Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Călătorie spre inima credinţei

        de Viorica Gligor

     Eric-Emmanuel Schmitt, prolific scriitor de limbă franceză, a publicat, în 2023, un tulburător jurnal spiritual, Provocarea Ierusalimului. O călătorie în Ţara Sfântă, tradus în limba română de Doru Mareş şi apărut la Editura Humanitas. Cartea conţine relatarea călătoriei în Israel, în calitate de „pelerin printre pelerini” şi, mai ales, mărturia de credinţă a unui intelectual cu o temeinică formaţie filosofică. Acesta se destăinuie cu sinceritate, dezvăluie faptul că şi-a dorit de multe ori să ajungă în Ierusalim, dar, din varii motive, planurile i-au fost zădărnicite. Chiar dacă a traversat tot felul de stări contradictorii, din momentul în care a acceptat propunerea Vaticanului, a simţit cum îi cresc aripi, mai ales după ce a finalizat romanul Soare întunecat şi a înţeles cât de tainic şi tulburător lucrează pronia divină: „Să scriu despre Ţara Făgăduinţei şi apoi să merg acolo subliniază faptul că viaţa şi opera mea sunt în acord”.
     Confesiunea devoalează itinerarul duhovnicesc pe care l-a străbătut autorul, anterior momentului plecării. Este evocat episodul rătăcirii în deşertul Sahara, când a trăit revelaţia existenţei lui Dumnezeu. Atunci, a simţit că harul Lui i-a luminat şi i-a sporit puterile lăuntrice: „Orice experienţă mistică se dovedeşte o experienţă paradoxală: puterea lui Dumnezeu nu-mi anihilează puterea; contactul eului cu Absolutul nu împiedică după aceea eul să se afirme; intensitatea de netăgăduit a sentimentului nu împiedică deloc judecăţile intelectului”.
     Această epifanie, consemnată în Noaptea de foc, i-a schimbat viaţa definitiv. Nu i-a anihilat luciditatea, dar l-a conectat cu Absolutul şi i-a îmbogăţit umanitatea: „Am pătruns ateu în Sahara şi am ieşit de acolo credincios. […] Era pur şi simplu Dumnezeu, absolutul. Era Dumnezeu, infinitul. Era Dumnezeu, unicul. Eventual acel Dumnezeu venerat de cele trei monoteisme. Deşertul nu m-a creştinat; m-a apropiat de evreu, de creştin, de musulman, până şi de misticii orientali…”. O etapă semnificativă a parcursului creştin al scriitorului a fost citirea Evangheliilor. Acestea i-au dezvăluit lecţia dragostei desăvârşite a Mântuitorului, dăruirea sa sacrificială: „După mărturia rostului prin Dumnezeu, din inima deşertului, în paginile acestea primeam mărturia iubirii prin Isus”.
     Spiritul critic şi interogativ al filosofului sceptic, raţiunea şi logica acestuia au fost învinse de acceptarea miracolului Naşterii, dar şi al Învierii Fiului lui Dumnezeu: „A fi creştin înseamnă a accepta misterul”. Prefacerea interioară s-a petrecut dincolo de viaţa ritualizată a comunităţii religioase. În singurătate, printr-o alchimie tainică, „independentă de voinţa” sa, a dobândit certitudini imbatabile: „Celor două întrebări fundamentale – «Este Isus întruparea lui Dumnezeu?, A înviat Isus?» – le-am răspuns afirmativ. Creştinismul nu ne ajută să gândim ceea ce e de negândit, ci ne incită să-l înfruntăm cu smerenie. Dojeneşte spiritul, confirmându-i ceea ce bănuiam: raţiunea nu cuprinde totul, multe lucruri îi scapă. Poate că esenţialul…”.
      Pregătit lăuntric pentru călătoria în Ţara Sfântă, pelerinul a descoperit locurile sacre unde s-a născut, a trăit, a propovăduit, a fost răstignit şi înmormântat Iisus: Nazaret, Betleem, Capernaum, Lacul Tiberiada, Muntele Tabor, Emaus, Ierusalim, Muntele Fericirilor, al Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Drumul Crucii, Golgota, Sfântul Mormânt. Astfel, a dăruit „un trup credinţei” sale prin emoţiile, stările, senzaţiile, deseori contradictorii, pe care le-a resimţit, provocate de antiteza dintre vechi şi nou, dintre încărcătura spirituală a spaţiului străbătut şi turismul religios, dintre proiecţiile personale şi ceea ce a descoperit la faţa locului. Nazaretul, „un cătun obscur din Galileea”, cu amestecul pitoresc de fast-food-uri, tarabe, cafenele, muzică de proastă calitate, îi stârneşte următoarea reflecţie: „Sunt dezamăgit? Nu, îmi primesc cea dintâi lecţie: unicul leagăn al extraordinarului este ordinarul”. Totuşi, dincolo de banalitatea cotidiană a oraşului, descoperă edificiile arhitectonice de altădată, situate „între splendoare şi scorojire”. Capernaum îi pare „un adevărat bazar de antichităţi”, în care „vestigiile evreieşti coabitează cu cele greceşti, romane, bizantine”.
