Revista ,,Steaua’’, cea la care am debutat, elev find, prin 1964, va împlini, în decembrie, 60 de ani de la apariţia primei sale formule revuistice, ,,Almanahul literar’’. ,,Steaua’’ de mai târziu, condusă cum o ştim cu toţii, de un A.E. Baconsky, apoi de Aurel Rău, sub conducerea căruia am publicat primele versuri, s-a confundat cu destinul meu literar, atât cât mi-a fost menit.

Am fost, din 1972, corector la revista clujeană, unde am intrat, cred, graţie unui premiu de debut, din 1971, luat odată cu Mircea Dinescu, pe atunci un premiu al Uniunii Scriitorilor te consacra. Norocul meu, de tânăr recrut, atunci, militar la Bucureşti, şi bunăvoinţa lui D.R. Popescu, o potrivire inefabilă au produs minunea… Apoi, prin intervenţia lui Virgil Ardeleanu, secretar de redacţie, şi mai ales a şefului publicaţiei, adică a redactorului-şef, Aurel Rău, cel care mă publicase ca poet precoce, m-a primit în redacţie, spre fericirea mea. Ea n-a durat prea mult, sau n-a fost integrală, după un an, 1973, eram redus pe o jumătate de normă. Bună şi ea, revista era o instituţie culturală care impunea respect scriitorimii, timpurile erau grele, ratele la apartamentul contractat cu optimism, mari, depăşindu-mi salariul, dar le completam eu, cumva, cu banii părinţilor. Doar şi regretaţii Virgil Mazilescu, Dana Dumitriu, la ,,România literară’’, alţii, era victimele organigramelor, ale reducerilor de personal din presă.

Din 1973 până în 1983, am fost alături de Aurel Şorobetea, redactor pe o jumătate de normă, cum e scris în Cartea mea de muncă, e drept Fondul Literar, după vreo 5 ani, la a doua reducere a presei literare, ne completa salariul, vechimea ,desigur, că nu. Am acum, am avut şi atunci, sentimente de reală recunoştinţă pentru redactorul-şef Aurel Rău, am scris despre el cu diverse ocazii, recent în ,,Academia de pe Gianicolo“, ,,Cartea românească“, 2008. La secţiunea de portrete încerc un profil luminos al lui Aurel Rău, al redactorului-şef vreme de 4 decenii la revista care mi-a devenit a doua familie. Din 1999, decembrie, practic 2000, am devenit redactor-şef. Aurel Rău este în continuare în redacţie, scriitor fecund altfel, apare ca membru fondator în caseta redacţională, este reangajat după pensionare, cu aprobarea deplină a subsemnatului, se bucură de tot respectul cuvenit unui poet, prozator, eseist, traducător naţional de valoare. La cei aproape 80 de ani , el face figura unui clasic al poeziei, are funcţia de redactor-publicist, e deci pe un post important, are un cuvânt greu de spus la alcătuirea sumarului revistei, al antologiilor, etc. Vezi doar recentul număr 4-5 al ,,Stelei“, unde cele 4 pagini semnate de Aurel Rău (prezent şi cu 2 excelente pagini despre Rebreanu) evocă tocmai perioada de început a publicaţiei, cea care va aniversa, în decembrie, 6 decenii, dintre care 4 decenii le datorăm gustului, perseverenţei, pasiunii literare ale poetului clujean.

De ce am amintit toate aceste lucruri notorii? Pentru că, spre uimirea mea, domnul G. Grigurcu, un eminent critic, un remarcabil poet, care m-a onorat scriind despre mine pagini dense, introducându-mă în antologiile sale binecunoscute, preţuite unanim, mă consideră un om nerecunoscător faţă de Aurel Rău. Cum? Ca un arivist, unde ,,novicele“ ia locul ,,veteranului hărţuit’’, scrie G. Grigurcu în ,,Cafeneaua literară“, aprilie, 2009. Asta reiese din cele două interviuri date Dorei Pavel, primul cel deja amintit, celălalt din ,,Familia’’, 3 \\ 2009. Arivist la cei 53 de ani ai mei, în 2000?Atunci preiau prin hotărârea Consiliului Uniunii Scriitorilor, al Comitetului Director, e drept şi cu susţinerea, prin articolele de atitudine, din ,,România literară şi ,,Observator cultural“, ale lui G. Grigurcu, postul de conducere al prestigioasei reviste clujene. Prin concurs, desigur.

Aveam tot ce-şi poate dori un autor, în acel 2000. Premiile Uniunii Scriitorilor, 1971,1979, 1997 acordate pentru poezie, Premiul ,,Mihai Eminescu’’ al Academiei, altele, ale revistelor ,,Familia“, „Ateneu“, ,,Poesis“ etc. ale unor saloane de carte, festivaluri, premii ale filialei clujene etc, dar mai ales recunoaşterea criticilor de marcă, printre care G. Grigurcu.

Nu eram un ,,novice’’ la 53 de ani, în 2000.

Eugen Uricaru, Petru Poantă, Aurel Şorobetea devin redactori la ,,Steaua’’, în anul 1971, eu un an mai târziu, corector. Ei au plecat de la revistă, de bună-voie,