Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Animalul totemic în povestirile „ Șarpele“ de Mircea Eliade și „Lostrița” de Vasile Voiculescu

        de Nicolae Petre VRÂNCEANU

(fragment)

Gândirea mitică, precursoare a credințelor sacre, folosește cu precădere imagini și simboluri arhaice care definesc acel „inconștient colectiv” denumit astfel de Carl Gustav Jung, component al Cercului de la Eranos alături de James Hillman, Gaston Bachelard, Gilbert Durand, Henry Corbin, Mircea Eliade și alții, grupare care abordează diverse aspecte ale imaginarului primordial. Despre acest „nou model de raționalitate”, Mircea Eliade spunea pe la mijlocul secolului XX : „ Suntem pe cale de a înțelege astăzi un fapt pe care secolul al XIX – lea nu putea nici măcar să – l prevadă: că simbolul, mitul, imaginea țin de substanța vieții spirituale, că le putem camufla, mutila, degrada, însă niciodată extirpa (Images et symboles,Gallimard,1997,p.12 ).1*

Cercetător erudit al istoriei religiilor si credințelor religioase, Mircea Eliade consideră că „ Atunci când Jung a revelat existența unui inconștient colectiv, explorarea acestor comori imemoriale - mituri, simboluri și imagini ale omului arhaic - începea să semene cu tehnicile oceanografiei și ale speologiei (...) astfel, analiza a reabilitat forme ale vieții psihice profunde, inaccesibile altădată studiului.(...) În mod asemănător, modalitățile arhaice ale vieții psihice ,fosile vii, îngropate în tenebrele inconștientului, au devenit acum accesibile studiului grație tehnicilor puse la punct de Freud și de alți psihologi ai adâncurilor.” 2*

În faimosul studiu „Totem și tabu“ , Sigmund Freud analizează psihologia popoarelor primitive prin comparație cu triburile sălbatice care mai existau în Australia și observă că întreaga lor organizare socială se bazează pe sistemul totemismului care suplinește absența instituțiilor religioase și sociale din cadrul tribului format din clanuri, fiecare purtând numele unui totem. Freud definește totemul ca fiind, de regulă, un animal, comestibil, inofensiv sau periculos, de temut, mai rar o plantă sau o forță naturală (ploaia, apa ), care se află într-o relație specială cu întregul grup. Totemul este în primul rând strămoșul grupului, după cum este și spiritul său protector, care îi vine în ajutor, care îi trimite oracole, iar dacă pentru alții este periculos, în schimb își cunoaște copiii și îi menajează.”3* In aceeași lucrare Freud mai adaugă: „ Tovarășii de totem au îndatorirea sacră, a cărei încălcare atrage în mod automat pedeapsa, de a nu-și ucide (nimici) totemul și de a se abține să-i mănânce carnea sau de a-și oferi alte desfătări pe seama totemului. Caracterul totemic este propriu nu numai unui animal luat izolat sau unei ființe izolate, ci tuturor indivizilor din specia respectivă. Din când în când au loc serbări, în cadrul cărora tovarășii de totem reproduc sau imită, în dansuri ceremonioase, mișcările și particularitățile totemului lor.”De la J.G, Frazer preia remarca eredității totemului atât pe linie paternă cât și maternă și afirmația că totemul nu este legat de pământ sau de vreo localitate, de asemenea, că adepții aceluiași totem pot trăi separați unii de alții și în înțelegere cu aderenții unui alt totem.4*

Denumirea totem este introdusă prima dată de englezul J. Long care l-a auzit la pieile roșii din America de Nord și semnifica atât teama cât și venerația sacră pentru un strămoș imemorial. Totemului i se asociază un cuvânt polinezian, tabu, care înseamnă sacru dar și periculos, interzis, necurat și se manifestă prin interdicții și restricții.După Wundt, tabuul reprezintă cel mai vechi cod de legi nescrise al umanității, mai vechi decât zeii, datând dintr-o epocă anterioară oricărei religii.5*În sens general tabu este orice interdicție inclusă în obiceiuri și moravuri, sau în legi lămurit formulate, de a atinge un lucru, de a-l pretinde pentru propria folosință, sau de a utiliza anumite cuvinte prohibite. Tabuul animalelor, spune Wundt,constă în interdicția de a le omorî și mânca, reprezintă nucleul totemismului.

