1. (dimineaţa)
dimineaţa
sub plapumă
încetez să respir
până aud scâncetul
cheii în exteriorul uşii
sar la fereastră
îmi alunecă privirea
pe urmele femeii grăbite
devin stăpâna
apartamentului confort doi
reînviu hainele dosite
prin şifonier
eliberez stiletto-urile din cutii
şosetele din lână înlocuiesc
sânii încă neînfloriţi
îmi încâlcesc părul prin bigudiuri
îmi arunc nişte culori peste faţă
buzele-mi devin sângerii
mă plimb prin casă
cu o mină serioasă
tocurile se mai rătăcesc prin
cănacii covoarelor
imit teatral gesturile ei
vreau să o surprind
la întoarcere să nu mai ştie
care-i ea şi care-s eu
5. (Sunt în transă)
Sunt în transă
scriu de câteva ore
camera este înconjurată de întuneric
perdeaua de camuflaj taie orice legătură
cu exteriorul micului apartament cochet
în care am ales să mă regăsesc
şi să convieţuiesc cu spiritele ce se plimbă
nestingherite prin preajmă
le simt prezenţa dar încă nu le pot vedea
prezenţa ta nu le inoportunează
ba din contră
te găsesc interesantă sau poate chiar te plac
mulţi mă întreabă de ce nu am un pet
le am pe ele
îmi sunt suficiente
iar acum şi pe tine
sau mai degrabă amintirea ta
dorul mă face să retrăiesc prima noapte de amor
în care ne sărutam cu pasiune
şi ne miram de capacitatea noastră
de revenire la o nouă excitaţie
după fiecare orgasm
îmi lipseşte clinchetul cerceilor tăi
de fiecare dată când izbucneai în râs
6. (Dacă m-aş fi născut bărbat)
Dacă m-aş fi născut bărbat
şi te-aş fi cunoscut mai demult
te-aş fi aburit atât de tare
încât te luam de nevastă
îţi făceam vreo doi copii
şi te închideam într-o colivie din aur
pe care aş fi purtat-o cu mine peste tot
ţi-aş fi arătat toate frumuseţile lumii
te-aş fi scos sub cerul înstelat
şi am fi numărat stelele căzătoare
te-aş fi ţinut la umbră vara şi la căldură iarna
te-aş fi acoperit cu o eşarfă de mătase
când mă vizitau prietenii burlaci şi afemeiaţi
te-aş fi protejat de răutatea întregii lumi
dar aşa, nu sunt bărbat
nu am decât puterea limitată
a unei femei ale cărei arme
sunt lacrimile şi iubirea
în fiecare duminică
în fiecare duminică sunt înveşmântată
cu rochiţă
pantofiori de lac
ciorapi albi supraelastici
care-mi irită picioarele îngrozitor
şi-mi vine să mă scarpin mereu
păru-mi este strâns de-mi dau lacrimile
în două codiţe ca două corniţe
sunt purtată împotriva voinţei mele
la biserică
nu-mi place acolo
mă plictisesc îngrozitor
nu am voie să fluier (şi tocmai
ce-am învăţat!) nici să
cânt ultimele hituri
iar de legănat picioarele nici nu poate fi vorba
toate babele vin la mine şi mă pupă
eu ştiu că fac asta doar pentru
a se pune bine cu preotul
tata mă pofteşte-n altar
să mă aibă sub control
mă arestează pe-un scaun
un timp sunt atentă la ritualurile săvârşite
îmi cere ajutorul
sunt încântată să i-l ofer
trebuie să trag perdeaua de câte ori
intră şi iese din altar
încep să-mi pierd entuziasmul
nu reacţionez pentru că ştiu
că mă va trage de urechi