Multă Lume mi-a adresat, frecvent, ţinând cont de poeziile mele - cu substrat Religios, aluziv creştin - dacă există vreo simbioză între poezie şi religie. Nu ştiu dacă este vorba întotdeauna despre o simbioză între Poezie si religie, uneori da, Paul Claudel, Janos Pilinsky, T.S.Eliot, Ioan Alexandru, Daniel Turcea,Sorin Mărculescu, Gabriel Chifu, Ioan Pintea, Dan Damaschin, Paul Aretzu, Marian Drăghici etc., alteori poezia Merge spre un dialog tensionat, vezi Arghezi, Marta Petreu, sau chiar spre erezie. Multe poezii pornite Din sentimente religioase autentice nasc Texte plate, convenţionale, poemul nu e predică, ci viziune. Nu ai voie Să repeţi parabolele biblice, trebuie să le interpretezi, talentul poetic are Ceva impur, la origine, deseori, ceva tulbure, Care pe parcurs se decantează, se limpezeşte, procesul e uneori mai Interesant, literar, decât rezultatul…. O Formă de devoţiune a poeziei Înseamnă, azi, traducerile lui Şerban Foarţă, Cântarea cântărilor, Psalmii lui David, suprema Poezie religioasă a Bibliei, Psalmii lui Solomon…. Poeţii nu ţin, Dupa opinia mea, cont de confesiunile Cărora le aparţin, fie ea ortodoxă, catolică, protestantă etc., iau de unde Găsesc fragmente de frumuseţe sacră, Inefabila vibraţie a divinităţii, Rilke, catolic, scrie poemele din Cartea Orelor, sau din Ceaslov, cum vrem să formulăm. Nu există bariere Confesionale în poezie, dar, poate, e uşor Să recunoşti un poet catolic după,eventual, introspecţia mai insistent-chinuitoare a propriului păcat, asumat, vezi Szabo Lorincz (pe care l-am tradus împreună Cu cineva, prin 80) decât un poet ortodox, mai Puţin apăsat de o conştiinţă vinovată, Mai senin. Presupun. Cum Sfintele Taine, la ortodocşi, sau Sacramentele, la catolici, cele şapte, Bine cunoscute din elementarul Catehism, adică Botezul, Preoţia, Mărturisirea, Spovedania etc., sunt comune, diferenţele în poezie ţin de vocabularul Religios, mai degrabă decât de fondul dogmatic. Ce mare poet e Isaac Sirul, lăudându-l pe Domnul în Imnele Raiului , ori ce vizionară poate fi Teresa d’Avila descriindu-ne Castelul interior al sufletului Nostru, ştiu ambele confesiuni. Nu e Concurenţă, n-are cum fi, darurile-s felurite, carismele, harurile, cum ne Aminteşte Apostolul Pavel. Univers tematic diferit? Aparent, doar, Naşterea în Ieslea Betleemului, Patimile Domnului, învierea sunt axul Mântuirii, universal, Deci pentru toţi. Ar fi, la catolici, în Plus, sanctuarele mariane, unde e cinstită Sfânta Fecioară Maria, sau Maica Domnului, cum spun, cu aceeaşi căldură filială, răsăritenii, adică la primii Lourdes, Fatima, Medjugore, Roma, sau la Ceilalţi locurile de pelerinaj din aria fostului Bizanţ. Întâlneşti ortodocşi devotaţi la bazilicele romane, Cinstitori ai Sfântului Francisc de Assisi, sau ai Sfântului Anton de Padova, sau ai Sfintei Rita de Cascia. Sfântul Vasile cel Mare are mănăstiri Recunoscute de ambele părţi, vezi apoi Milenarul convent al grecilor dinainte de Schismă, Grottaferrata, cum Ieşi de pe Via Anagnina, la sud-est de Cetatea Eternă, rămas fidel Sfântului Scaun, dar oficiind în rit răsăritean. Calugării din Italia sau greco-catolicii Din România aparţin aceluiaşi ordin monahal, basilienii, cei foarte eficienţi nu Doar prin rugăciune, dar şi în cotidian.
