Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Paza bună a poeziei

        de Gela Enea

Camelia Iuliana Radu este o poetă care a semnat, de-a lungul timpului, circa douăzeci de volume, aşa cum aflăm din prefaţa actualei cărţi intitulate Schimb de noapte, prefaţă semnată de Ovidiu Pecican. Această carte, în ediţie bilingvă, limba română-limba germană, a apărut la Editura Avalon din Cluj-Napoca, traducerea textelor aparţinând Manuelei Klenke. Despre Schimb de noapte prefaţatorul spune astfel: „[...] este o antologie de autor. [...] Conţinuturi şi forme, complicaţii retorice şi decantări, selectarea anumitor unghiuri – şi nu altele! – ale frazării poetice, amestecul de cotidian şi de salt în afara cotidianului [...], toate recomandă pe autoare ca membră a unei generaţii de poete şi de poeţi ce au depăşit bâjbâielile şi acum surprind o stare interioară cu reverberaţii profunde asupra unui întreg mediu uman”. Adaug, în plus, pe lângă atitudinea Iulianei Radu, în problemele civice ale urbei, şi calitatea de coordonator al cenaclului pentru tineret Norr, ca şi pe cea de redactor al revistei LA MONGOLU. Titlul, Schimb de noapte, face trimitere la nevoia de supraveghere a ceva, a cuiva, vizând o terapie ocupaţională, cel puţin aşa anticipez eu.

Primul capitol din volum se intituleaz㠄Întredeschis” şi este selectat de autoare din volumul Trilogia, apărut în 2015, constituit fiind dintr-o succesiune de micropoeme/ secvenţe lirice, ca un conglomerat de idei, de mesaje şi de imagini, ce acoperă, alături de varianta tradusă, treizeci şi şapte de pagini ale volumului, un fel de macro-poem, dacă-l pot numi aşa, cu o inovaţie lexicală provocată mie de lectura acestuia şi în care sunt incluse, printre altele, următoarele titluri: scrijelim, la înălţimea la care ai stat doar o clipă, trupul meu a încetat să mai asculte de mine, în lumea leproşilor cu pielea ciuruită de vise, de ceva vreme culorile s-au limpezit, dar şi despre mine ar fi bine să spun, mă întorceam de la ziar doar noaptea etc. În ansamblu, din punct de vedere ideatic, aceste texte, în relaţie metaforică directă cu semantica vocabulei întredeschis, sugerează un posibil manifest liric, o poziţionare a sinelui într-un univers fără chingi existenţiale, justificată prin faptul că: „inima ta ţine în braţe/ o existenţă ieşită din observabil/ te desprinzi/ şi habar nu ai”. Continuarea este şi mai evidentă ca artă poetică, accentuând ideea travaliului artistic, deseori supus eroziunii timpului, dar cu un preţ nu tocmai uşor de suportat pentru creator: „scrijelim/ pe un zid de omăt/ uşor ca atingerea de femeie/ avid ca atingerea de bărbat/ apoi răsucim curioşi cerul/ avid ca atingerea de femeie/ uşor ca atingerea de bărbat”. Paradigma acestei atingeri ar putea semnifica momentul revelaţiei artistului, căci, continuă autoarea, „noi ne ţineam de mână prin culoarul îngust/ treceam pe stradă şi luminam trotuarele/ depărtarea aluneca aprinsă/ cerul trosnea şi pocnea în artificii/ doar unii vedeau/ surescitaţi şi emotivi/ oraşul flambat”.

A doua parte a antologiei se numeşte Dincolo de fugă şi conţine, ca şi prima, mai multe titluri, de exemplu: lumea s-a micşorat când ai venit acasă, în banca de date străzile curg răsucite, te aşteptam ca un copil, am început să coborâm ş.a. Volumul are, în continuare, texte din Vântul în oglindă, respectiv, cinci poeme, excluzând cel mai sus amintit, continuă cu O idee suedeză, Stockholm, Ce femei frumoase şi bălaie, Efectul Ploieşti, apoi alte şi alte titluri incintante, cu un final care conţine poemul În acelaşi război, axat, ca mesaj, pe tripticul mamă-tată-copil, dar ce relevă histrionismul unui tată pe jumătate prezent sau nici atât, întrucât: „braţele tatălui meu/ le priveam dintr-o depărtare scundă/ marele absent/ ocupat cu destinele lumii”. Îmi pare justificată întrebarea, având în vedere contextul metaforic, despre cine este acest tată? Dumnezeu şi cerul plin de îngeri păzitori sau Diavolul cu tot harnaşamentul iadului, căci însăşi poeta se întreabă, retoric: „braţele tatălui meu/ le priveam întrebându-mă/ pe cine apără şi pe cine ucid”.

Am citit poeme scrise într-o notă de viziune sumbră, Camelia Iuliana Radu nu putea să fie indiferentă la dramele colective din lumea contemporană cu ea: „eu sunt soldatul pentru care lumea este/ doar un război insipid/ în care moartea va arunca petarde/ sărbătorind”. Cum vede poeta realitatea transpare din majoritatea textelor incluse în acest volum, scris cu o tuşă sufletească evidentă, cu ochii larg deschişi, către o panoramă a deşertăciunilor prezentului: „calc pe iarbă artificială/ zi de zi/ până la moarte/ într-un cimitir e mai mult freamăt/ decât într-un ziar provincial/ sau în biroul unui director”.

Cred, în concluzie, că, deşi scrisă nu în notă contemplativ-admirativă, ci, mai degrabă, ca o incizie de bisturiu în stomacul de cămilă al realităţii, poezia Cameliei Iuliana Radu are un ţel sigur: să ne ilumineze drumul spre noi înşine, pentru a construi un altfel de viitor.

Recomand!


© 2007 Revista Ramuri