Mă credeam un biet muritor
Mă strânge viaţa
ca o cămaşă de forţă.
îmi frânge vorbele, gesturile
până îmi trosnesc toate încheieturile.
Abia mă abţin să nu strig:
Daţi-mi drumul din cuşca asta de viaţă!
Toate păcatele lumii
le îndesaţi în mine
ca într-un sac fără fund.
Ce v-am făcut,
de m-aţi ales dintre toţi nebunii
de pe pământ?
Mă închipuiam un biet muritor
trăind de azi pe mâine.
Mi-aţi subtilizat neodihna
abandonând-o în cele patru vânturi.
Naştere
Căderile apei lustruiesc stânca
până la ţipătul luminii.
Cariul vieţii roade carnea
până la şuierat de vânt
în fluierul oaselor.
Ceasul consumă iubirea
centimă cu centimă.
Ultima cupă de sânge
o bea orizontul.
Pântecele nopţii
naşte mareea neagră.
Singur
Singur cu toate grijile lumii pe cap,
petrec cu privirea norii
până dincolo de margine.
Focuri de artificii ard stinse.
Anul se opreşte cât o respiraţie
pe muchia dealului.
Cade secerat de ghilotina neîndurătoare.
O coadă de fulger a sclipit
peste cerul înglodat în datorii.
Regele a murit, trăiască regele!
Un an cade, altul suie
în arca speranţei.
Apele zilei se năruie
în hârca unei secunde.
Paralelisme
Orbul ajuns la răscruce
caută în întunecimea lui
o rază de lumină.
Vine la fel de opacă.
Poetul nedesăvârşit
are acelaşi statut:
De nevăzător al eclipsei
în pofida ciobului de geam afumat.
Prizonier în celula unui gând
poemul se zbate -
pasăre în laţ -
până la salvarea cuvântului izbăvitor.
***
Spiritul e liber –
pasăre în nemărginit de cer.
Poate zbura
până în adâncul lacrimii,
al zâmbetului.
Marginile lui mă definesc.
Capcana lui
e trupul meu
pe care-l înfierează
cu un cifru unic.
Şoim fidel – spiritul
nu rătăceşte sensul de întoarcere.
Vânează ideile lumii
şi mi le aduce pe tavă.
Ospăţul de cuvinte îl pregătesc
în cuptorul propriu
cu condimente indigene.
Himera
Himera e aici.
Himera nu doarme.
Himera pândeşte după colţ
să ne pierdem capul
în ceaţa cotidiană.
Copilul suspină în somn,
când mama nu e alături.
îl hrăneşte monstrul himerei
cu sânge de capră
din găvanele craniului de leu.
îl leagănă pe încolăcirea de şarpe
ca să-l deprindă
cu fuga pământului de sub picioare.
Himera ne toarnă în vintre
somnul raţiunii,
somnul vieţii.
***
Se scurtează drumul zilelor,
se scurtează drumul nopţilor.
Se înnumără secundă
cu secundă.
Iată intrarea pe sens unic!
Calea de întoarcere
e interzisă.
Iată prăpastia e aici!
O mână necurată
ţi-a umblat la frâne.
Pedala e ruptă.
Nu se mai poate întâmpla nimic.
Panta e din ce în ce
mai abruptă.