Masa plăcerii – o parafrază (după Masa tăcerii, celebra lucrare a lui Constantin Brâncuşi) care sugerează agrementul spiritual pe care autorul l-a cunoscut în compania conlocutorilor lui – este cea mai recentă apariţie editorială a reputatului jurnalist Cristian Pătrăşconiu. Această carte (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2023) este o colecţie de conversaţii cu unele dintre cele mai reprezentative figuri literare „ale Republicii Literelor din afara României”, după cum subliniază autorul în Cuvânt înainte.

Prima interlocutoare, Catherine Cusset, distinsă cu ordinul „Chevaličre de l’Ordre des Arts et des Lettres”, la activ, cu şaisprezece romane publicate, susţine, încă de la începutul interviului: „Literatura este sensul vieţii şi sensul vieţii este literatura”. Această viziune reflectă pasiunea şi devotamentul său pentru arta scrisului. Dialogul se iniţiază de la Celălalt pe care-l adoram, considerat de criticii literari drept cel mai bun roman din Franţa în 2016. Cărţile lui Catherine Cusset se inspiră din realitate şi explorează teme complexe şi profunde. De asemenea, este remarcabil faptul că, în general, acţiunea romanelor ei, inclusiv a celui de faţă, Celălalt pe care-l adoram, se petrece în România: „Romanul se învârte în jurul unui personaj cât se poate de real – scriu despre viaţa şi despre moartea, prin sinucidere, a unui foarte bun prieten. Iar acest prieten, pentru că era apropiat de familia noastră, mi-a cunoscut soţul şi mi-a cunoscut socrii. Cu toţii români!”. Prin intermediul cărţilor sale, Catherine Cusset aduce un tribut literaturii şi culturii, subliniind importanţa povestirii ca mijloc de a desluşi sensurile adânci ale vieţii. Conversaţia cu ea dezvăluie o perspectivă unică asupra literaturii contemporane.

Cristian Pătrăşconiu poartă o discuţie captivantă, despre teme precum iubirea, istoria, puterea şi credinţa, cu Simon Sebag Montefiore, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi istorici la ora actuală, ale cărui lucrări despre Stalin – şi, în sens larg, despre teroarea din Uniunea Sovietică – sau cele despre alţi lideri de mare forţă ai Rusiei (Romanovii sau Ecaterina cea Mare, bunăoară) sunt bestselleruri în zeci de ţări. Întâlnirea dintre Cristian Pătrăşconiu şi Simon Sebag Montefiore aduce în prim-plan insighturi profunde în legătură cu aspecte esenţiale ale existenţei umane şi ale evoluţiei societăţii. Discuţia lor subliniază importanţa înţelegerii trecutului şi a impactului acestuia asupra prezentului: „Vedem, de asemenea, cât de uşor îşi face răul loc în istorie şi în viaţa de zi cu zi; atât de uşor, încât substituie normalitatea şi ajunge să fie vândut ca fiind normalitate. În acelaşi timp, vedem cât de fragilă este etica. Toate acestea sunt de studiat şi de înţeles. Pentru că a înţelege chestiuni de acest fel înseamnă a fi mai bine pregătiţi pentru a înţelege chiar şi lumea de astăzi”.

António Lobo Antunes, un scriitor portughez cu o formaţie de medic psihiatru, s-a dedicat în întregime activităţii literare, începând cu anul 1985. Motivul principal care l-a condus către această alegere l-a reprezentat experienţa traumatizantă de care a avut parte ca medic militar în Războiul din Angola (între 1971-1973). Motivul secundar, care l-a alimentat pe primul, a fost de natură ideatică, anume acela „de a scrie până când mâna care scrie devine fericită”ori acest proces necesită timp pentru a fi realizat pe deplin. Opera sa literară, descrisă drept „fastuoasă” de Cristian Pătrăşconiu, este extrem de apreciată şi tradusă în numeroase limbi, inclusiv în limba română, cu multe titluri. Atunci când este întrebat despre importanţa mării în opera lui, António Lobo Antunes afirmă că acest interes de natură acvatică este o expresie a dragostei lui pentru ţările care împărtăşesc o limbă cu origini comune, cum ar fi latina. Sentimentul de conexiune culturală şi lingvistică se oglindeşte în scrierile sale, unde marea devine un simbol al trecutului şi al legăturilor universale între oameni şi culturi: „Îmi place foarte mult şi marea de aici, de la dumneavoastră, Marea Neagră. Cândva am fost la Neptun, pentru un premiu. Da, îmi place mult marea. Apa, de fapt. Nu doar marea, ci vecinătatea apei. Portugalia este o ţară specială, e înconjurată de multă apă. E o ţară specială, care a trecut prin multe evenimente istorice în ultimul secol, printr-o dictatură. Seamănă, de fapt, în mai multe privinţe, cu ţara dumneavoastră”.