      Ierusalimul îi provoacă o stare de real disconfort, nutrit din contrastul dintre sensul lui adânc şi prezentul războinic, plin de nesiguranţă şi violenţă: „Aflat pentru prima oară în faţa Ierusalimului, nu ştiu dacă îl admir sau îl detest. [...] Disproporţia dintre ceea ce îmi spunea înainte de a ajunge aici şi ce îmi sugerează acum mă tulbură: prin ce se potriveşte iubirea propovăduită de Iisus cu cetatea războinică, peremptorie, inospitalieră?”. Problema istorică a conflictului dintre evrei şi palestinieni îi pare iremediabil tragică, fără soluţie: „Confruntarea dintre două legitimităţi. Cele două tabere care se opun una alteia au ambele dreptate, în felul lor. Nu este vorba nici despre vreo luptă între bine şi rău, nici despre vreun asalt al adevărului împotriva minciunii, ci despre două concepţii ireconciliabile asupra binelui, despre două adevăruri care se exclud. Israelul are dreptate, Palestina are dreptate. Cele două ţări îşi justifică ocuparea teritoriului printr-o prezenţă îndelungată, ancestrală, ilicită […] Aceasta este logica tragică: cum nimeni nu are dreptate şi nici nu greşeşte, forţa se substituie dialogului, dreptului. Aceasta este logica tragică: problema se amplifică şi rămâne fără ieşire”.
     Pelerinul se simte fericit dincolo de spaţiul urban, în peisajele de o frumuseţe primordială, virgină. Atunci când contemplă Lacul Tiberiada, trăieşte iluzia de a fi contemporan cu apostolii: „Minunata întindere de apă, stuful, azurul scăpaseră de asaltul mileniilor; timpul fusese abolit”. Grădina paradisiacă, splendoarea florală de pe Muntele Fericirilor îi alimentează o stare de beatitudine, din care răzbate încredinţarea că iubirea faţă de frumuseţea naturii este o parte integrantă a creştinismului, neglijată adesea.
     Deşi este foarte atent la detaliile exterioare ale călătoriei, pe măsură ce străbate tot mai multe teritorii fizice, Eric-Emmanuel Schmitt îşi interiorizează privirea, se adânceşte în meditaţii şi se introspectează. Iniţial, când participă la liturghie se simte în impostură, stinghereala îi creşte pe măsură ce ia parte la rugăciunile şi cântările colective, dar mai ales când se apropie momentul împărtăşaniei: „Propriile umori mă apasă. În loc să mă golesc, rămân plin de mine, de orgoliul meu”. Această stare va fi depăşită ulterior, iar sufletul său se va purifica şi va fi tot mai însetat de Sfânta Taină a Euharistiei. Treptat, va găsi pacea şi armonia.
     Momentul culminant al pelerinajului rămâne vizitarea Sfântului Mormânt. Deşi este impresionat negativ de atmosfera de târg, de excesul de zel al bigoţilor, pe care îl numeşte „mascaradă”, totuşi, atunci când îngenunchează lângă mormântul Mântuitorului, trăieşte revelaţia prezenţei divine: îi simte mireasma şi căldura trupească, privirea pătrunzătoare şi acaparatoare: „Mirosul se precizează: fremătător, călduţ, cel al unui om, un efluviu al cărnii, al pielii, pur, fără parfumuri artificiale sau arome contemporane. Căldura emană dintr-o fiinţă care se află la numai câţiva centimetri, o persoană invizibilă, căreia îi percep viaţa organică. […] În privinţa privirii lăsate asupra mea, nu reuşesc să lupt cu ea. Mă îngheaţă, mă iradiază, mă examinează, mă străpunge, nimic din mine nu-i scapă şi totuşi, în acelaşi timp, mă învăluie cu bunăvoinţă”. Copleşit de amploarea darului primit, omul se prăbuşeşte sub povara smereniei şi a gratitudinii, se simte nevrednic de o aşa binecuvântare. Întrebarea care ţâşneşte firesc din adâncul inimii sale („– De ce, Doamne? De ce eu?”) primeşte singurul răspuns posibil: „– Din dragoste”.
     Expediţia lui Eric-Emmanuel Schmitt în Ierusalim s-a trăit în lumina intensă şi purificatoare a credinţei şi a „revoluţiei revelaţiei”. Această experienţă spirituală puternică i-a îmbogăţit certitudinea că suntem fiinţe divine, că rădăcinile noastre adevărate sunt în cer. Ea are valoarea iniţiatică a descoperirii adevărului esenţial despre condiţia noastră umană. Întors acasă, scriitorul a avut o întrevedere particulară cu Papa Francisc, la Vatican. Sfântul Părinte i-a ascultat trăirile, întrebările şi neliniştile, cu răbdare. La finalul vizitei, i-a adresat rugămintea de a se ruga pentru el, pentru „sarcina grea, enorm㔠pe care o are de îndeplinit, în slujba oamenilor.
     Postfaţa cărţii conţine o epistolă semnată de Papa Francisc, al cărei mesaj profund-creştin îndeamnă la fraternitate, iubire şi pace: „Provocarea pe care Ierusalimul o ridică şi-n ziua de azi în faţa lumii exact aceasta este: să trezească în inima fiecărei fiinţe omeneşti dorinţa de a-l privi pe celălalt ca pe un frate în unica familie omenească. Numai având conştiinţa acestui fapt putem construi un viitor posibil, făcând să tacă armele distrugerii şi ale urii şi răspândind în lumea-ntreagă blândul parfum al păcii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte neobosit”.
Nr. 04 / 2024
In memoriam Nicolae Manolescu

