O grijă constantă a lui X, cea de a-şi identifica păcatele spre a le putea ascunde.

*

5 aprilie 2022. Azi la amiază am văzut primul fluture al acestui an trist. Alb, aidoma uneia din florile pomului din apropiere, doar că la o scară ceva mai mare, în delicatul său zbor ondulat, parcă ezitând între regnuri.

*

Senectute. Existenţa devine tot mai neîncăpătoare, ingrată, precum un raft pe care s-au adunat prea multe cărţi. Pe unele nu le vei mai putea reciti, pe altele nu le vei mai putea citi niciodată.

*

Delirul floral al naturii produs de raţiunea solară.

*

„Când mă joc cu pisica mea, cine ştie dacă nu cumva ea face haz de mine mai mult decât fac eu de ea” (Montaigne).

*

Uneori Destinul sub chipul unor arabescuri rafinate pe care le poţi contempla, alteori sub chipul unor linii grosolane precum cele aşternute pe un ogor de o unealtă agricolă.

*

„În noaptea fiinţei, prin claritatea conştiinţei care nu se risipeşte, scânteiază semne, semnele tărâmului matematic precum şi figuri ale unor alte tărâmuri, ale tărâmului sacru sau care tinde să fie sacru, în special. Cer, ameninţând să se transforme în obsesii, să fie descifrat; se impun ca anotimpuri care trebuie să fie parcurse, ca paşi care trebuie făcuţi cu anticipaţie (…). Semnele, figurile par astfel să fie asemenea germenilor unei raţiuni care se ascunde pentru a da semne de viaţă, pentru a atrage. (…). Sunt seminţe, prin urmare, aceste semne şi figuri ale unei cunoaşteri care pretinde şi promite fiinţei care le primeşte continuarea şi desfăşurarea vieţii ei. Încă în cadrul tradiţiei noastre raţionaliste, stoicii au vorbit de «argumente seminale», expresie care acum nu mi se mai pare a fi atât de declarativă. Întrucât cuvântul Raţiune a pierdut prea mult, s-a deteriorat prea mult pentru a mai putea să fie traducere fidelă a «logosului». Acelaşi lucru li se întâmplă şi termenilor «seminţe», «germeni», din cauză că azi se referă doar la domeniul biologiei” (Maria Zambrano).

*

Senectute. Nu somnul te trage acum spre vis, ci visul te trage spre somn.

*

A.E.: „A înţelege deplin empatic un autor mă tem că ar putea însemna şi a te strădui a scrie ca el. A-i deveni epigon”.

*

Amintiri. Zile de demult, zile speciale care te îndeamnă a le retrăi aşa-zicând în gratuitate aidoma unor obiecte de artă.

*

Şi nimic nu ţi-a mai rămas din ceasul acela decât această pasăre în colivie a cărei fotografie o priveşti. Întâmplător chiar o pasăre…

*

„În simbolistica analitică a lui Jung, sacrificarea taurului reprezintă dorinţa de viaţă spirituală care i-ar permite omului să-şi biruie pornirile animale primitive şi care, după o ceremonie de iniţiere, i-ar aduce pacea. (…) Taurul este forţa necontrolată asupra căreia o persoană evoluată tinde să-şi exercite stăpânirea. Trecerea de care se bucură coridele s-ar explica poate, spun unii analişti, prin această dorinţă tainică şi nemărturisită de a ucide fiara dinăuntru; dar s-ar produce un fel de substituţie, iar fiara sacrificată afară l-ar scuti pe om de sacrificiul interior sau i-ar da, prin intermediul toreadorului, iluzia unei izbânzi personale. Anumiţi analişti au văzut de asemenea în taur imaginea tatălui dezlănţuit, aidoma lui Uranos, pe care fiul său, Cronos, a hotărât să-l castreze. O altă formă a complexului lui Oedip, uciderea taurului înseamnă suprimarea tatălui” (Jean Chevalier; Alain Gheerbrant).

*

O idee care se rătăceşte în alta asemenea unui trecător care o ia la un moment dat pe o stradă lăturalnică, apoi încă pe una, spre a se pomeni pe direcţia contrară. De pildă embrionul creştin al unei teze marxiste (v. Mircea Eliade).

*

Scriptor. Un proces demonic? Simplitatea uzurpată zi de zi de locul comun.