman) Erdélyi Hradó Kiadó

 

Premiul Naţional de Literatură:

Norman Manea