Tabuul nu este numai periculos și punitiv, el poate avea și acțiuni benefice: protejarea persoanelor și a celor slabi (femei, copii) de forțele malefice, asigurarea împotriva perturbării unor acte importante de viață (nașterea, căsătoria, activitățile sexuale), apărarea de demoni ori protecția avutului unor persoane ,asigurarea perpetuării speciei umane prin evitarea incestului - ultima trăsătură fiind considerată foarte importantă de psihanalistul Freud pentru că stabilește fuziunea totemismului cu exogamia.

Oricine săvârșește actul interzis devine el însuși tabu și este pedepsit sau trebuie să urmeze un ritual sacru de purificare. Psihanaliza stabilește similitudini între teama de contact a formelor aparente ale tabuului și teama de contact a nevroticilor, așa zisul „delire de toucher”, tradus prin interdicția contactului sexual. Freud cocluzionează:” Prin urmare predominanța impulsurilor sexuale față de cele sociale constituie elementul caracteristic al nevrozei” și apoi face o remarcă pertinentă pentru apropierea textelor literare propuse în titlul eseului nostru : „Din punct de vedere genetic, natura socială a nevrozei decurge din tendința originară de a fugi de realitatea nesatisfăcătoare, spre a se refugia într-o lume imaginară, plină de promisiuni ademenitoare. În această lume reală, de care fuge nevroticul,domnește societatea umană cu instituțiile sale forjate de colectivitate ; îndepărtarea de realitate este în același timp autoexcludere din comunitatea umană.”

Am subliniat câteva idei, majoritatea cuprinse în studiul „Totem și tabu” de Sigmund Freud, pentru că le vom regăsi în structura narațiunilor fantastice ale celor doi scriitori români, în povestirile ce fac obiectul acestei analize. Caracterul aplicativ al ideilor freudiene ni se relevă și în capitolul III „Animism, magie și atotputernicia ideilor” în care se subliniază nevoia omului de a supune lumea prin puterea spiritului, prin magie și vrăjitorie, prin puterea ideilor concentrate asupra unei imitații a obiectului magiei, folosind tehnica dublului pentru a se obține similitudinea necesară contactului mental,telepatic,cu acțiunea săvârșită și fenomenul a cărui producere este dorită.

Am dat o mai mare extensie acestui preambul pentru că tabuul și practicile magice se află în centrul celor două povestiri fantastice a căror analogie o propunem.Similitudinile între cele două remarcabile creații sunt evidente atât din punct de vedere al multitudinii semnificațiilor, cât și al motivelor și procedeelor narative vehiculate . In centrul lor se află un totem, în „Șarpele”, o reptilă de apă, în „Lostrița”, un pește șui din apele repezi, de munte. Critica literară (6*) detectează prezența fabulosului în aceste două proze și le consideră un fel de basme culte, clasificare cu care nu suntem de acord pentru că finalitățile și structurile narative sunt cu totul diferite față de specia basmului. Nu fabulosul este în prim-planul intenționalității auctoriale ci fenomenul magiei încadrat într-un timp mitic, patriarhal, dominat de cultul sacru al strămoșilor. Ambiguitatea și enigmaticul sunt ,de asemenea, modalități narative permanent folosite pentru a se obține senzația de straniu și a se menține suspansul până la finalul deschis mai multor interpretări, evitându-se happy-end-ul simplist al basmelor în care forțele binelui înving forțele răului. Animalul-totem și nu personajul pozitiv, constituie nucleul în jurul căruia gravitează toate întâmplările și personajele povestirii fantastice.

Cronologic, „Sarpele”, apărută în 1937, este anterioară povestirii lui Vasile Voiculescu, publicată în volumul „ Iubire magică” ,1966.(7*).Totuși, frapează anumite similitudini care, bineînțeles, nu afectează originalitatea celor două opere. Enumerăm succint câteva dintre acestea : întâmplările stranii sunt circumscrise de mediul acvatic (lacul în care s-a înecat avocatul Haralambie / apa vijelios curgătoare a Bistriței); eroii principali – Andronic și fata-pește se manifestă într-o lume reală, profană, laică ,dar aparțin de fapt altei lumi atemporale și sacre; personajele reale sunt cuprinse de febra căutării împlinirii erotice, sunt subjugate de refulate impulsuri sexuale (Dorina, Liza,Vladimir, d-na Solomon, Stere ,pe de o parte, și Aliman-pescarul, alături de flăcăii ademeniți de lostriță și înecați, pe de altă parte); desfășurarea evenimentelor în preajma unei logodne sau a unei nunți ; practicarea unui ritual de magie-vrăjitorie de către o țigancă, evocat de căpitanul Manuilă în primul caz ,ori oficiat de bătrânul solomonar în cel de al doilea; tendința originară a Dorinei și a lui Aliman de a fugi de realitatea nesatisfăcătoare, de a se refugia într-o lume imaginară necunoscută dar fascinantă și alienarea lor față de societate, cu scopul de a-și redefini propria personalitate; intrarea protagoniștilor într-o transă metafizică datorată încălcării tabuului și pedeapsa cu moartea sau excluderea din societate.

