Cartea realizată de poetul şi universitarul craiovean Ion Munteanu cu titlul La pupitrul vieţii.... OCTAV CALLEYA (Editura Aius, Craiova, 2009, 392 pag.), ne apare ca una aparte. Despre geneza şi procesul de realizare a unei astfel de lucrări face câteva precizări scriitorul-sociolog însuşi într-o notă de subsol, înserată chiar în primele pagini: „Cartea de faţă – scrie acesta – este construită pe baza interviului de tip povestea vieţii, utilizat în diverse discipline, cum sunt: sociologia, antropologia, etnologia, istoria, psihologia, consilierea, terapia etc. Povestea vieţii este o metodă de cercetare calitativă care ne ajută să înţelegem mai bine traiectoria psihosocială a persoanei intervievate.” (pag. 9)

După cum indică şi titlul cărţii, persoana aleasă în vederea „provocării” – prin întrebări, să-şi deruleze prin răspunsurile formulate povestea vieţii, este în fapt o personalitate din universul muzical, reputatul dirijor Octav Calleya. Faţă de «interviul chestionar», ca una din modalităţile («tehnicile») utilizate în astfel de demersuri, Ion Munteanu apelează la convorbire, mai precis spus, convorbiri (conversaţii). Convorbirile, începute la Craiova, în data de 26 decembrie 2008 – cum însuşi scriitorul-sociolog precizează – continuate apoi până în toamna acestui an, în mai multe „reprize”, au însemnat pentru cercetătorul-sociolog acumularea unui bogat „material” înregistrat pe bandă magnetică. În structurarea acestor răspunsuri-mărturisiri, experienţa scriitorului, autor şi al unui veritabil roman intitulat „Supuşii regelui de ceară” (2007) şi-al altor câteva proze, dar şi al studiului „Mit şi filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga” (2006) – la bază teză de doctorat – dar şi-al altor eseuri, se face în mod benefic simţită în cartea la care ne referim. Căci în privinţa formulării răspunsurilor, acestea se constituie într-un amplu discurs cumulativ, structurat în mod cronologic, ca principiul ordonator, pe coordonatele căruia se reconstituie narativ unele împrejurări, contexte, sunt evocate persoane, întâmplări, fapte săvârşite.

Împrejurările, contextele politico-sociale, cultural-artistice sunt şi acestea relevate în discursul cumulativ, învederând epoca istorică, condiţia individului, a familiei într-o astfel de epocă, în care «teroarea istoriei» (Mircea Eliade), «vicleniile istoriei» (Marin Preda) se manifestă discreţionar. Relaţiile interumane, în dese cazuri individualizate prin microgrupuri diverse, din toate etapele traiectului existenţial al prodigioasei personalităţi de astăzi – Octav Calleya, se impun ca deosebit de semnificative. Personalitate a cărei devenire s-a aflat în permanenţă sub semnul zeiţei Euterpe. Iar punctul de pornire în universul muzicii îşi are originea în sânul familiei, la Craiova. Astfel că, scriitorul-sociolog Ion Munteanu structurează lucrarea realizată în opt substanţiale capitole, fiecare dintre acestea alcătuit fiind din mai multe subcapitole.

Primului capitol, Ion Munteanu i-a conferit un titlu edificator: „Începuturile craiovene ale unui destin muzical exemplar”, iar cele şase subcapitole sunt intitulate cu expresii semnificative, formulate de maestru, în următoarea ordine: „Vin în România, deci şi la Craiova, ori de câte ori sufletul mi-o cere”; „La vremea debutului meu dirijoral, mă «identificam» cu Beethoven însuşi”; „Originea numelui şi a familiei mele, pe linie paternă, se află în Spania”; „Pentru că era mai ieftină, părinţii
mi-au cumpărat prima vioară... bucăţi”; „La 14 ani mi s-a aprins flacăra vocaţiei pentru dirijat”; „La Craiova mă reîntâlnesc cu copilăria mea”. Primul subcapitol constituie un adecvat preludiu în vederea a ceea ce se numeşte povestea vieţii, iar Ion Munteanu purcede, în demersul său, dintr-o perspectivă a realităţii actuale, mai precis, circumscrisă temporal perioadei anilor 2008-2009, în care maestrul Calleya s-a manifestat în mod stimulator şi benefic în viaţa culturală craioveană.

