* * *
o ploaie de sînge se revarsă peste mine
îmi zdrenţuie platoşa
cu plumbii deformaţi de lumina suferinţei
ca dragostea în absenţa păcatului
o victorie în contra neantului
înveleşte în cămaşa zădărniciei viaţa
Luna încăpăţînată
refuză dezastrele cosmice
dormitînd în prafurile văduvite de adiere
nici tată/ nici mamă
fiii risipitori
n-au terminat roşcovele
să ai în faţă
cărarea îngustă a bucuriei
cu mîinile-n urzici
căutătoare
din ciuturi să reverse
vinul roşu
te închini la răsărit şi la amiază
în amurg şi-ntreaga noapte
cu fruntea încrezătoare
ca ziua după trecerea furtunii
mereu mai aproape e clipa
cînd nu voi mai fi
zăpada/ şi după/ va fi la fel de albă
copiii mereu mai înalţi
pomii cînd verzi/ cînd uscaţi
inimile tot mai aproape
de sufletele urcate la cer
linţoliul alb de omături
îmbracă
întregul zbucium