| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
După faptă şi răsplatăde Gela EneaCartea Iulius Cezar de William Shakespeare, o foarte interesantă repovestire semnată de Horia Gârbea, apare la Editura Neuma, la începutul anului 2024, în Colecţia Puck, Literatură pentru copii. Ilustraţiile şi coperta sunt realizate de Miruna Drăghici şi trebuie spus că aduc un plus de eleganţă volumului, iar traducerea versurilor aparţine deopotrivă lui Horia Gârbea şi Luciei Verona. Deşi citim că volumul este dedicat în primul rând copiilor, impresia mea de lectură confirmă că această carte poate fi citită la orice vârstă, mai ales dacă lectorul îşi propune să cunoască, într-o manieră accesibilă, culisele istoriei din Roma antică. În ceea ce priveşte structura, volumul conţine 12 capitole, urmate de un Epilog şi de o pagină despre autorul operei originale, William Shakespeare, din care citez: Opera lui Shakespeare cuprinde piese istorice, inspirate de istoria Greciei antice, a Romei antice şi a Angliei, tragedii şi comedii. Prin profunzimea şi dramatismul pieselor şi frumuseţea poeziei, Shakespeare este considerat unul dintre cei mai importanţi, dacă nu chiar cel dintâi scriitor al lumii. O astfel de piesă istorică reprezintă suportul naraţiunii al cărei protagonist este Iulius Cezar, iar antagonistul apare ca personaj colectiv, din această colectivitate, pusă în antiteză, făcând parte, printre alţii, Cassius şi Brutus. De remarcat că nu este vorba, în privinţa personajului colectiv, doar de oponenţii lui Cezar, ci şi de adoratorii săi. Horia Gârbea aşază în poveste fiecare categorie, într-un fel de geometrie în spaţiu, reductibilă la imaginea unei piramide a puterii, preluând de la modelul piesei originale a lui Shakespeare psihologia gloatei, a mulţimii care se lasă manipulată, idee, dacă vrem să facem o comparaţie, perfect ancorată şi în realitatea contemporană nouă. Primul capitol, Gloria lui Cezar şi cei nemulţumiţi de ea, anticipează, prin acest titlu, conflictul care va conduce către un deznodământ previzibil, moartea lui Cezar. Aflăm că povestea începe undeva prin anul 44 înainte de Hristos, când Gaius Iulius Cezar, la cei 55 de ani ai săi, era pe-atunci bărbat vestit şi respectat în Roma, dar nu într-atât de respectat încât să nu stârnească invidii şi nemulţumiri. Fiind o naraţiune, se respectă canonul epicului, într-o tentă realistă, fixându-se, din incipitul acţiunii, locul şi timpul evenimentelor, precum şi o parte a personajelor, individuale şi colective. Poziţia lui Cezar, după multele sale cuceriri, era comparabilă cu faima destinată zeilor, având privilegiul unei soţii supuse, Calpurnia, dar şi satisfacţia unei amante celebre, Cleopatra a Egiptului, care îi dăruise un fiu, pe Cezarion sau Ptolomeu al XV-lea, despre care se spune că a fost singurul vlăstar sigur al ilustrului tată. Slăvit de mulţi, singurul roman al cărui chip se afla pe o monedă în timpul vieţii, şi tot el impunându-şi voinţa în Senat, Cezar are abilitatea de a nu-şi ucide rivalii şi, prin asta, de a câştiga încrederea cetăţenilor romani, care îl puteau crede blând şi iertător. Interesant că în textul lui Horia Gârbea apar unele inserţii care amintesc de stilul aforistic, printr-un fel de introducere în discursul epic, ca o pauză de gândire, a unor afirmaţii cu caracter de adevăr general valabil, aşa cum citim în fragmentul: Oamenii îşi fac lesne idoli din alţi oameni, au nevoie să laude şi să slăvească un alt om, pe care-l cred ales de zei, au trebuinţă de eroi şi personalităţi exemplare pe care să le admire şi cărora să li se supună. Desigur că intervine aici şi intenţia moralizatoare, scopul autorului fiind nu numai estetic, ci şi educativ. Printre