Pată neagră în Soare
cu dureroasă tresărire
se trezeşte această zi
visul îşi învăluie pătura-i fantomatică
dezgolit teren de dezbateri
e sufletul –
prăbuşit în sine moţăie fotoliul
a maică-mii dublură – mic ostrov
în al valurilor veşnic asediu
orbeşte trage cu ochiul oglinda
tău fără fund
ţi-a absorbit chipul o femeie!
şi noi zadarnic pîndim
de pe buzele-ţi desprinşii fluturi
îngeri risipitori adună-n buchet
cu grijă crescutele-ţi flori
din vers se-aştern cuvintele
broască-n picioare călcată:
dispoziţia mea
şontîcăind se tîrîie-al meu suflet
marmorean îngheaţă dezmierdările noastre
vîntul lasă-n urmă coama copacilor
şi icnind se culcă la poalele căpîlnei
privighetoare plînge
pe-albastra scenă a cerului
privesc în soare: pată neagră
de-acum pe orice-mi va cădea clipirea
pecetea doliului îl va-nsoţi
doar mă chiorăsc în lume deznădăjduit
plîngînd ca un copil pribeag
şi lupt mai departe – al lor este jocul –
cu pămîntenii şi cereştii zei
jumătatea vieţii-mi îngroapă doamne
bubuie înjurăturile ca moara de rugăciuni
du-i trupul ce pentru ei s-a sacrificat
a sufletulu-mi cealaltă parte
iadului o dau
mută-mi e despărţirea mamă
dar veşnic ca susurul de jelanie
al izvorului ţîşnit din poala stîncilor
bubuie oraşul în clopotul cerului
şi pîn’ ce căldura palmei tale
ne-o amintim
rugi rumegînd ca pe-o gumă
se deapănă viaţa-ţi de fulger
în noapte orbită
cu flori acoperim a pămîntului rană
şi-apoi mergem în întuneric
pe-ale noastre
pierdute cărări
să trăim ceea ce ni s-a rînduit
pîn’ ce-n locul tău de pelerinaj
Mamă
în mici petale ale cerului margini
şi-al ochilor tăi azur
le fură Dumnezeu –
Să te purifici prin dragoste
doar atingere sunt
căldura mâinii pe-al tău chip
grăunte de nisip în porii trupului tău
dacă pe plajă te-ntinzi
înlăcrimat fir de iarbă sunt:
îngenunchiat venerez talpa
care mă calcă
aer sunt ce inspiri şi expiri
la mine te gîndeşti când de aer însetată eşti
al paşilor tăi veşnic ecou sunt
de nu păşeşti încetez să exist
al ceasului arătător sunt
ce te depăşeşte spre-a te ajunge din urmă
fereastră deschisă sunt
suflarea-mi te trezeşte în zori
zăpadă sunt ce dispar în fiece an
ca să se purifice –
lună: rece simbol al libertăţii
Particularitatea lipsei
Elegia nesfârşitului:
Al aşteptării ritm
Colorează a lumii
Cea mai fidelă icoană
Graţie plăcere bunăvoinţă
încântare extaz
Dumnezeiască luciditate
Şi din nou exaltare
Nu te voi atinge
Orice gest
e-o adevărată suferinţă
mai bine chinurile virtualităţii
în propria-mi apropiere mă lasă
eliberează-mă din sufocanta fericire.
A murit poetul
Cercul drăcesc al superstiţiei
înfulecătoare de sine teorie
Poetul a murit cu mult
înainte de moartea-i
Creditatul sfârşit i-a codat
Fiece cuvânt
Doar inimile pângărite
Au receptat mesajul
Ridicând statuie
Nefericitei fericiri