Sub pământ
Către Adam
Eu sunt un tânăr
pământean şi sunt nebun.
Mama mea, natura
verde şi neagră, îmi
spune la fel.
Tatăl meu, Cerul
m-a condamnat
la viaţă şi moarte
(Ori plâng, ori nu plâng).
Dar mai am un frate,
doi, trei, patru… el
şi ei îmi spun lejer
şi dureros că nu
exist. Există pământul,
ca până acum. Ah, ah, da,
da, da, da… aşa
şi este aici, din nou
sunt un pământ.
Bucureşti şi Belgrad,
Martie şi aprilie 2005
Lumânări de Serbia
Din Tismana la Hobiţa
din Hobiţa la Tismana
doar un pas de Nicodim
doar un strop de Brâncuşi
cei doi cărturari de lemn
cei doi cerşetori de piatră
cei doi migratori de lumină
ei doi se căutau în întuneric
ca două lumânări aprinse
de al treilea al patrulea om
sau de Unul singur şi veşnic
am ajuns aici cu întârziere
în lumina zilei de Constantin
şi de maică-sa Sfânta Elena
ca două lumânări din Serbia
abia aici aprinse de bucurie
abia acum aprinse de lacrimi…
mai-iunie 2006
Cine suntem, unde mergem
Eu sunt sârb şi foarte mult
un român, un român şi jumătate.
Aşa simt eu, frate! Aşa mă doare.
Dar acum doresc să tac, să tac exact,
din gura mea de aur, de dor de Blaga,
de un cal, de un nor şi de un taur.
De Valea mea neagră, de acasă,
unde nimeni nu grăieşte româneşte
ci numai aşa: valaha mea, mama
moartă din mine şi sora mea, viaţa…
Eu sunt un sârb, un foarte sârb –
al vostru, de pretutindeni, de casă,
de prăvălie, de cuşcă şi colivie, de văzut
cu ochii şi de dat în cap cu piatra mare
din ceruri şi cu apa neagră, alburie
care ne vine drept în sus din prăpastie
aici, numai aici vie, unde nimeni nu mai moare,
ci doreşte să viseze şi să zboare.
Numai asta, numai atât?
Numai atât. Eu sunt un sârb de valah şi un valahosârb.
Novi Sad, 21.10. 1996
Laser trilobum
Aerel mă numesc, atunci când sunt adânc chemat la o lasî din ceruri prin pădure.
Am să vă vin eu
şi nechemat, cu o
singură condiţie albă:
să nu tăceţi când tot
adorm pentru vreun vis
etern şi magic, nu prea
zăbovit la mine-n gură
şi acasă, ah, acasă…
bre, fraţilor uitaţi pe cruci
ori neuitaţi pe cruci
şi drumuri, grele de suportat!
(2010)
Primul sărut de tot.
Mă tem de umbra
soarelui nemuritor,
cu atât mai mult
atunci când zboară
şi pluteşte prin cameră
înainte de culcare,
bucuros ca la o nuntă
sau la un botez de munte
mai pot eu atunci muri
în liniştea de sară uitată,
cu primul sărut de tot
neaşteptat şi răzbunător
iubito, din nou mă priveşti
din partea sălbatică, străină
ca un înger de ieri spânzurat
cu un fir de iarbă înspăimântată
4.2.2011
Dezgroparea obişnuită
Acest tren marfar
plin de oameni şi de viaţă,
a venit la noi, la timp
bre, ce bucurie
pre lume, azi,
ce veselie turcească,
câte cuţite încrucişate
şi câtă dragoste
la un singur loc,
aruncă şi tu un ochi
mult mai deştept
şi, hai, să trecem
la muncă…
să începem fulgerător
cu dezgroparea
lumii
Broderie de sârbă
Sunt bucuros şi vesel
dar spaţiul
cel trist
mă obligă
din nou acum
să te iubesc
o mare risipă
de timp
şi sărăcie curată
o frunză vie
de absenţă şi tăcere
un strop de insomnie
adevărata mea şansă
de fugă liberă la tine
de broderie sârbească
acum mă strigă la joc
La anevoie
în curând
am să scriu
un sicriu şi un potop
privind spre
arca lui Noe,
de mine închiriată
nu promit mai mult decât
o salvare barbară
care de fapt
va fi ceva
altceva…
poate chiar
o călătorie biblică,
civică şi istorică
la anevoie, urc eu
imediat în ea,
strigând: Noeee!