***
Singurătatea mi-o explic
prin felul în care am dobândit-o
simplu într-o zi
în faţa lumii am avut revelaţia
izolării în trup
Câteodată ies şi mă apropii cu sfială de fiica mea
Vera vede în izbucnirile mele
spontaneitatea bucuriei
care este de o abstractă frumuseţe
Câteodată ţine o clipă
altădată ecoul ei e mult mai profund
Zile întregi întreţin
infidelitatea ei
şi nu reuşesc decât să mângâi
creştetul Verei
care mă acceptă oricum
***
Nu mă ocolesc frustrările
Nici grija celorlalţi
De-a umili poemul
Sunt zile sângeroase
patimi înfrânate
Oricine deschide o uşă
Se loveşte de un zid
Traumele nu se văd
Veselia e scutul
Ce apără agonia
Artistul perfect
Visele sunt tot mai rare
unghiurile tot mai strânse
dilemele s-au îmulţit
privirea percepe imagini tot mai şterse
orice mi-ai spune nu înţeleg
şi este aproape imposibil
să devin martorul întâmplărilor tale
cu toate acestea
mă simt cel mai fericit produs al lui Dumnezeu
discut liber în limbajul convenţional
pe autorul sculpturii din spatele meu
nu îl cunosc dar cred că el este
artistul perfect.
***
Lumea e de acord
Cu mutilarea, cu răsfăţul
Toţi îşi încrucişează braţele
şi servesc de zid
Sub un legământ statornic
şi fără perdea
se rostogolesc capete
Iarba se trezeşte, umple câmpul
respiră şi apoi moare
ca o pasăre rătăcită
Eu calc închipuind
umbra ei vrăjită
de soarele verii
Nu am în preajmă
decât râsul Verei
şi o mie de întrebări
fără răspuns
Ceas bun
Am crezut că pot
împinge uşor paharul în gol
Răzvrătindu-mă
acum gestul îmi repugnă
mă trec fiorii
dar merg mai departe
încerc să-mi amintesc
ultimul poem publicat atunci
(ne legasem pe viaţă
prin numele dat întâmplării)
Acum debarcaderul se pierde în ceaţă
n-am mai mers decât o singură dată acolo
lipsea ceva poate surâsul calm-melancolic
sau poate povestea în sine
nu mai era nimic
decât amintirea unui ceas bun
***
îţi voi spune
că pot să nimeresc ţinta
că nu este deloc greu
să mă port cu delicateţe
şi să despic ideea în patru
pune-mă să folosesc
cele câteva cuvinte ca lama
unei săbii de toledo sau
arcul cu săgeţi de argint
şi vei înţelege de ce port
la mine arsenalul fabulos
de care toţi se tem
pentru că speranţa
s-a subţiat atât de mult
încât a devenit imaginea
unei muchii tăioase
şi graba asta nu-mi place deloc
pentru că am o vârstă
şi nu doresc să risc
aşteptând anotimpul următor
***
Un amalgam de idei contradictorii
şi nici o speranţă
nici un gest de onoare
mi se face lehamite de alergătură
toamna mă înconjoară
o răsfăţ ca pe mine însămi
citesc în Café Paris
o pagină de un autor necunoscut
care-mi place
(cu unele rezerve)
şi invoc punerea mea la zid
ceilalţi mă privesc cu invidie
ironia şi-o ascund
şi mârâie neauzit
străduindu-se să laude
felul în care deschid ferestrele
închizând bine uşile
***
Frumos ar fi să-ţi
abandonezi iluziile
să-ţi infirmi argumentele
şi să nu arunci
cu vorbe în vânt
(câte au mai rămas)
să-ţi explici eşecurile
şi să arzi cu nerăbdarea flăcării
atunci vei fi binecuvântat
în toate anotimpurile
şi numai câteodată înlocuit
cu sosia care se joacă cu visul
Simplă, gălăgios de tandră
Aventura începe cu dorinţa
Ea îţi induce tăria de-a percepe cuvântul
Ipocrizie a nopţii care doarme
în braţele noastre
Iar atunci răbdarea celorlalţi
Care nu vor ca tu
Să urli în sângele lor
şi să trânteşti cu viaţa ta
pe pragul altor uşi
se va spulbera
într-o discuţie liberă
cu îngerul tău şi vor înţelege
de ce a fost aşa şi nu altfel
***
Ziua iese în stradă
şi oferă promisiuni
o zi subţire ca prietenia
unei pisici solitare
închid uşa, arunc cheia
şi cobor
în stradă mă alătur celor ieşiţi
să pună ordine în dezordine
plimbarea o fac cu precauţia
celui devotat principiilor sale
liniştea e plină de nelinişti
promisiunile se lasă aşteptate
ca în ziua precedentă
numai de bine într-un rău necesar
îţi aminteşti...
poetului Ilie Constantin
îţi aminteşti orice
nu şi seara aceea
când am râs împreună cu alţii
asemenea nouă mânuitori de cuvinte
debarcaderul pustiu acum
ţi-ar putea aminti
dar e târziu să reconstitui ce ai pierdut
memoria e liberă să aleagă
acum am vorbit din nou
laconic discurs într-o cursă contracronometru
ce nu ne-am amintit
a fost tocmai seara aceea
şi ce puţin a lipsit
să negăm totul.