Amintiri despre zbor
Dacă stau bine şi mă gândesc –
chiar am zburat, de mai multe ori.
(Li s-a întâmplat şi altora,
prietenul meu Adrian a şi scris
un poem tulburător despre asta.)
Nu ştiu cum am reuşit. Din senin, din nimic,
mă pomeneam în văzduh.
Nu mai ţin minte nici cum începea totul, nici cum
mă întorceam pe pământ,
dar îmi amintesc precis zborul însuşi:
fără pricepere, caraghios, dădeam din braţe ca din vâsle
şi mă ţineam cu uşurinţă în aer.
O dată am rămas mai mult timp
acolo, sus, nemişcat:
priveam spre oraş cu ochii
cu care trebuie să privească steaua,
trupul meu pâlpâia ca un felinar aprins,
iar inima începuse să se mineralizeze,
din ce în ce mai rar bătea.