Similitudinile ar putea continua și privind regresia în timp a personajelor-cheie (centrale) dar și prin procedeele și motivele narative utilizate de cei doi autori, unele deja menționate aici: ambiguitatea, tehnica suspansului, onirismul, interferarea planurilor real și supranatural, regresia către un timp originar, confuzia dintre personajul central și totemul său, tonul aluziv, descrierile și portretizările stranii, epilogul deschis, ecouri ale unor mituri cunoscute din mitologia românească și universală, abandonarea în extazul erotic impersonal cu caracter inițiatic.

Bibliografie:

1*) Ionel Bușe, art.Centenar Mircea Eliade, cotidianul Gazeta de Sud ,23 mai 2007,p.9

2*) Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Ed. Humanitas, București,1994,traducere de Cezar Baltag

3*) Sigmund Freud, Totem și tabu, Ed.Științifică,București ,1991,p.14,15

4*) J.G,Frazer, Totemism și exogamie, Andrew Lang, Secretul totemului, 1905

5*) Wilhelm Wundt, Volkerpsychologie,vol. II.Mytus und Religion, Leipzig,1906

6*) Vladimir Streinu, Pagini de critică literară,vol.III,București Ed.Minerva,1971, Sorin Alexandrescu, Studiu introductiv, vol. La Țigănci și alte povestiri, EPL,București, 1969

7*) Elena Zaharia- Filipaș, Introducere în opera lui Vasile Voiculescu,Ed. Minerva,București,1982, Eugen Simion, Scriitori români de azi, București,Ed.Cartea Românească, 1976-1979

Nr. x/200x
Strepezeli și strapazane
de Nicolae Prelipceanu

Dinu Flămând
de Adrian Popescu

Festivalul Național de Literatură Sensul iubirii la cea de-a XII-a ediție
Ioana Dinulescu

Din Jurnal (1995)
de Gabriel Dimisianu

Ultimul metafizician
de Ionel Bușe

Dimoviana (IV)
de Dan Cristea

Poeme
de Ioana DINULESCU

Râsul, tristețea și scena
de Gabriel Coșoveanu

În căutarea puterii
de Dania-Ariana Moisa

Textul ca „luminare“
de Gabriela Gheorghișor

Un roman familial
de Bucur Demetrian

Astăzi, despre cărțile de înțelepciune
de Ioan Lascu

D-ale carnavalului literaturii
de Paul Aretzu

Un roman caleidoscopic
de Petre CIOBANU

„Patriarhul“ și memoria culturală
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Centenar Mircea Eliade

De ce să epilăm spre Vest
de Mircea GHIȚULESCU

Poeme
de Javier Bozalongo

Amandament la Zorba plăsmuitul (II)
de Maria - Gabriela CONSTANTIN

Poeme
de Olga ȘTEFAN

Poeme
de Andrei NOVAC

Relatare despre moartea mea
de Gabriel Chifu

Tradiție și originalitate
de Nicolae BALOTĂ

Kirillovnele
de Marina Țvetaieva

Cea de-a 60-a EDIȚIE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM DE LA CANNES
Marc CHAMBOST și Cornelia CIOLAC

Ion BARBU:
de Mirela GIURA

Arte parțiale
de Horia Gârbea

Poeme
de Elisabeta PREDA

Carnet plastic
de Ema Mărculescu și Constantin Urucu

Motive ale poeziei victoriene
de Victor Olaru

Lumini de neocolit ajunse urgențe
de Henri ZALIS

Rezistența la enclavizare
de Florea MIU

Mirabila natură umană
de Paul ARETZU

Vocație poetică și ființă creatoare
de Mircea MOISA

„Clocotrism“ feminin
de Petre CIOBANU

Pictorul Ioan MIREA

Poeme
de Petruț PÂRVESCU

Poeme
de Cristian-Liviu BURADA

Este vreme…
de Daria DALIN

La vie en rose
de Valentin DASCĂLU

Animalul totemic în povestirile „ Șarpele“ de Mircea Eliade și „Lostrița” de Vasile Voiculescu
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

Iubire și lege morală. Suferințele tânărului Werther(III)
de Ion MILITARU

Serghei ESENIN (1895 – 1925)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri