îţi simt Rădăcinile
îţi simt rădăcinile respirând Închipuirile mele de făptură banală scriu poeme pe cioburi
de sticlă fumurie folosite la Eclipsa de soare prin anii şaizeci de bunicul şcolit la ruşi
fătălău în tinereţile lui îşi Murmură aventurile în barbă nu lasă să scape ecoul cu doruri
spre urechea bunicii îţi simt Rădăcinile mărşăluind prin mine ca printr-o curte cu mii de supuşi
în sălbăticie rădăcinile simt Libertatea ca pe un răsărit de soare în ochii tăi iscoditori de şoapte
cutia de chibrituri e jucăria Preferată a acestei dimineţi plină de întrebări despre masturbarea femeii Buzele mele aşteaptă să vii desfrunzită de prejudecăţi în mirosul de fân cosit La noapte
rădăcinile tale în alte trupuri Sălbăticie a libertăţii sughiţurile sângelui îmi măsoară înserarea
în străzi Subterane
în străzi subterane disperarea ia Forme ciudate senectutea în sinea ei ironizează plasa cu mere
scriu despre gestul umanitar al Soldatului salvatorul frumoasei adormite-n cântatul cocoşilor
eleganţa coapselor drenează Memoria poştaşului ce-aduce pensia mamei privirea lui o avere
prin străzi subterane lucrurile Se colorează de la sine luând forma avalanşei în suflet moşilor
mei foamea a lăsat cicatrice Frunte femeile chiciură sclipitoare pe misterioasa rochie de bal
o cutie muzicală în palma Soldatului salvator îndeamnă la vals trecătorii străzii subterane
zgomotele dezmorţesc copilăria Pijamalelor iubitele mele prefac oglinda-n iarbă pe deal
despre femeia aceea cu buzele Minunate cocktailuri ascultă cum trece foşnet de carne
ploaie cu stropi Verzi de iarbă
ploaia cu stropi verzi de iarbă Ademeneşte curgerea buzelor soarelui spre râul
căinţei am învăţat foamea să Desăvârşească sângerarea pietrei sub tălpille pline
de gânduri şoldurile tale aidoma Apei hrăneşte setea macilor roşii din grâul
secerat pivirea ta feciorelnică Naşte liniştea ierbii simt curgere duşmănie în tine
sărutul grăbit aruncat peste Trupul ultimului intrus urma lăsată răcoreşte venirea zorilor
roşbrună roua în ploaia cu stropi Verzi de iarbă face pe stâncă cu rod pântecul spântecat
formă lucrată bărbăţia soldatului Venit în permisie din afganistan tânguirea tălpilor
tremură-n trecerea timpului Scârţâitul podului a subţiat privirea trupul lui înfometat
de ziua ta
de ziua ta înfloresc ferestrele Ruptă de linişte lacrima atinge buzele cu sărutul
celui venit din memoria Trecătorilor începe să vorbească lumina coapselor ude
mânile devenite acoperiş oboseală Nemişcarea truplui tău schimbă la faţă pământul
înţeleptul şi-a părăsit umbra Conturul blestemelor destramă jocul himerelor nude
de ziua ta degelele orbilor Deschid fereastra şoapte braille buzele tale aproape
ostenite atâta întuneric încep să Împartă bucăţi din trup la ospăţul unde nu e nevoie
de ochi fără întoarcere coapsele Tale pornesc spre tărâmul osândit cu veşnice ape
acolo curgerea schimbă nordul Sărutului mânile tale devin acoperiş de bunăvoie
poetul
aud aşa ca un mieunat de pisică Paşii tăi părăsind mansarda vecinului c-un rucsac de poeme
călcâiul vulnerabil al poetului L-ai săgetat cu laptele prelins din sfârcuri sub tălpile lui temătoare de Dragostea ascunsă privirea vicleană a altor femei poartă vreascuri de lemne
în loc de sărut buzele tale mă Privesc manechinele cu lacrima uscată la soare nimănui
nu-i pasă de dorinţele tale Seminţele răsar sub tălpile lui s-au lipit de tălpi şoaptele poemul
îşi are bătăile inimii în Liniştea ploii deschide fereastra spre tărâmul scorpiei îmblânzite de şoaptele Rămase sub tâmpla adusă poetului în lipsa ta ar trebui să ştim când trece Trenul
cu hainele de mire ale poetului Prin gara urbei un mieunat spune: dacă şoaptă nu e poem nu e
poem cu nichita
una din străzile amintirilor tale Sexuale e locuit de vânzătorul de ziare foloseşte cochetării
feminine să aprindă lumina Felinarelor se încumetă să folosească scaunul electric la prinsul
şobolanilor plimbători pe scara De incendiu spre sfârcurile tale te-ai ascuns printre jucării
nomadă fiinţă astrală mirosul de Tei înflorit îţi umple gura cu razele lunii ai învăţat plânsul
mângâierea celui osândit la Moarte prin sughiţuri bâlbâite a damei de companie plătită cu ora
nichita m-a îmvăţat respiraţia Gură la gură a poemului aflat în moarte clinică bate din palme
căci bucuria e miracol izbânzii şoaptelor tale de dragoste asupra fricii uită-te la ieri spune dora
stănescu femeii ce poartă pe Umeri poemele lui nichita ca pe-o dimineaţă bătrână de miresme