Puţină decenţă…
Am început să construiesc
mai întâi un segment de uitare
apoi un zid de care am prins
fotografia Misiei Godebsky
în continuare un colţ
de grădină interbelică.
Şi am tot construit
pentru zilele nemiloase
şi m-am tot răzvrătit
că acum nu mai am ce construi
doar descopăr datorită
vocaţiei mele libertine
anii nebuni cărora le-aş cere
puţină decenţă.
*
Teama de-a nu te recunoaşte
de-a fi cel trecător cu privirea
singurul împovărat de faptele altora
păşind mult mai atent
gândind că e simplu să invoci
primele rugăciuni
întoarcerea la inocenţă
la multele fericiri aproximative
iată dilema
şi nimeni care să ciocnească
cu Dumnezeu în numele tău
libertatea poartă numele ploii
al zilei în care animalele
se înverşunează să trăiască
mărşăluind pe muchia zăpezii
cu toţii visând la un anotimp
ce păcătuieşte de poezie curată.
*
O frumuseţe palidă
ca o gheară de vultur
atârnă de umbra lucrurilor
otrăvită de timp
ninsese şi pasul se afundase
într-un amestec primejdios
atunci am spus mai multe
nemotivându-mi gestul
o prăpastie adâncă ca un fior
se instalase deja
verificându-mi sentimentele
m-am gândit că viaţa ar putea fi
un moment de împăcare cu Dumnezeu.
(Din volumul în curs de apariţie Rămâne de văzut