acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2022

de

Juriul, alcătuit din Mircea Mihăieş (preşedinte), Paul Aretzu, Dan Cristea, Andrea H. Hedeş, Ioan Holban, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu (membri), a stabilit următoarele nominalizări:

CARTEA DE POEZIE

Mircea Bârsilă,Vise, reverii, vedenii, Editura Şcoala Ardeleană

Ion Cocora, Vizibilitate redusă, Editura Palimpsest

Dinu Flămând,Scaun la fereastră, Editura Şcoala Ardeleană

Andrei Novac, Lumea ta/ Carnea mea/ Oasele noastre, Editura Litera

Nicolae Prelipceanu, Funa Máro, Editura Cartea Românească

CARTEA DE PROZĂ

Gabriela Adameşteanu,Voci la distanţă, Editura Polirom

Augustin Cupşa,Străinătate, Editura Humanitas

Mihai Măniuţiu,A şaptea viaţă a lui Alexandru Royce, Editura Humanitas

Radu Paraschivescu, Podul diavolului, Editura Humanitas

Varujan Vosganian, Povestiri despre oameni obişnuiţi, Editura Polirom (autorul s-a recuzat)

CARTEA DE TEATRU

Alexandra Ares, Teatru românesc contemporan, Editura Academiei Române

George Arion, Autograf, Editura Crime Scene Press

Horia Gârbea,Ultima iubire a lui Cezar, Editura Neuma

CARTEA DE CRITICĂ, ESEU ŞI ISTORIE LITERARĂ, MEMORII, JURNALE, PUBLICISTICĂ

Alexandru Budac, Tomahawkul verde – pistolari, vampe, detectivi fără licenţă, supereroi şi alte iconografii americane, Editura Cartea Românească

Daniel Deleanu, Poezia lui Mircea Ivănescu, Editura Limes

Angelo Mitchievici, Farmecul vieţilor distruse, Editura Humanitas

Bogdan Suceavă,Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen şi poetica „Jocului secund”, Editura Polirom

CARTEA DE DEBUT

Irina Anghel, Banchetul cerşetorilor (roman), Editura Polirom

Antonio Doda, Primele fobii (poezie), Editura Cartea Românească

Alina Dorle, Intelectualul român interbelic şi tentaţia ideologiei de dreapta (critică şi istorie literară), Editura Limes

Andrei Manolescu, Cazul scriitorului dispărut (roman), Editura Humanitas

CARTEA PENTRU COPII ŞI TINERET

Ioana Pârvulescu,Invizibilii, Editura Humanitas

Passionaria Stoicescu, Mămici, tătici şi puii lor cei mici, Editura Carminis

Radu Ţuculescu,Uimitoarele peripeţii ale liliacului Vico în Mirabelia, Editura Polirom

TRADUCERI DIN LITERATURA UNIVERSALĂ

Dan Croitoru: Thomas Pynchon, Viciu ascuns (traducere din limba engleză), Editura Polirom

Radu Pavel Gheo: F. Scott Fitzgerald, Dragă Scott, scumpă Zelda (traducere din limba engleză), Editura Polirom

Kocsis Francisko: Sándor Márai, Eliberare (traducere din limba maghiară), Editura Curtea Veche

Irina Horea: Rose Tremain, Insulele iertării (traducere din limba engleză), Editura Humanitas Fiction

Vlad Russo: Montaigne, Eseuri, Cartea a doua (traducere din limba franceză), Editura Humanitas

PREMII SPECIALE

Adrian Alui Gheorghe, Dicţiuni etice, ficţiuni estetice, Editura Junimea

Adriana Babeţi,Dicţionarul romanului central-european din secolul XX, Editura Polirom

Virgil Mihaiu, Jazz: contextele mele, Editura Junimea

Horia-Roman Patapievici, Despre viaţă, destin & nostalgie, Editura Humanitas

Ioan-Aurel Pop, Instituţii medievale româneşti, Editura Şcoala Ardeleană