Paris-palimpsest
în oraşul unde visam să trăiesc
am ajuns încă o dată.
Fără tine acum, singur.
Păşesc pe unde-am mai păşit:
altfel însă, cu totul altfel.
Mă mişc pe străzi
ca peniţa stiloului
care, peste naraţiunea veche,
o altă frază notează poticnit.
în amintire te zăresc,
obrazul îţi străluceşte
în lumina dimineţii
şi de trena rochiei tale,
disperat, mai mult mort decât viu,
mă prind
sperând să mă salvez.
Dar ţesătura se rupe
şi eu mă prăbuşesc în gol.
Astăzi sunt peniţa care,
peste imnuri, peste cântece de glorie,
cu cerneală vie,
scrie o frază în care tot timpul plouă,
e întuneric şi e frig.