cristina
cerul era mai murdar
decât fusta ei
în ziua în care au găsit-o
înecată în fântână
ore întregi
vecinii au tras ciuturi pline cu spumă
de parcă în adâncurile puţului
înecaţii deschideau
şampanie după şampanie
şi s-au închinat toţi
unii cu ochii spre cer
alţii privind în fântână
apoi s-au dus la casele lor
prefăcându-se îndureraţi
lângă trupul hidos
acoperit cu o cergă
fratele handicapat al moartei
râdea şi-i împungea talpa
cu un băţ
soare
în zilele ploioase jucăm mortu
e simplu tre’ să-ţi ţii respiraţia cât poţi
când se opreşte ploaia tragem linie
cine are cele mai multe victorii
primeşte un ciur plin
cu seminţe de floarea soarelui
e unu soare câştigă mereu
nu poa’ să zică seminţe
zice mânţe
da’ noi nu râdem de el
că-i cel mai bun la mortu
îşi poate ţine respiraţia o grămadă
nasu-i curge neîncetat
i se umflă burta şi-are ombilicul
ieşit mult în afară ca un cep de butoi
odată şi-a ţinut-o atât de mult
încât a jucat singur
fiincă între timp se oprise ploaia
iar mortu se joacă doar pe ploaie
dacă-l joci pe vreme frumoasă
se abate asupra ta blestemul
lui miguel de andrade
inventatorul jocului
numit şi miguel mortu
însă toate astea soare le ştie prea bine
fonană
mi-l aduc aminte mereu vara
ras în cap
privirea pierdută
îmbrăcat în aceeaşi pereche
de pantaloni din batist
bătea uliţa pe arşiţa ‘a mai mare
storşea dudele desculţ
iar dacă cineva îl întreba
ce faci fonană încotro
o lua la fugă
ţărâna se ridica în urma lui
iar fonană se topea după distracţia asta
putea alerga toată ziua cu pulberea-n spate
zece fraţi erau dar unul nu avea mintea lui crudă
chiar şi cei mai mici îl strigau fonană puşlamaua
el îi alerga atunci să le aplice corecţia
uita de supărare când membrul îi ieşea
din pantalonii scurţi ca o râmă după ploaie
se spune că bărbăţia sa întrecea în lungime
toate bărbăţiile din malá* şi nu exista zi
în care copiii să nu-l roage s-o arate
iar fonană se dădea în spectacol o scotea
se juca cu ea băgând spaima în fete
sărmanul fachir
cum îşi mai scuipa în vârf jucăria
şi o descânta cu mâinile murdare
făcând-o să şuiere
lângă fântâna cu viespi
nu ne lăsau părinţii
să stăm prin preajma lui
dar într-o după-amiază
fonană mă strigă la fereastră
râde la mine cu nişte ochi ciudaţi
şi dinţii exagerat de albi
ţi-am dat în geam cu o broască
hai la scăldat cu mine
am ieşit l-am pălmuit
i-am tras şuturi în fund
el îmi arăta muntele de praf
tot în ziua aia mai pe seară
l-au găsit pe mirişte
mâncat de câini
cataramă
dacă se-mbată rău cataramă
ne zice despre femeia lui
care l-a părăsit cam la un an
după ce al bătrân a-nchis ochii
avea un păr negru frumos
îl tăia şi-l lega de stâlpul porţii
când murea vreunu’ d-ai casei
trecea câte-un vecin îşi scotea pălăria
se-nchina cerea ţuică să fie primit
sufletul celui plecat
îi dădeam ţuică îi dădeam vin
bogdaproste şi cine nu ţinea la băutură
lăcrima pe hainele mortului
aşa făceau vecinii
veneau vii şi plecau morţi
babele aduceau lumânări busuioc
vorbeau lângă răposat
dadă uite acu’ trei zile îl văzui
era bun sănătos mare-i dumnezeu
iar femeia mea le dădea să bea
cu părul scurt şi cearcăne mari
că aproape-i intrau în gură ca muştele
veneam câteodată beat
o mai loveam aşa
tu’ţi luna ta de femeie
pune masa aia odată
o-ntindea imediat
era frumoasă
habar n-avea că eu văd asta
aia
aia mânca bătaie de la ăla
toată viaţa a făcut pe muta
da’ ăla a murit şi aia a prins glas
la priveghi
povestea de lucruri de mult uitate
a aprins televizorul că juca românia
a strigat gol când au dat ai noştri
şi huo când au egalat ai lor
şi ăla mort pe masă
ce-ar mai bea şi el cu noi un pahar
ce m-ar mai bate pe urmă
mi-e greu acum că m-am obişnuit cu bătaia
am citit la taoletă într-un ziar pentru şters
de sindromu’ stolcom e adevărat ce zicea
prinzi drag de mâna care te loveşte
şi trăncănea nu glumă
i-a plictisit pe ăia
au plecat fuguţa oamenii
până şi gigi bâlbâitu’ s-a cărat
a rămas aia cu ăla
îi lua mâna rece se bătea singură cu ea
şi pentru că avea poftă
cum are întotdeauna când bea peste măsură
s-a întreţinut în aceeaşi încăpere
cu-n ştiulete mare de porumb