Prieteni, prieteni, dar critica e pe bune. Şi de o parte, şi de alta, după puteri. Unii, dintre cei mai de seamă, răspunzând la critică, tot după puteri, nu s-au dat îndărăt de la glumă. Poate merită să ne uităm, din când în când, şi aşa la mai marii şi mai marele. La Junimea, de pildă, formaţiune cu ţinută şi prinţip, s-au mai întâmplat de-astea, şi mai omeneşti, luând în vizor pe însuşi Olimpianul, cu pretenţiunea lui de direcţie nouă cu tot. Rudimentar, dar de la obraz (doar în general subţire), conu’ Iacob, îi arunca lui Titus, la un banchet, următoarele:
„Maiorescu blăstămat.
Cine dracul te-a’ndemnat
într’o zi nefastă nouă
Să scorneşti Direcţia nouă?
Vai acest cuvânt pocit
Pe noi toţi ne-a prăpădit!”
Ca mai apoi, mai apăsat şi mai apăsat, mai cu chef de adevăr, mai cu chef de glumă, a continuat, amintind inclusiv de ameninţarea cu Văcăreştiul, trăită de Maiorescu când guvernul conservator, din care a făcut parte, a fost dat în judecată în întregime.
„Şi ‘ntr’o zi, nitam-nisam
îţi trăntir’un vot de blam...
Oleoleo! Atunci căzuşi
Aşa jos, cum nu mai fuşi.
De sughiţi cu amărire
După vechea fericire
Când căsuţa ta din Iaşi
Pentru măriri n’o lăsaşi
Şi nopţile în «Centrală»
Pe-ascuns dădeai năvală.
în loc să te pregăteşti
Ca acum, de Văcăreşti.
Spune, schopenhauriane
Ce’s măririle umane?
Vai, noua-ţi direcţiune
Adună pe noi fortune,
Dar şi ţie, în sfârşit
Pe nas acum ţi-a ieşit!
Dar pe bietul Maioresc’
Din toţi mai mult îl jelesc
Eri încă în minister
Multor ordin cavaler
Stând la sfat cu împăraţi
La senatori, deputaţi
Poruncind: copii, avanti
Tăiaţi leafa lui Vizanti;
Declarând lui Crătunesc:
«Cât voi fi, nu te numesc.
Fie bun concursul tău
Eu urmez pe placul meu»
Pe profesoare’n secret
Primindu-le în cabinet
Pe o uş’ ascunsă, mică
Ştiută numai de Nică...
Dar în sfârşit la Senat
Gârbovii s’au supărat.”
(Culeasă din C. Săteanu,
Figuri din „Junimea”, Bucureşti, Editura „Bucovina” [f. A.])
Ei, şi ce? Doar i-o zise la Banchet, unde era liber să o facă, în acele momente de detoxifiere de personalitate, prin care mai toţi alegeau să treacă. Trebuie să fi râs şi Titus însuşi, olimpian cu umor, nu oricum.