Referitor la arborele genealogic al familiei sale pe linie paternă, maestrul Octav Calleya îl evocă pe bunicul Octave, cu origini în Spania, care a studiat arhitectura la Şcoala de Belle Arte din Paris, având colegi români, printre care pe arhitectul Traian Săvulescu din Câmpulung Muscel, colegi care l-au invitat să viziteze România. Poposind pe meleagurile colegului menţionat, aici a făcut cunoştinţă cu vechea familie Albescu Baldovin şi, în aceste împrejurări, s-a căsătorit cu Maria Baldovin, lui Octave Calleya conferindu-i-se statutul de cetăţean român în anul 1906, prin Decret Regal, semnat de Carol I.

Pe întregul parcurs al lucrării realizate de Ion Munteanu, acesta reproduce în dese rânduri, în note de subsol, uneori extinse, documente din diverşi ani, mărturii şi mărturisiri conţinute în volume publicate, dar şi din cartea de memorii cu titlul „Al vostru, Tata” scrisă de Mihai Calleya, tatăl reputatului muzician de azi. Prin această căsătorie şi prin practicarea profesiei de arhitect, bunicul Octave a devenit ceea ce se chema „un om cu stare”, adică o familie posesoare a unor proprietăţi funciare, imobiliare şi de altă natură.

Tatăl maestrului, Mihai Calleya, inginer constructor de drumuri şi poduri, s-a căsătorit în anii războiului cu Angela, în anumite împrejurări, în vara anului 1943, tinerii soţi stabilindu-se la Craiova, locuind cu chirie, cu fiul lor Octav, de numai opt luni. În Cetatea Băniei, tinerilor soţi Angela şi Mihai Calleya li s-a născut al doilea copil, în anul 1944, o fiică, botezată Maria. Remarcăm un fapt relevant în familia tinerilor soţi Calleya: fiul a primit prin botez creştin numele bunicului patern – Octave, iar fiica a fost botezată cu numele bunicii.

În anul 1948, familiei Maria şi Octave Calleya i-au fost naţionalizate proprietăţile, dar foştii proprietari şi urmaşii lor au fost stigmatizaţi de către regimul totalitar comunist drept exploatatori.

Al doilea capitol al cărţii se intitulează „De la plecarea din Craiova la plecarea din ţară, via Viena”, alcătuit din patru subcapitole, „Din Craiova am plecat pentru a urma Conservatorul din Bucureşti”; „Trebuia să fiu exmatriculat din Conservator, pe motiv că sfidam socialismul ştiinţific”; „Nu mi-a cerut nimeni vreodată să spun ceva rău despre cineva”; „Viena, leagănul muzicii clasice”. Se remarcă în discursul dirijorului de marcă, al muzicianului plurivalent Octav Calleya rigoarea şi patosul intelectual ce-i sunt caracteristice, străbătute de profunde şi emoţionante sentimente ale unei fiinţe umane de elevaţie, într-o osmotică îmbinare cu tensiunea estetică şi morală a formulărilor memorabile, moştenirea spirituală a înaintaşilor din familia căreia îi aparţine. Iar din capitolul al treilea, la pagina 118, aflăm împrejurări anume în care, la Târgovişte, a primit o invitaţie din Malaga (Spania), ca dirijor. Din data de 23 ianuarie 1973, s-a stabilit în acest vechi şi important oraş din Spania. Din acest al treilea capitol se impune, neapărat, să transcriem titlurile a trei subcapitole: „Primii bani câştigaţi în Spania: 4.500 de pesetas, strânşi cu şapca”; „Am avut şansă, e drept, dar eu am căutat-o”; „La Malaga, primesc întreaga apreciere şi afecţiune pe care le merit”. „În anul 2003 (...), la Malaga mi s-a organizat o manifestare omagială, sub semnul cifrelor 60-30-20. Adică, am fost sărbătorit la împlinirea celor 60 de ani de viaţă, 30 de ani de la primul concert dirijat aici şi 20 de ani, tot în ianuarie, de când am fost numit profesor universitar. Una din cronicile de presă chiar aşa a purtat titlul: «60-30-20»” (pag. 118) – mărturiseşte reputatul dirijor.

