Pământul
Carte scrisă cu plugul,
cu glonţul, cu cerul,
iată cum urcă prin mine
şi prin afara mea
plină de răni şi de flori!
Doar braţul mi-a rămas afară
legănându-se-n bătaia cuvintelor...
întoarcerea tatălui din Răsărit
Copilul adormise
pe mâna transparentă, lunatică,
a mamei
(mama era o femeie frumoasă,
aerul din jurul ei strălucea)
Deodată-n odaie a intrat un zeu
care mirosea a sudoare de cal,
a intrat zeul
şi toţi au început să plângă
de fericire.
Copilul atingea cu privirea,
speriat,
hainele ameninţătoare din cuier:
cascheta, mantaua, vestonul.
Şi pentru prima oară a simţit
vocea metalică a străinului,
arborii braţelor care l-au acoperit
cu văzduhuri străine,
cu ninsori şi cu ploi,
apoi numele său zgribulindu-se.
Atunci s-a declanşat timpul
şi-a plâns.
Călătorul istovit de lume
Aş pleca oriunde, aş pleca
spre zarea însufleţită, senină,
pe care dragostea străluceşte
ca aurul topit,
iar eu pot semăna cu oricine.
Aş vrea să mă pierd în America:
să merg liber, să gândesc liber,
să iubesc liber,
să cred în dragoste şi în cancer.
Dar America n-a existat niciodată!...
E doar un vis învelit în alt vis,
o stare de spirit căzută din cer,
o viziune a solitarului, a
călătorului istovit de lume.
Iată, eu o trăiesc în fiecare zi,
Aici,
printre gunoaie şi câini...
Un drum
Un drum amorţeşte în mine
cum s-ar sfârşi şi-ar începe
dar nu se mai poate
şi totuşi...
Scriu o poveste de om,
am un om de trăit
repede
şi cât mai departe…