Fără titlu
Fiecare cuvânt
de îndată ce-l pierd din vedere
devine obiect
care grăbit începe să putrezească
devine vietate
care grăbită începe să sufere
rugină harnică – sufletul nostru macină macină
inexistentul
la căderea serii voi ieşi din casă
şi asemenea mării
mă voi izbi de ţărm şi de stânci
mă voi sparge în mii de valuri
murind şi născându-mă murind şi născându-mă.
Corcoduşii au înflorit
sau
Un cântec de întâmpinat primăvara
Lui Geo Dumitrescu
(plouă
corcoduşii au înflorit)
sâmbătă seara
ziua de duminică merge la discotecă împreună cu luni
pe când o energie de colapsar fără trup
bântuie străzile în neştire
pe când telefonul sună
nu nu e iubita făurită din fulgere
ci o vârstă trecută de-a mea îmi telefonează greşeală
(plouă
corcoduşii au înflorit)
un pendul care bate între cobai şi înger
e poetul
O cititor făţarnic spune Baudelaire
Chitanţele pentru înşelăciune adaugă Eliot
Deci cititorule aruncă săgeata spre mine
cum şi eu am azvârlit-o spre tine
şi mie şi ţie
ca pe o scamă de pe covor
un aspirator ne smulge sufletul
(plouă
corcoduşii au înflorit)
o galaxie cade în ceaşca de ceai
adevărul e sfârtecat de acceleratul de ora şase
râul şi albia fac schimb de locuri
în timpul liber tragedia e paiaţă
iar eu sunt o pivniţă plină
de alcoolul unei singure întrebări
cum să nu mai renasc eronat?
(plouă
corcoduşii au înflorit
în liniştea de după ploaie
s-ar putea auzi viermele traversând mărul)
(Din volumul Realul eruptiv, 1979)