lilith
mă trezesc adesea cu dorinţa expresă/ de
a-i spune cuiva că-l iubesc
în jurul meu/ toţi şi toate
au trecut prin experienţa catharhică
a dragostei
şifonierul s-a iubit cu bluzele transparente/ până s-a dus vara
apoi
fiecare şi-a văzut de viaţă
rochiile s-au iubit cu nishane/ până s-a combinat
cu transpiraţia
s-a ales praful şi de idila asta
mama
s-a iubit cu tata să mă facă pe mine/ zicea
că nu mai coincid trupurile noastre la ecograf
tata
s-a iubit şi cu nina de la parter
conştiinţa lui era praf/ acum se desface în cataplasme
peste nişte răni mai vechi
recunosc/ familia nu seamănă cu un triptic
mai degrabă cu o apă adâncă/unde
vieţuitoarele mute nu fac umbră
ori cu un copac/ pe crengile căruia
păsările înnoptează în cântec
familia este
staborul îngerilor
e de preferat să întârzii la convocări/ te dai bolnav
n-ai ştiut ce faci/ te-a luat valul
/.../
cu toate astea
simt nevoia să spun cuiva te iubesc
între timp
mama a devenit sora nectaria
tata este pe şantier/ sapă
în speranţa unor vestigii
pentru săpături adânci îţi trebuie vlagă/ nici tata
nu mai e chiar tânăr
/.../
nu-mi rămâne decât să mă uit în oglindă
să-mi rescriu ontogeneza la scara 1/n
eu sunt lilith
m-ai auzit
eu sunt lilith
repetă după mine cine sunt eu
haide
spune-mi ceva despre care să tac
dacă dispar acum/ voi scăpa
de o internare pe termen lung
voi primi pachet
alimente săpun pastă de dinţi
poate şi nişte cărţi
de la ruda mea îndepărtată/ lumea
în camere obscure
libertatea se developează/ sinucigaş
confidenţa
înmugureşte în urechile microfoanelor
uită-te la degetele mele cum cresc/ până la
fire de înaltă tensiune
uită-te la inima mea cum descreşte/ încât
se face punct
eu sunt lilith
repetă după mine
cine sunt eu
mi-au pus nume de cod/ valentina
habar n-am de unde vine numele ăsta/ nici cui foloseşte
anonimatul precauţiei
în niciun caz nu vine de la sfântul răspunzător cu dragostea
totuşi simt nevoia să mă strigi pe numele adevărat/ aşa cum alţii
simt nevoia să se dezbrace-n public
/.../
mă trezesc adesea cu dorinţa expresă
de a-i spune cuiva că-l iubesc
eu
sunt
lilith
verifică unghiul/ din care
toate oglinzile mint
speranţa creşte din celelalte unghiuri
rămase
(NB Nishane – extract de parfum)
***
lumea nu se sfârşeşte în butoiul cu oase arse
nici în fumul care trece liber peste gard la vecini
lumea se sfârşeşte când se vor sfârşi cuvintele în carcera gurii/ când
în loc să latre
câinii vor începe să vorbească
pe limba lor câinească/ intraductibilă
dragostea nu se sfârşeşte în montura unui inel pierdut
nici în plescăitul tuşului pe hârtie
dragostea se sfârşeşte când se va revărsa tot alfabetul la picioarele tale
şi-n loc să alegi litere ca să scrii te iubesc/ tu
vei călca pe ele ca pe nişte insecte puturoase
viaţa nu se sfârşeşte când îţi moare tatăl sau mama
şi nici când îţi moare băiatul sau fata
viaţa se sfârşeşte când îţi vei aduce aminte că ţi-a murit cineva
dar nu vei mai şti cine
şi te-apuci să-i dezgropi pe toţi
si intră mirosul de putred în tine
şi pe-al tău
tot nu-l mai găseşti
între pereţii acestui oraş
în fiecare seară citesc
la poezii dau vocea foarte-ncet/ să m-aud numai eu/ ca şi cum
cearşaful şi perna ar disloca sunete pentru liniştea lor/ de pânze şifonate
spre miezul nopţii îmi fac promisiuni/ o să mănânc salate/ o să
slăbesc
nu voi mai sforăi/ şi
în tot somnul meu un bărbat îndrăgostit mă va ţine-n braţe
dimineaţa
mă doare capu-ngrozitor/ parc-aş fi trecut printr-o beţie zdravănă
mă-mpiedic de covoare
uit lucruri/ uit să mă bucur de întâmplarea că m-am trezit
dimineaţa e cel mai greu s-o iau de la capăt
mă schimonosesc în oglindă
imaginile
sunt un fel de răni ale aerului
nu există bandaje pentru ele
nici remedii
ziua
mă comport cumsecade/ merg
la serviciu stau peste program
îmi hidratez iluzia
că sunt vie
şi se face seară
şi-mi citesc tot felul de chestii
şi la poezii dau vocea foarte-ncet
seara
oraşul moare
sau aşa mi se pare mie
luminile străzilor devin artificiu de compoziţie
a somnului
unde se scaldă peşti
prieteni
în oraşul meu sunt puţini
nu trec testul curajului de-a pune câte-un nume fiecărui lucru
nu există nume pentru disperări/ există culori
nici pentru fericiri de ocazie/ le recunoşti după cântecul mulţimii
ce trece pe bulevarde fluierând
în oraşul meu
viaţa este o iapă costelivă/ se mai poticneşte în mers
aşteaptă s-o arzi pe spinare cu biciul
oamenii
se întâlnesc foarte rar unii cu alţii
nici nu se salută întotdeauna/ spun că nu se cunosc
se vede pe faţa lor că mint
nu-i port ranchiună acestui oraş
aici m-am îndrăgostit prima oară
şi am plătit cinstit/ cum se plăteşte
mi-am dus mortul la groapă/ l-am plâns
o vreme m-am îmbrăcat în negru
apoi am iertat
R.C.
ne-am lipit buzele în ultimul sărut
cum se lipeşte pana unei pasări în sângele
de pe botul animalului de pradă
venise femeia aceea frumoasă
minţea că bătrâneţea e doar pentru oameni ca noi
ea nu va îmbătrâni niciodată
hainele îndrăgostiţilor vor ajunge toate la vechituri
noi încă plagiam fericirea părinţilor
aşa puţină câtă era
ne închinam amândoi în dreptul fiecărei biserici
fără să-i pretindem nimic lui dumnezeu
femeia frumoasă s-a aşezat între noi
povestind despre singurătate ca despre o ţară
în care au fugit toţi bărbaţii