„Spania, ţara adoptivă” – se intitulează cel de-al patrulea capitol, iar al cincilea „Călător cu bagheta, pe meridianele lumii”, din care transcriem titlurile celor trei subcapitole: „Primul concert în străinătate a fost doar în imaginaţia mea”; „Muzicienii români sunt foarte apreciaţi în lume”; „Prin muzică, am reînnodat legăturile profunde cu patria-mamă”. Capitolul VI, „Despre arta dirijorală. De la «a învăţa», până la «a învăţa pe alţii»“, cuprinde cinci subcapitole, dintre care vom transcrie titlurile primului şi celui de-al cincilea: „Am studiat dirijatul timp de 15 ani şi îl predau, la Conservatorul Superior din Malaga, de peste 25”, respectiv, „A-ţi trăda maestrul înseamnă a gândi şi a lua decizii de unul singur”.

Capitolul VII poartă un titlu extras din răspunsurile-mărturisiri ale maestrului, anume, „Muzica este o magie care ne apropie pe unii de alţii şi pe toţi de Dumnezeu”, iar titlurilor celor cinci subcapitole, pe care le transcriem, sună‚ în felul următor: „Romantismul spaniol târziu, începutul unei noi epoci muzicale”; „Pentru atingerea unui socp înalt trebuie să faci mereu sacrificii”; „Muzica îţi transmite nevoia de perfecţiune şi adevăr”; „Fenomenologie aplicată în muzică. Un adevărat fenomen: Sergiu Celibidache” (Formularea titlului acestui ultim subcapitol aparţine lui Ion Munteanu).

Capitolul VIII, „Viaţa, ca o sală de concerte (În loc de încheiere)”, se prezintă edificator prin sine, deşi scriitorul-sociolog, în finalul cărţii, avansează reputatului dirijor o nouă „provocare”. [I.M.] „Dar dacă ar fi să scriem o nouă carte, poate un roman (cu măsurile de prevenire corespunzătoare, cum ar fi modificarea numelor, inclusiv al dumneavoastră), cu tot ceea ce nu aţi putut să-mi spuneţi aici, aţi fi de acord?” [O.C.] „Cum să nu; începem?” (pag. 326)

Lectura studioasă a cărţii „La pupitrul vieţii... Octav Calleya“ edifică cititorul, prin întregul discurs din paginile ei, inclusiv din notele lămuritoare, complementare întrebărilor formulate şi răspunsurilor cumulative, că demersul lui Ion Munteanu este unul cu un caracter programatic.

Biografia maestrului Octav Calleya se constituie într-un studiu de caz realizat din perspectivă sociologică, la graniţa cu muzicologia. Materialul iconografic de o valoare deosebită, reproducerile din presă, după unele afişe, întregesc dimensiunile valorice majore ale unei lucrări pe care în ansamblu o putem considera o monografie complexă, aparte. Cititorii melomani, între care presupunem că se prenumeră destui dintre cei care l-au văzut dirijând, conced sau urmează să perceapă că la pupitrul vieţii proprii, maestrul Octav Calleya s-a aflat în permanenţă cu bagheta, transmiţându-ne, după partiturile cărora le-a dat viaţă cu orchestrele dirijate, frumuseţile, valorile muzicale perene.