întâmplare
Bătea un vânt delirant
venit de foarte departe,
nu ştiu de unde,
poate din infern,
poate din mintea cuiva.
Totul se prăbuşea în jurul meu,
casele, copacii şi biserica,
strada pe care alergam
dispărea sub paşii mei,
pur şi simplu se ştergea
sub paşii mei.
Abia am scăpat.
Am ieşit speriat din oraş
pe câmpul pustiu,
dar curând
câmpul însuşi a dispărut, s-a şters,
chiar şi cerul,
spre care-mi ridicam privirea
cerşind îndurare,
a dispărut, s-a şters.
Aş fi crezut că am rămas
singur, nemântuit
într-un univers absent,
dacă n-ar fi fost vântul,
vântul care sufla nebuneşte,
umplându-mi gura şi ochii
cu praf
adus nu ştiu de unde.