Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Noul FSN sau pas cu pas

        de Nicolae Prelipceanu

Copiez titlul mult citat al unei cărţi mai greu de citit. Mă voi referi, în rândurile care ar trebui să urmeze, mai degrabă la un omolog al celui care a scris-o, ori, mă rog, publicat-o (cartea), decât la presupusul ei autor.
În zorii noii democraţii, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, un democrat de emanaţie nu tocmai recentă, ne-a surprins de câteva ori. Dar numai pe cei care bănuiam, că încă nu ştiam nici noi prea bine, unele lucruri diferite despre acest concept şi nu doar concept, ci chiar – îl trecem la feminin, azi schimbările de sex nemaifiind o curiozitate – despre practica ei. Mai întâi, dacă îşi mai aduce aminte cineva, a salutat mulţimea adunată în faţa CC-ului, cu un cald (sic) „tovarăşi!”, pentru că, luat de valurile entuziasmului revoluţionar, viitorul preşedinte al României, ales şi para-ales pe urmă, se temea poate să nu emane, în paralel, şi iasmele din CC, domnia sa ignorând că imensa clădire nu mai era chiar CC şi c㠄tovarăşi” devenise, aşa peste noapte?, „doamnelor şi domnilor”. Dar „a trecut şi asta”, cum ar zice Topârceanu, şi a venit rândul afirmaţiei că noi o să avem o „democraţie originală”. Cum să nu?, doar noi totdeauna suntem mai originali decât originalii, ca să nu spun „mai catolici decât Papa”. N-au învăţat de la strămoşii noştri, dacii, romanii limba latină? (sic!) Nu s-a născut pe aceste meleaguri civilizaţia europeană? (sic!) Etc.
A treia idee –  originală, mie-mi spui (alt semi-citat, dar nu din Topârceanu)? – n-a mai fost spusă chiar aşa, cu gura plină, pentru că, între timp, vorbitorul se obişnuise că nu mai merge chiar ca altădată. După ce s-a format faimosul, azi cvasi-uitatul, Front al Salvării Naţionale, pe scurt FSN, dl Iliescu a încercat să demonstreze că e bine ca pluripartidismul (nu cred că a pronunţat atunci acel cuvânt atât de puţin plăcut membrilor de partide unice) să fie în interiorul acestui front, adică un fel de fracţiuni sau proiecte aparent diferite, dar, în general, mergând în aceeaşi direcţie. Cam ca şi cum s-ar fi creat astfel un partid unic cu faţă umană. Numai faţa încă, pentru că interiorul... tot ăla. Împărţirea CPUN-ului, în 50 la sută FSN şi 50 la sută toate celelalte formaţiuni politice la un loc, a fost pasul spre aşa ceva. Că pasul ăsta a părut greşit s-a văzut repede, cât timp mai trăiau cei care ştiau din proprie experienţă ce e un partid, scăpaţi cu viaţă şi cu luciditate din puşcăriile comuniste, în frunte cu Corneliu Coposu. Aşa că s-a ales infiltrarea acestor noi partide, PNŢCD, PNL, plus înfiinţarea altora care să se prefacă a prelua programele celor zise istorice. Şi aşa încrederea – puternic minată de „educaţia” politică socialist㠖 în pluripartidism a fost din ce în ce (pas cu pas?) mai şubredă.
Alianţele care au urmat, între nişte fesenişti mai europeni, cel puţin în aparenţă, şi cei care gândeau european-democratic, au mai liniştit masele largi populare, cu mentalitatea lor infiltrată (fără cipuri, că nici nu era nevoie) demult. Dar iată, cum spune cineva pe la televizor, ce să vezi? Dl Ion Iliescu îmbătrânind şi părăsind scena politică românească, s-au găsit alţii care să-i ducă mai departe frumoasa idee de unitate. Adică socialişti şi liberali cu liste comune, cu proiecte asemănătoare dacă nu identice, într-o frăţie deplină. Ah, cum îi plăcea acest cuvânt Tovarăşului). Parcă aud „într-o deplină unanimitate, bla-bla-bla...”.
Şi cum mai folosesc aceste două facţiuni din acelaşi FSN renăscut metodele murdare ale unicilor (sic)! Cu câteva luni înainte de alegeri, când primarul Capitalei, un om demn şi normal, având, în mod evident, seriozitatea şi câteva realizări esenţiale de partea sa, între care scoaterea PMB din falimentul în care o lăsase primarul general dinainte (PSD, fireşte), devine un adversar de temut. Nicuşor Dan a anunţat că are doar sprijinul polului de dreapta, firavul grup USR-Forţa Dreptei-PMP, iar FSN-ul rediviv, pac, îşi pune consilierii uniţi fsn-psd sau invers să nu mai fie de acord să-i voteze bugetul primăriei, pentru a urla apoi, acolo unde li se dădea cuvântul, că Nicuşor Dan nu face nimic şi nici nu a făcut nimic în cei patru ani cât a fost primar general. Uitând că dna Firea, înaintaşa sa pesedistă, nu făcuse altceva decât să bage Primăria Generală în faliment. Unul dintre puţinii oameni politici, e drept hotărât să se retragă, dl Traian Băsescu, din poziţia unui om care ştie ce-i aia să fii Primar General la Bucureşti face o analiză lucidă a activităţii de trei ani a lui Nicuşor (cum îi spun toţi comentatorii) Dan, din care reieşea că e singurul care a făcut ceva acolo în ultimii ani.
Metoda murdară cu ajutorul căreia treapta a doua a nomenclaturii peceriste îşi asigurase superioritatea asupra partidelor ce s-ar fi vrut democrate, în 1990, s-a mai adaptat în noul secol şi mileniu, deşi e la fel de brutală şi de cusută cu otgon vizibil.
Putem afirma că proiectul dlui Ion Iliescu a reuşit. Iată un om care – vorba lui Bacovia – şi-a cam îndeplinit toate profeţiile politice. Poate fi fericit. Chiar dacă altele avea domnia sa în sufletul său... Asemenea lui Pristanda. Dar parcă Bacovia chiar asta visase?...
Aud la ştiri că, în Portugalia, partidul socialist a alunecat spre centru dreapta. La noi e invers. Mă întreb, cu vocea d-lui Lucian Boia: de ce, oare, o fi România altfel?