Comunicate

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Atât de realistul literat a plecat puţin
de Gabriel Coşoveanu

Măsura tuturor lucrurilor este crocodilul
de Cătălin Pavel

Tăcerea conservă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Noul FSN sau pas cu pas
de Nicolae Prelipceanu

Din „lecţiile” magistrului Nicolae Manolescu
de Gabriela Gheorghişor

Lecţia entuziasmului impersonal
de Gabriel Nedelea

In memoriam
de Traian Dobrinescu

The (Russkiy) Mir Is Not Enough
de Mihai Ghiţulescu

Ethos uitat
de Dumitru Ungureanu

Sentimentul timpului
de Carmen Teodora Făgeţeanu

Viaţa literară a unei biografii realist-magice
de Gabriel Nedelea

Salvarea prin artă este un mare cadou pe care probabil omul l-a primit pentru curiozitatea lui fără limite
de Anca Maria Ciofîrlă

Acesta este obiectivul suprem în toate cărţile mele – să descopăr vieţi uitate şi să le restitui istoriei
de Helen Rappaport

Un roman marcant al apăsărilor fiinţei din jumătatea de veac dinspre noi
de Ştefan Vlăduţescu

După faptă şi răsplată
de Gela Enea

Resurecţia poetică a imgismului
de Florian Copcea

Radiografii în versuri
de Monica Grosu

Actualitatea benzii desenate
de Dan Ionescu

Forţa omului este cuvântul
de Dan Ionescu

Alături de Viktor Frankl, în căutarea sensului vieţii
de Mihai Valentin Vladimirescu

Hamlet: prinţ, personaj, performer
de Daniela Firescu

Călătorie spre inima credinţei
de Viorica Gligor

Explorarea lirică a identităţii
de Gabriela Păsărin

Umbra mamei
de Nikola Scott

Paul Barbu – identitatea artistului la tinereţe
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri