acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

de

Pe 17 iunie 2019, la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, moderată de Nicolae Manolescu, Preşedintele U.S.R. Festivitatea s-a bucurat de sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, al Secretariatului General al Guvernului (Departamentul pentru Relaţii Interetnice), al Institutului Cultural Român şi al firmei S.C. Adir Brand Holding SRL.

Momentele muzicale au fost susţinute de formaţia de flautişti Flaut Power, sub conducerea dirijorului Cristian Lupeş.

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, format din Dan Cristea (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex Ştefănescu şi Răzvan Voncu, a acordat următoarele Premii:

Premiul pentru Cartea de Poezie: Ovidiu Genaru, pentru volumul La opt, gaura cheii şi alte patimi, Editura Junimea

Premiul pentru cartea de Proză: Gabriela Adameşteanu, pentru volumul Fontana di Trevi, Editura Polirom

Premiul pentru Cartea de Teatru: Radu F. Alexandru, pentru volumul Ultima dorinţă, Editura Polirom

Premiul pentru Cartea de Critică, Eseu şi Istorie literară: Horia-Roman Patapievici, pentru volumul Două eseuri despre paradis şi o încheiere, Editura Humanitas

Premiul pentru Cartea pentru copii şi tineret: Adina Rosetti, pentru volumul Povestea kendamei pierdute, Editura Arthur

Premiul pentru Cartea de Debut:

André Ferenc, pentru volumul Szotagadó, Editura Jelenkor (propunerea Comisiei pentru minorităţi)

Irina Roxana Georgescu, pentru volumul Noţiuni elementare, Editura Cartea Românească

Mirel Taloş, pentru volumul Colecţionarul de nuduri, Editura Rao

Premiul pentru Cartea de Traduceri: George Volceanov, pentru volumul W. Shakespeare – Regele Lear, Editura Tracus Arte

Premiul Special:

Vintilă Mihăilescu, pentru volumul Etnogeneză şi ţuică, Editura Polirom

Ioan T. Morar, pentru volumul Şapte ani în Provence, Editura Polirom

Premiul Naţional pentru Literatură: Andrei Pleşu

Comisia pentru Minorităţi, compusă din Markó Béla (preşedinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karácsonyi Zsolt (membri), a acordat Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018 – cărţi în limbile minorităţilor naţionale:

în limba maghiară: Ferencz Imre pentru volumul Poezii alese, poezii, Editura Hargita

în limba sârbă: Zoran Vuxanovici pentru volumul Fragment, poezii, Editura Uniunea Sârbilor din România

La Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România au fost acordate, de către iniţiatorul Premiului „Mircea Ciobanu”, Eugen Negrici, două premii, laureaţii fiind Constantin Mateescu pentru Opera Omnia şi Andrei Novac, pentru volumul Prin închisori şi prin libertate (Editura Cartea Românească).

La ediţia a II-a a Premiului „Constantin Ţoiu”, acordat tot în cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, juriul alcătuit din Nicolae Manolescu (preşedinte), Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric şi Răzvan Voncu, l-a desemnat laureat pe Livius Ciocârlie, pentru Opera Omnia.

Cei care i-au prezentat pe laureaţi în faţa unui public consistent şi ales au fost: Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Dan Iacob, directorul general al Grupului Editorial ART, Angelo Mitchievici, Markó Béla, Bora Velimirovici (Uniunea Sârbilor din România), Eugen Negrici, Peter Sragher, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache, Alex Ştefănescu, Dan Cristea, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian, Răzvan Voncu.

Parteneri media au fost: TVR, România literară, Luceafărul de dimineaţă, Viaţa Românească, Literatura de azi.