Cum a fost
Tatăl vopsise balconul, pe interior, cu roşu
Vopsea de ulei. Pe atunci, scriam cu cretă
Pe toţi pereţii casei, toţi pereţii în ulei, mai
Cu seamă în baie, mai cu seamă pe un dulap
Vechi şi ticsit cu haine, ale bunicii, nevopsit
Nedorit, ca bunica. Singura excepţie, poate.
Tatăl se făcea inginer, voia să se facă, era
Deştept şi crud, era scăpat din lanţuri! Fără
Tată. Al lui avusese patru neveste, bunica
Marcase locul trei. Tată-său m-a văzut târziu
Habar nu a avut vreodată cum mă cheamă, a
Zis că numele meu e complicat şi complicaţiile
Le tăia cu o foarfecă ruginită de croitorie, hârşt
De pe listă, pentru că el avea tot timpul o listă.
Pe de altă parte, de îngropat l-a îngropat tata
Pe care l-am văzut pentru prima dată plângând
Am fost mirată, pentru mine nu plângea, scrâşnea
Tăcea mult sau mă proiecta în salturi acrobatice
Pe pereţi, nu cei în ulei, cei cu tapet. Aşa a fost.
II
Mama era légčrement absentă, era frumoasă.
Avea talente multe, cânta, juca teatru, bine juca.
Şi îl stârnea pe tata în vijeliile lui ca nimeni altul.
Mama avea zilele împărţite în câteva down, câteva
High, între ele se întâmpla că mă examina, cu lupa
O făcea şi era dezamăgită. Eu nu îmi dădeam silinţa
încât mi s-a spus: bon, nu eşti copilul visurilor noastre.
De acum totul devenea mai clar. Erau ei şi eu, de fapt
Eu şi bunica. Apoi a trecut timp, îl măsuram, mamă ce
îl măsuram, mă drogam cu algocalmin, vitamina PP
Adică niacină care stricto senso nici nu e o vitamină
Pentru că poate fi sintetizată din triptofan, în fine,
Le puneam pe toate în aperitiv fernet sau mastică şi
Aşteptam să treacă iarăşi timpul. Mi se umfla capul
Cu vise, o visam pe Alixe pe marginea piscinei, pescuind
Printre ţeste peştişori străvezii, belugile mate, cardinalii,
Pe mine fiind altcineva, dorit, să zicem. Aşa a fost. Apoi
Am reuşit să fug, nu prea departe, totuşi… am reuşit să
Nu balansez în sus, în jos, să trec fără frică pe lângă tapet.
III
Primul nufăr Vian s-a încrustat în plămânul tatălui care
Devenea din ce în ce mai blând, mai diafan, mai aproape.
Am aflat, brusc că eram într-o relaţie, prima dată. În sfârşit.
Prima moarte trecută, chiar imediat te pregăteşte pentru
A doua şi tot aşa a fost. Bunica era un copil cuminte care
Nu mai voia să mănânce, îşi strângea buzele pe o gură
Fără dinţi. O spălam pe cap, îi citeam poveşti, se făcea tot
Mai mică, o ţineam în braţe şi totul devenise invers, aveam
Un copil. Nu ştiu dacă la ea a venit vreun nufăr, nu cred…
IV
Mama mi-a spus să nu o mai sun, mi-a spus: de dus tot mă
Duc, ăştia cred că eşti milionară, îmi tot cer dublezoni, aşa că
Lasă-mă-n pace! Cum să o las, cum să o uit, cum să uit?!
A sunat telefonul, mi s-a spus: mama ta trăieşte Euforia,
Lacuri de sânge băltesc între axoni, nu vede nimic, nu ştie
Nimic, nu simte nimic, nimic, doarme. Aşa a fost. Nu ştiu
Dacă la ea a venit vreun nufăr, atâta sânge, atâta linişte, nu,
Nu cred. La urma urmei pot să-ţi spun şi marele secret, pot?
V
Sângele meu nu era ca al lor, eu am aflat târziu, ei s-au consolat
Devreme. Secretul odată spus nu mai e al meu. Sângele meu,
Ca şi al tău era ca o marmeladă, apă, portocale şi zahăr brun.
Grupă sanguină aparte, căci între B şi AB, zăcea imposibilul O.
VI
Am vândut apartamentul, balconul şi sângele aşa-zis roşu.
Le-am vândut la bucată şi la litru. Pe nimic. Aşa a fost. Apoi,
Au venit iar visele cu beluge şi cardinali. Cred că am spus tot.
De filmat
Pe lama de ras sunt scuame de piele şi mâzga de săpun
Uscate, împreună, într-o membrană movuliu sângerie.
Cine ştie câte treceri a făcut lama asta, cât sânge nevăzut
Subtil s-a scurs peste rugina ei, cert, celulele-i sunt acolo.
