Debut
S-a născut pe 9 ianuarie 1995, la Calafat, a absolvit Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“ Din Craiova, este student în anul I, la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, secţia Română-Engleză. Ionuţ Orăscu pare un „Nepot“ Al optzeciştilor lunedişti, poemele lui sunt guralive şi intertextuale, îndrăgostite şi (auto)ironice, dezinvolte şi jucăuşe. Deocamdată, Ionuţ mai degrabă cochetează cu poezia. Talent are, însă depinde numai de el daca va avea o relaţie de durată cu ea. (G.G.)
Versuri şi pariuri
este genul acesta de nopţi, în care, după ce
te-ai certat cu iubita pe tema iubirii (ea vorbea
despre iubire şi atât, eu vorbeam de iubire
de parcă aş fi analizat o poezie postmodernă)
cum spuneam, după ce te-ai certat cu iubita,
stai şi bei cafea toată noaptea, şi speri că vei
reuşi să înşiri acea întâmplare în versuri
- aşa cum încerc să fac eu acum -
şi sperând că la final va ieşi ceva frumos.
încerci să-ţi faci un scop din asta,
iar singura ta consolare (pe lângă trupul gol
al iubitei care doarme lângă tine)
este câte un citat frumos, ca acesta din Oscar Wilde
care spune că:
„Poetul se eliberează de o suferinţă
pentru o altă suferinţă”.
nu aş putea să ratez o noapte ca asta
doar pentru că îmi este somn.
cât de crud să fiu să ţin doar pentru mine
aceste versuri, care nu vor fi citite de nimeni
niciodată.
cum spuneam, ne tot certam şi cearta părea
că nu se va termina niciodată.
eu încercam să-i explic că iubirea este un dialog
al sferelor noastre, iar ea o tot da că iubirea
înseamnă că ne înţelegem bine,
credeam că pot să definesc iubirea
mai bine decât ea doar pentru că teancul meu
de cărţi citite era mai mare decât teancul ei.
iată-mă, acum, la ora 4:55 dimineaţa
aştept să înceapă meciul dintre
Floyd Mayweather şi Manny Pacquaio.
mâzgălesc pe foaie aceste cuvine calde
ca un ou de găină abia făcut
cuvinte rostite cu doar două ore mai devreme
cuvinte calde şi delicioase.
fără rimă, fără tăieturi, fără metafore
fără fără...
poate doar cu un strop de speranţă că
îmi va ieşi biletul la pariuri.
Eterna contradicţie
dacă scriu despre sex, or să spună că sunt obsedat.
dacă scriu despre moarte, or să spună...sigur or să spună ceva de Bacovia.
dacă îi critic, or să mă poftească politicos spre uşa de la ieşire.
dacă dacă dacă...
acum nici nu mai ştiu de ce scriu,
scriu să nu-mi expire mina în creion,
stau în fund şi scriu.
ce scriu? Ce contează, ştiţi vorba aia
„Ai, n-ai mingea dai la poartă!”
aşa şi cu poezia, ai, n-ai rimă tot faci versuri,
nici poezia asta nu mai e ce-a fost odată.
acum când îi citesc mamei mele o poezie mă întreabă:
da’ rimă n-are?
eu ce să-i răspund? Doar atât:
eee... Lasă că nu ştii tu!
Behemoth
motanul Behemoth este
noul meu animal de companie.
tare m-am străduit să-l cumpăr
pentru că Bulgakov ţinea la preţ
şi spunea: „Unde mai găseşti tu
motan să vorbească?”, avea dreptate.
acum Behemoth îmi tot toarnă poveşti
de la Facerea Lumii încoace,
de parcă m-ar interesa pe mine
ce s-a întâmplat.
bine măcar că nu trebuie să-l
hrănesc, că doar e imaginar.
acum trebuie să-i găsesc un
tovarăş de joacă, aşa că
mă îndrept spre Franţa
că acolo se spune că un
nenea Perault ar avea şi
el un motan care vorbeşte
şi pe deasupra că ar fi şi
încălţat.
Un fel de blocaj
totul s-a oprit când
a trecut ea strada
şi maşinile
şi oamenii
şi praful
şi norii
şi căldura
şi mirosul
şi transpiraţia
şi respiraţia
şi păsările
şi semaforul
şi ledurile de la farmacie
şi vocile
şi afişul pe jumătate dezlipit
şi sunetele scoase de
aurolacul de lângă patiserie
până şi vântul s-a oprit să
treacă ea strada.