acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Versuri

de De Gabriel Chifu

Amintiri despre zbor

Dacă stau bine şi mă gândesc –

chiar am zburat, de mai multe ori.

(Li s-a întâmplat şi altora,

prietenul meu Adrian a şi scris

un poem tulburător despre asta.)

Nu ştiu cum am reuşit. Din senin, din nimic,

mă pomeneam în văzduh.

Nu mai ţin minte nici cum începea totul, nici cum

mă întorceam pe pământ,

dar îmi amintesc precis zborul însuşi:

fără pricepere, caraghios, dădeam din braţe ca din vâsle

şi mă ţineam cu uşurinţă în aer.

O dată am rămas mai mult timp

acolo, sus, nemişcat:

priveam spre oraş cu ochii

cu care trebuie să privească steaua,

trupul meu pâlpâia ca un felinar aprins,

iar inima începuse să se mineralizeze,

din ce în ce mai rar bătea.