MAI APROAPE DE MARE
Tu ai venit înaintea culorilor
şi m-ai luat cu tine să ard,
ca o eşarfa fluturată de soare
peste întinderea Mării Egee,
şi de-atunci mă trezesc
cu fiecare amurg mai aproape de mal,
adunând culorile spulberate
de jocul siluetelor noastre
pe un şevalet de corali
aruncat de sirene spre ţărm.
Umbra ta revine ca o fata morgana
şi începem să ne căutăm
urmele tălpilor noastre uitate
în golul paşilor care lunecă,
odată cu noi, către ziuă,
până se pierd în culorile Mării.
DE-ATATA LUMINA
Seară de seară, între noi
se face mai multă linişte,
ca-ntr-o uitare atemporală,
în care singurul adevăr
se refuză cu mult înainte
de a mai rămâne loc
şi pentru cuvinte.
Trupul nostru devine şi el
o noţiune echivalentă
cu rotundul nopţilor
atât de uşor răspândite
între vocale şi consoane
aduse la numitorul comun.
Timpul rămâne speranţa
înnoptării în călătorii.
Urmează, apoi, după cuvinte,
nopţile noastre risipite,
atât de uşor, între clepsidre
lângă care ne jucăm de milenii,
ca două monede pe-asfaltul încins
de-atâta lumină căzută în cuvinte.
LOGODNĂ
Mi s-a părut că plângeam
cu faţa ascunsă în palmele tale,
că părul îmi era inundat
de râuri şi stele
căzute din ochii
din care rupeam
o bucată din sufletul meu.
Tu nu mai puteai să râzi,
iar eu trăiam cu inima ta.
Simţeam aceeaşi durere,
o amintire şi-o izgonire.
Pe genunchi şi pe frunte
simţeam aceleaşi arsuri.
Privirile noastre
căzuseră sparte pe-alei
şi de-atunci ne căutăm,
ca-ntr-un periplu
fără sfârşit, amintirile.