Am spus-o, deseori, poezia e memoria noastră Paradisiacă. Sigiliul lumi de dincolo, găsit în fiinţele şi lucrurile de Aici…Papa Francisc spune că ,,un creştin Fără memorie nu este un adevărat creştin, este un bărbat sau o femeie Prizonieri unei situaţii, ai momentului’’, trăind lacom doar prezentul, Efemerul….Chiar dacă amintirea raiului ne-a fost voalată, parţial, de păcatele noaste, de căderile noastre repetate, ea nu este Mai puţin preţioasă, dimpotrivă. Poezia devine, astfel, prin natura sa ontologică, deschizătoare de Orizonturi infinite, metafizice, Deşi azi aceste aserţiuni sună anacronic. Azi contează să fii ,,cool’’ în poezie, afirma un comentator, iar ,,vizionarii Sunt ridicoli’’. Realitatea invizibilului Rămâne totuşi vie, pentru unii, pentru mine, ei Neurmând linia preponderent postmodernistă, egalizatoare a criteriilor Sau indiferentă la sensul ascuns sub crusta cotidianului. Chiar dacă ,,sacrul se camuflează în Profan’’(Mircea Eliade), el nu e mai puţin activ. Oricum avem aceeaşi „Nostalgie a Paradisului’’(Nichifor Crainic), ieri, sau azi, într-o mare Parte a literaturii universale. Nostalgie, laudă, ori elan spre infinit. Poezia religioasă este o ,,reminiscenţă’’ din lumea de dincolo, cu expresia Sfântului Bonaventura, vezi Itinerariul Minţii în Dumnezeu, Ed.Ştinţifică, 1994, traducere de Gh.Vlăduţescu. Mai spune filosoful Franciscan din secolul al XIII-lea: ,,lucrurile create ale acestei lumi Sensibile (le) semnifică pe cele invizibile, ale lui Dumnezeu’’. (pg.25). Dar Există şi partea cealaltă, Crucea, suferinţa, excluderea, boala, moartea, Nedreptatea, proliferarea monstruosului, a inumanului, a urâtului, a neantului Sau a agresivităţii demonice, a tenebrelor, de unde te străduieşti să scapi, nu Te complaci etc. Acesta sunt, prin excelenţă, teme profund creştine, cultivate De poeţii tineri, mai ales. Creştinismul presupune şi Urcarea Muntelui (Ileana Mălăncioiu) şi Imnele bucuriei, Cum exulta Ioan Alexandru. Calvarul întâi, apoi învierea şi înălţarea la cer. Scriu poezie religiosă, cum Pot, nu mistică, pentru că am o Percepţie simbolică a realului, vezi ce spunea Bonaventura, caut, cum mă pricep şi eu, ,,corespondenţele’’(Baudelaire) lumii , cu toate corelaţiile lor, cred că există Un limbaj de dincolo de limbaj, care, odată intuit, poate fi descifrat, iar acesta ne descoperă ţesătura mirabilă a universului. Lauda celor văzute trimite la Sfânta Treime, la lucrarea Creatorului, întreită şi una, lumea poartă ,,amprentele’’ divine, aşa cum lutul sau Pâinea caldă poartă urma degetelor Noastre. . .,,Pâinea omului’’ în vremuri grele, private de libera Exprimare, a fost, într-un anumit fel, Poezia. Nu întotdeauna, nu toată, Multe ode mincinoase s-au scris În deceniile 7, 8, 9. Dar ce bucurie să citeşti poemele Anei Blandiana În revista Amfiteatru, sau să-ţi aminteşti de curajul nebun al lui Mandelştam, înfruntându-l prin poezia Sa pe Stalin. Sau să citeşti în vremea Regimului ateu poemele lui Ion Alexandru, ori să auzi de gesturile civice ale unor Dorin Tudoran sau Mircea Dinescu. Azi, când aproape totul a devenit spectacol mediatic şi promovare comercială, valoarea literară a Devenit echivalentă, pentru mulţi, notorietăţii.