acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Poezie

de De Laura Dan

* * *
în familia noastră femeile cântă şi dansează între ele
se învârt în neştire
când li se udă cămăşile râd
spun că de vină e un soare nevăzut care le încălzeşte
dimineaţa se roagă îşi fac cruce una alteia
dau din mâini asemeni orbilor care caută o uşă
seara aşteaptă înghesuite în pat ca nişte saci cu nisip pregătiţi pentru inundaţii
prin podea a început să crească iarba
pare că cineva pune în linişte un semn la casa asta.


* * *
închizi fereastra. Aprinzi lumina.
o viaţă liniştită ar putea începe aşa
prin peretele alăturat răzbate o voce
într-o cameră la fel ca a noastră un tată e fericit
copilul său a învăţat să meargă
în inima lui ar putea încăpea oraşe
şi asta mă sperie atât de tare încât
nu ştiu cum o să adorm
mă simt ca în iarna aceea
când mi-era frig
oricât de multe pături ar fi pus mama pe mine
tu nu ştii, oamenii buni
mă înspăimântă ca o apă adâncă
te privesc speriată ca atunci
când preotul mi-a spus
că într-o zi cineva o să aibă grijă de mine
şi am fugit din biserică
şi nu m-am mai întors niciodată.

 

Viaţa

teama aceea
când stai în picioare într-o barcă
şi vântul
începe dintr-odată să bată
oraşul e departe
se înserează
plouă
simţi cerul ştreang

în jurul gâtului
îţi auzi inima
sunetul unei cutii
goale
aruncate pe o stradă
întunecată
îţi spui că mai urmează ceva.

 

Karmă

Soldaţi

cu mişcări scurte

repetate

te împing

într-un gard de sârmă

cu impulsuri de curent electric

la început te zbaţi

apoi rămâi acolo cu ochii închişi

şi-ţi închipui

că ai fost ales

pentru un număr de magie.


în Gara de Nord

o fetiţă zâmbeşte

îşi duce mâinile murdare

în dreptul ochilor

apasă un buton nevăzut

ca şi cum mi-ar face o poză

peronul devine mai înalt

pulsează

în faţa mea

oamenii se opresc

se îmbrăţişează

călătorii recită

la difuzorul peronului

îşi rup biletele de tren

îşi aruncă în aer valizele

vin spre mine

ca nişte flori roşii, năucitoare

am citit

îmi închipui că sunt protejată

s-ar putea nici să nu mă vadă.


în Gara de Nord

o fetiţă zâmbeşte

apasă un buton nevăzut

cineva află odată cu mine

că fotografiile imaginare

sunt forme noi de tandreţe.