Ludmila Uliţkaia este o voce marcantă în literatura contemporană, recunoscută ca una dintre cele mai importante scriitoare feminine la nivel mondial. Cărţile ei s-au bucurat de un succes remarcabil, fiind vândute în peste trei milioane de exemplare şi traduse în peste treizeci de limbi. Cristian Pătrăşconiu o prezintă în mod elocvent, accentuând dedicarea şi pasiunea ei pentru scris. Ludmila Uliţkaia, aflată acum în refugiu la Berlin ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, vorbeşte despre experienţa scrisului şi despre momentul potrivit pentru a aborda proza, considerându-se un autor atipic din cauza debutului său târziu în lumea literară, la vârsta de cincizeci de ani. Această întârziere i-a permis să scrie liber şi fără presiunea dorinţei de faimă sau de recunoaştere. Pentru Ludmila Uliţkaia, succesul nu a fost niciodată un ţel. Ea afirmă că fiecare reuşită a sa a fost privită ca o întâmplare fericită. Această abordare sinceră şi lipsită de compromisuri a definit vocea şi stilul său literar, consacrând-o ca un exponent al artei autentice şi libere: „Fiecare succes al meu, desigur, m-a bucurat foarte mult, dar mereu l-am privit ca pe o întâmplare. (...). Niciodată nu am avut în minte ideea de a-mi cuceri o audienţă, un public care să mă citească, mai multă lume. Niciodată nu am gândit aşa. Eu ştiam că aceasta înseamnă fericirea: că munca mea nu aşteaptă recompense materiale”.

Pascal Bruckner, romancier şi eseist, este una dintre figurile majore ale intelectualităţii franceze din ultimele patru-cinci decenii şi exprimă o viziune curajoasă asupra viitorului literaturii: „Femeile vor salva literatura”. În acelaşi timp, el dezvăluie procesul său de creaţie, traversând graniţa dintre eseistică şi literatură: „Dar dacă am două creiere, deci două registre? Glumesc, desigur. Dar nu este mai puţin adevărat că oamenii te asimilează fie unui eseist, fie unui romancier. Şi, de fapt, foarte puţini oameni scriu în ambele genuri. Nu ştiu dacă sunt singurul, dar cu siguranţă sunt printre puţinii din Franţa care scriu şi roman şi filosofie. Pe de altă parte, să scriu aşa – în aceste două limbaje diferite, cu tehnici de discurs diferite – reprezintă un pariu de-al meu. Nu e foarte confortabil, dar, la sfârşitul zilei, lucrurile merg de fapt bine pentru mine. Se leagă cumva şi mă stimulează să continui să o fac”.

Johann Hari este recunoscut ca unul dintre cei mai distinşi jurnalişti de limbă engleză la nivel global, ale cărui contribuţii literare se concentrează pe teme de mare actualitate, cum ar fi consumul de droguri şi problematica războiului împotriva drogurilor din Statele Unite, precum şi impactul noilor tehnologii în societate. Aceste subiecte au fost dezbătute şi în alte formate, incluzând conferinţe, simpozioane şi interviuri specializate. Johann Hari nu doar documentează aceste probleme fundamentale, cum ar fi depresia şi izolarea socială, ci oferă şi variante constructive şi soluţii potenţiale pentru a le rezolva: „Poţi schimba circumstanţele. Poţi schimba cauzele. Dacă, de pildă, le dai oamenilor mai mult control la lucru, pot deveni mai puţin depresivi. Dacă oamenii se adună în grupuri şi discută despre ce contează cu adevărat în viaţă – acesta este un experiment pe care profesional Kasser l-a realizat, apropo de valorile nesănătoase –, dacă îi faci să se întâlnească şi să-şi vorbească despre momente cu adevărat pline de sens din viaţa lor, asta ar putea reduce depresia şi anxietatea”. Prin intermediul lucrărilor sale, el examinează şi promovează modalităţi de a depăşi aceste provocări contemporane, aducând lumină şi speranţă într-o serie de probleme dificile.

Dialogul cu EtgarKeret este întotdeauna incitant şi plin de provocări, conform observaţiilor lui Cristian Pătrăşconiu, datorită diversităţii activităţilor artistice desfăşurate de acesta. Etgar Keret este cunoscut pentru activitatea lui amplă în lumea literaturii, fiind scriitor, scenarist, regizor şi autor de benzi desenate. Prin varietatea şi calitatea sa artistică, Etgar Keret a obţinut numeroase premii şi este considerat unul dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă din contemporaneitate. Lucrările lui Etgar Keret, traduse în parte de editurile Humanitas şi Humanitas Fiction, impresionează prin arta de a povesti. Acest autor recurge la subtilităţi narative şi tehnici inovatoare de construcţie a poveştilor. Keret deţine abilitatea de a dezvolta teme grave cu umor şi sensibilitate, oferind cititorilor o experienţă literară memorabilă şi provocatoare: „Cred că întotdeauna scriu cumva pentru a-mi reaminti cine sunt şi ce fac şi de ce trăiesc viaţa pe care o trăiesc. Dar pot să mai spun un lucru despre scris: scrisul este alchimie pură. Iei durerea şi frustrarea din viaţă, din care faci ceva frumos şi pozitiv”.

Cu această carte de interviuri, Cristian Pătrăşconiu împlineşte un periplu cultural deosebit, deschizând, pentru cititorii români, o poartă către lumea literaturii contemporane de prestigiu. Interviurile au fost realizate într-un cadru intim, creativ, permiţând un acces unic la gândurile şi emoţiile acestora. Acest mod de a interacţiona şi de a cunoaşte personalitatea celor intervievaţi adaugă o notă specială cărţii. Calitatea subiectelor abordate este de o înaltă ţinută intelectuală.