Tot acolo, pe masă un tirbuşon grotesc de mare, un pahar
Ciobit pe o parte, urme de ruj şi grăsime, o pungă cu elastice
De toate culorile, aranjate frumos, suspect de frumos, alături
De o foarfecă de croitorie şi o claie de păr, tăiat şi abandonat.
Mi-aduc aminte că-ţi spuneam pe un ton moale că filmez, că
Deţii pâinea şi cuţitul conversaţiei noastre fie ea imaginară, că
Ar trebui să strângem pe tendoanele noastre nu numai mişcarea,
Ci şi forţa ei alb pasivă care transmite mesajul articulat în oase.
Ne încurcăm în vorbe, în diacritice, vocabularul comun e mic
Tu nu auzi ce văd eu, eu nu văd ce auzi tu, de aceea mergem
Pe pictograma ieşirii de securitate, cu bec verde, intermitent.
Fiecare cu felia lui de pâine, şi cuţitul, în mâneca cămăşii, lipit.
Empedocle
De câte ori ne întâlnim îmi vorbeşti de moarte,
în general, cu voluptate şi iuşchiuzarlâc direct.
Eu trag de subiect, torsionez cât pot, comprim
Şi lansez: ce-ar fi să vorbim despre Empedocle,
Ce qui est juste peut bien ętre dit męme deux fois.
Blestemat şi mizerabil muritor ivit din ne-pace
Şi urlete asurzitoare într-un locaş fără bucurie
Citeşte Oracolul Necesităţilor, ţine post de răutate…
Te uiţi în jos, un fel de-a te uita la mine, nu dai
Doi bani pe ce încerc să-ţi vestesc, politicos îmi spui
Silenţios îmi spui: du-te dracului cu… e-docle al tău
Cu Apa, Focul, Aerul şi Pământul lui cu tot, eu vreau
Moartea mea. Nu-ţi vine să-mi iei mâna, nu poţi să
împarţi cu mine cuvintele, nici saliva înţelepciunii.
Dar mai cu seamă nu înţelegi că o ai deja, o ai fără
Să ştii cum să te bucuri cu Ea. Uită-te în jos, vorbeşte…
Fatum
Ploaia cu grăunţe de propolis nu contenea.
Apa ceruită şi tulbure, de culoare alb Pastis
Lăsa impresia absorbţiei. În fapt, adeziunea
Moleculelor noastre era superficială, călâie.
Tăcerilor pe teme înalte le-au urmat tăcerile.
Privirile galvanizate, curent continuu şi slab
Un schnaps fără fructe, greţos, prea dulceag
Turnat în pahare pe o impresie de solidaritate.
în vacarmul acesta entropic lipseşte mesajul
Corpul calos uneşte ce poate. Frankenstein-ul
Contratimpului nostru blând, chinuit de şovăieli
Lasă impresia unei a doua înţelegeri, cea de Ieri.
Iscoditor
Mă gândesc, oare te gândeşti la mine tot ştergând
Cuvintele moi cu o gumă poros fărâmicioasă, bleu
Sau e tic hipotonic, într-un fel o lehamite cuminte
Pregătindu-se de culcare. Mă gândesc şi eu aiurea
Răstorn în clepsidra pedunculilor cerebrali spuma
Ca să zic aşa, cu clăbucul în jos, precipitând afazia.
Mă gândesc, ce te gândeşti, nu, serios, pe ascunsul
Din sigmoidul bănuielilor, din vezica iluziei lichide
în aţipirea trainică pe locul mortului, într-o maşină
Cu pilot automat voce nearticulată, gen Gainsbourg
în motorul infernal al vârstei de aproape patru timpi
***
Ne-am putea gândi cu rândul, gânduri…. ŕ tour de rôle
Pe finalul de frază cu sensul unic dar comun-şerpuitor
în oblic aştept să-i dai reacţiei un sens, să ieşi din chaos
încă ştergeai osmotic cuvintele moi frământând ceasuri.
Oraşul cuvânt
Mi-e dor să merg pe străzile cu trotuare pe două
Sensuri, să trec de pe unul pe altul, cu pasul viu
Ameţitor mers al festonului, în semicerc repetat.
Mi-e dor să-mi zdrelesc tocurile în piatra cubică
A Istoriei, albă piatră, să curgă rănile peste brâu
Şi sângele nediluat de timpuri ori distanţe, sărat
Să picure sărbeziul, sufocat în dâră fosforescentă
Pe După Ziduri, pe Turnurile Negru şi Alb, pârâu
De legături, alunecări uitate, timus încă neatrofiat.
Pe Castanilor, topisem o tonă de paşi, a fi singură
Printre atâtea frunze, adunate oaze în drumul meu
Fugit din corzi tangente la bine oraşul casă, oraş pat
Te-am pus în ierbarul iubirilor, te-am pus la presat
Te-am criogenat în encefalul sorţii, amar condensat
Şi te-am dat pe doi dolari – urşi polari – oraş vândut
Pe limba lacrimii, limfă din care curge oraşul cuvânt.