oponenţii lui Cezar, Murellus şi Flavius sunt doi tribuni care nu acceptă sărbătorirea în exces, de către plebei, a celui dintâi. Cititorul află nu doar intrigile, îndemnul la nesupunere, dar şi informaţii despre Senat, despre felul cum era condusă Roma, despre dreptul de veto al tribunilor. Nu e de neglijat nici lexicul specializat pentru organigrama de atunci a conducerii Romei, căci, indiferent de vârsta cititorului, unele cuvinte sunt termeni neologici din câmpul semantic al politicii, exemplific: veto, tribunii, triumvirat. Pentru accentuarea capacităţii de persuasiune în rândul cititorilor, cu privire la tensiunile create, Horia Gârbea şi Lucia Verona inserează în naraţiune părţi versificate, din cartea originală, unde nu lipsesc frazele ample, susţinute prin enumeraţii, inversiuni şi metafore, ca în exemplul: O să gonesc prostimea de pe străzi./ Să faci la fel pe unde se adună./ Cu-aceste pene smulse de pe aripi,/ Zborul lui Cezar scade-n înălţime,/ Altminteri el va creşte-n ochii lor/ Şi ne va ţine umiliţi în frică (Flavius către Murellus). Continuând lectura, aflăm că şi în Antichitate funcţiona sintagma serviciu contra serviciu, astfel, Cezar îl ajută pe Marc Antoniu (un risipitor de talanţi şi un nestatornic, ne spune Horia Gârbea despre el) să ajungă tribun, iar acesta îl sprijină apoi în Senat. O cursă care devine pretextul unei conspiraţii din partea lui Cassius, un nobil suspicios pe gloria lui Cezar, considerându-l pe acesta plin de slăbiciuni omeneşti, nicidecum un zeu. El îl va atrage şi pe Brutus, cumnatul său, deşi iniţial acesta îl iubea pe Cezar. Versurile care urmează secvenţei narative despre planul de suprimare a lui Cezar sunt sub forma monologului confesiv al lui Brutus, el căutând justificarea viitoarei crime: Ziua senină scoate şerpi în drum,/ Deci să păşim atent. Îi dăm coroana/ Iar el, prin asta, va avea prilejul/ Să facă rău când vrea. De fapt, conflictul major este generat de posibila accedere a lui Cezar la statutul de rege, care ar permite o conducere dictatorială şi care, până la urmă, prin manevre, capcane şi intrigi, va fi eliminată. Capitolele următoare, începând cu cel intitulat Noaptea conjuraţiei, însumează momente în care se remarcă amestecul de genuri, epic şi dramatic, având o tehnică de gradare a acţiunii către punctul culminant, acela al crimei. Sunt enumerate semnele rele care prevestesc destinul tragic, adică superstiţii, precum gropile ce se deschid şi scot afară morţii, înfiorătoarele ţipete de fantome, norii care varsă burniţă de sânge, leoaica fătând în mijlocul străzii etc. După avertismentele soţiei, urmează avertismentele servitorului, biletul unui admirator, dar nimic nu îl împiedică pe Cezar să meargă la Senat, unde este ucis cu 23 de lovituri de pumnal, ultimele sale cuvinte, intrate în legendă, fiind Şi tu, Brutus?. Scena în care ucigaşii lui Cezar cuvântează la funeralii despre meritele celui pe care l-au măcelărit este susţinută printr-o atmosferă de sarcasm şi de grotesc, prezentă şi în alte piese shakespeariene şi perfect asimilată de Horia Gârbea în această repovestire. Finalul este construit pe ideea după faptă şi răsplată. Marc Antoniu îşi joacă rolul şi îl răzbună pe marele său prieten, Cezar, prin manipularea plebeilor. Atât Cassius, cât şi Brutus, se sinucid. După luptă, Imperiul Roman, împărţit în două, va fi condus de cei doi victorioşi, Antoniu şi Octavian. Cartea Iulius Cezar, de William Shakespeare, în repovestirea lui Horia Gârbea, are o acţiune plină de suspans, dinamică, mai ales prin introducerea părţilor versificate, prin abilitatea cu care sunt ţesute firele epice, de aceea o recomand tuturor cititorilor, indiferent de vârsta sau de profesia lor. |