| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Toma GrigorieMă credeam un biet muritor Mă strânge viaţa ca o cămaşă de forţă. Îmi frânge vorbele, gesturile până îmi trosnesc toate încheieturile. Abia mă abţin să nu strig: Daţi-mi drumul din cuşca asta de viaţă! Toate păcatele lumii le îndesaţi în mine ca într-un sac fără fund. Ce v-am făcut, de m-aţi ales dintre toţi nebunii de pe pământ? Mă închipuiam un biet muritor trăind de azi pe mâine. Mi-aţi subtilizat neodihna abandonând-o în cele patru vânturi. Naştere Căderile apei lustruiesc stânca până la ţipătul luminii. Cariul vieţii roade carnea până la şuierat de vânt în fluierul oaselor. Ceasul consumă iubirea centimă cu centimă. Ultima cupă de sânge o bea orizontul. Pântecele nopţii naşte mareea neagră. Singur Singur cu toate grijile lumii pe cap, petrec cu privirea norii până dincolo de margine. Focuri de artificii ard stinse. Anul se opreşte cât o respiraţie pe muchia dealului. Cade secerat de ghilotina neîndurătoare. O coadă de fulger a sclipit peste cerul înglodat în datorii. Regele a murit, trăiască regele! Un an cade, altul suie în arca speranţei. Apele zilei se năruie în hârca unei secunde. Paralelisme Orbul ajuns la răscruce caută în întunecimea lui o rază de lumină. Vine la fel de opacă. Poetul nedesăvârşit are acelaşi statut: De nevăzător al eclipsei în pofida ciobului de geam afumat. Prizonier în celula unui gând poemul se zbate - pasăre în laţ - până la salvarea cuvântului izbăvitor. *** Spiritul e liber pasăre în nemărginit de cer. Poate zbura până în adâncul lacrimii, al zâmbetului. Marginile lui mă definesc. Capcana lui e trupul meu pe care-l înfierează cu un cifru unic. Şoim fidel spiritul nu rătăceşte sensul de întoarcere. Vânează ideile lumii şi mi le aduce pe tavă. Ospăţul de cuvinte îl pregătesc în cuptorul propriu cu condimente indigene. Himera Himera e aici. Himera nu doarme. Himera pândeşte după colţ să ne pierdem capul în ceaţa cotidiană. Copilul suspină în somn, când mama nu e alături. Îl hrăneşte monstrul himerei cu sânge de capră din găvanele craniului de leu. Îl leagănă pe încolăcirea de şarpe ca să-l deprindă cu fuga pământului de sub picioare. Himera ne toarnă în vintre somnul raţiunii, somnul vieţii. *** Se scurtează drumul zilelor, se scurtează drumul nopţilor. Se înnumără secundă cu secundă. Iată intrarea pe sens unic! Calea de întoarcere e interzisă. Iată prăpastia e aici! O mână necurată ţi-a umblat la frâne. Pedala e ruptă. Nu se mai poate întâmpla nimic. Panta e din ce în ce mai abruptă. |