Nr. 04 / 2024
In memoriam Nicolae Manolescu

Comunicate

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Atât de realistul literat a plecat puţin
de Gabriel Coşoveanu

Măsura tuturor lucrurilor este crocodilul
de Cătălin Pavel

Tăcerea conservă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Noul FSN sau pas cu pas
de Nicolae Prelipceanu

Din „lecţiile” magistrului Nicolae Manolescu
de Gabriela Gheorghişor

Lecţia entuziasmului impersonal
de Gabriel Nedelea

In memoriam
de Traian Dobrinescu

The (Russkiy) Mir Is Not Enough
de Mihai Ghiţulescu

Ethos uitat
de Dumitru Ungureanu

Sentimentul timpului
de Carmen Teodora Făgeţeanu

Viaţa literară a unei biografii realist-magice
de Gabriel Nedelea

Salvarea prin artă este un mare cadou pe care probabil omul l-a primit pentru curiozitatea lui fără limite
de Anca Maria Ciofîrlă

Acesta este obiectivul suprem în toate cărţile mele – să descopăr vieţi uitate şi să le restitui istoriei
de Helen Rappaport

Un roman marcant al apăsărilor fiinţei din jumătatea de veac dinspre noi
de Ştefan Vlăduţescu

După faptă şi răsplată
de Gela Enea

Resurecţia poetică a imgismului
de Florian Copcea

Radiografii în versuri
de Monica Grosu

Actualitatea benzii desenate
de Dan Ionescu

Forţa omului este cuvântul
de Dan Ionescu

Alături de Viktor Frankl, în căutarea sensului vieţii
de Mihai Valentin Vladimirescu

Hamlet: prinţ, personaj, performer
de Daniela Firescu

Călătorie spre inima credinţei
de Viorica Gligor

Explorarea lirică a identităţii
de Gabriela Păsărin

Umbra mamei
de Nikola Scott

Paul Barbu – identitatea artistului la tinereţe
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri