Am revăzut zilele astea o prietenă (româncă) de pe vremea când eram în Japonia. Ea locuia în Tokyo, învăţase bine japoneză şi lucra la ambasada Belgiei, post dobândit pe baza cunoştinţelor excelente de franceză (a propos de globalizare). Locuieşte de ceva timp într-un orăşel de provincie irlandez şi, de fiecare dată când ne întâlnim, ajungem inevitabil la lamentouri, presărate la intervale cu reverii nostalgice, pe tema et in Nipponia ego. Îmi spunea prietena mea cum au irlandezii mania să zică hello urmat fără excepţie de how are you, interogaţie care doar mimează interesul pentru celălalt pentru că, din experienţa adunată de cea naivă, care se apuca să povestească ce şi cum, nimeni nu stă să asculte răspunsul. Găsind aberantă situaţia, şi luându-şi obiceiul să evite, aşadar, interogaţia, a avut surpriza ca, într-un supermarket, casiera să o măsoare cu iritare şi să-i răspundă: fine, thank you for asking. După experienţa inimaginabilă a suavităţii şi graţiei politeţii japoneze, ne consolăm cu faptul că, oriunde ai fi în Europa, chiar şi formulele de politeţe par butucănoase, în cel mai bun caz stângace, de cele mai multe ori de o răceală care te îngheaţă – ce să mai vorbim, atunci, de aroganţa care este la locul ei cam peste tot ?şi cu varianta sa proletară, mârlănia, în funcţie de zonă geografică şi areal social (sigur, pentru onestitate, trebuie să recunosc că nici refuzul obstinat al prietenei mele de a se conforma obiceiului local nu este prea japonez).

Mi-am adus, atunci, aminte de una dintre expresiile mele favorite din japoneză, o formulă de politeţe intraductibilă, practic: okage-sama de. Este răspunsul care se dă la acelaşi how are you, şi înseamnă, literal, sunt bine, graţie onorabilei dumneavoastră umbre. Evident că aici se ascunde, codificată, dincolo de standardizarea impusă de codul de deferenţă, o întreagă viziune despre cosmos, pentru că, şi nu cred să mă înşel, prezenţa neaşteptată a umbrei în acest context surprinde orice european. În tradiţia noastră, umbra, partea întunecată a sinelui, este încărcată de conotaţii negative, chiar dacă pierderea ei te transformă, ca în multe poveşti şi în celebra lor prelucrare cultă, Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl, într-un outcast, vândut diavolului. Umbra trimite, cel mai adesea, la un doppelgänger care te bântuie, ajungând să includă, la Jung, toate conţinuturile negative, arhaice, reprimate prin educaţie, ale psihicului (arhetipul umbrei). De aici perplexitatea unui american, pe un forum de civilizaţie japoneză: de ce se foloseşte cuvântul umbră dacă vorbitorul transmite că totul este în ordine, sau mulţumeşte atunci când este felicitat? Mai mult decât atât, este exprimată o apreciere plină de respect faţă de umbră (kage) prin cele două apendice, prefixul o şi sufixul sama, care implică cel mai înalt grad de deferenţă.

A trebuit să consult destul de multe surse pentru a înţelege toate implicaţiile acestei expresii, cu rădăcini în budism (Budismul Pământului Pur, una dintre cele mai practicate ramuri ale budismului Mahayana, în Japonia). Centrul acestui simbolism pare să fie ideea de interdependenţă: umbra, ca „imagine reflectată”, nu există prin sine, fiind astfel dependentă de un altul, ceea ce implică gratitudine faţă de această instanţă de a cărui existenţă se leagă, inextricabil, a ta. Acest cuvânt, explică preotul budist Yakumo (Thank You Namo Amida Butsu, 1995) reflectă „inimile şi spiritul celor care realizează că pot fi ceea ce sunt doar graţie eforturilor celorlalţi, atât vizibile cât şi invizibile”, cunoscute sau necunoscute, adică unei multitudini incomensurabile de factori care contribuie la susţinerea ţesutului viu al fiinţei, din care omul este doar o mică parte. Cuvântul kage este, de asemenea, folosit pentru a desemna sufletul celor care au murit, incluzând şi spiritele zeităţilor Shinto şi budiste. Astfel, înţelegem că această comunitate fără de care nici o acţiune a noastră nu este posibilă include animale, plante, zei şi strămoşi, miriadele de cauze şi condiţii care, de la începutul lumii, au făcut posibil acest hic et nunc în care existăm şi în care, aceasta este implicaţia morală evidentă, trebuie să existăm cu responsabilitate. Superbiei ego-ului european care stă la baza individualismului şi afirmării sinelui cu orice preţ, în detrimentul mediului înconjurător şi al celorlalţi membri ai comunităţii, o etică forjată în jurul conceptului de o-kage-sama-de îi opune umilinţa şi respectul pentru tot ceea ce, doar în aparenţă străin de mine, îmi permite, de fapt, să fiu. Termenul budist de go-en trimite la această idee de interconectivitate universală, prin care trecutul, prezentul şi viitorul sunt întreţesute în ciclul cosmic al karmei. En este un cuvânt greu de tradus, dar foarte important în viaţa de zi cu zi a japonezilor, pentru că desemnează conexiunea misterioasă, afinitatea care leagă două persoane, fenomene etc. De exemplu, termenul de go-en îşi are un loc de cinste în lumea afacerilor: între două companii care lucrează în acelaşi domeniu, a avea en semnifică o previziune pozitivă a rezultatului negocierilor, în timp ce lipsa sa conduce la insuccesul legăturii (vezi Stuart D. B. Picken, The A to Z of Japanese Business). Cea mai clară explicaţie a lui go-en este oferită de Buddha însuşi: „Un năvod este făcut dintr-o serie de noduri, aşa că orice în această lume este conectat printr-o serie de noduri. Cine crede că ochiul unei plase este un obiect izolat, independent, se înşeală” (Bukkyo Dendô Kyôkai, The Teachings of Buddha).

Teoreticianul literar şi filozoful Timothy Morton, ale cărui cărţi despre criza ecologică actuală, Ecology Without Nature　(2007) şi The Ecological Thought　(2010) revoluţionează dezbaterea despre ecocriticism, încorporează această viziune budistă în definirea „plasei” (the mesh) universale: „Toate formele de viaţă constituie această plasă, la fel şi cele dispărute, şi habitatele lor, care sunt constituite tot din entităţi însufleţite şi neînsufleţite. Acum cunoaştem mai multe despre formele de viaţă care au contribuit la existenţa Pământului (gândiţi-vă la petrol, la oxigen – cataclismul care a determinat prima schimbare climatică). Ne conducem maşinile folosind bucăţi de dinozaur strivite. Fierul este în principal un by-product al metabolismului bacterian. La fel şi oxigenul. Munţii se fac din carcase şi bacterii fosilizate. ... Plasa nu are o poziţie centrală care să privilegieze vreo formă de existenţă în detrimentul altora, prin aceasta fiind şterse frontierele definitive, interioare şi exterioare, dintre fiinţe. ... Toate fiinţele relaţionează unele cu altele într-un sistem totalizator deschis” (Ecology Without Nature).

Mai mult decât oricând, avem nevoie astăzi, când, după multe voci avizate, catastrofa climatică nu numai că nu poate fi evitată, ci s-a şi produs deja, de subtila şi profunda înţelepciune a onorabilei umbre.