e în ordine domnişoară nu mă deranjează

puteţi adormi cu capul pe umărul meu

aşa e normal avem drum lung de 9 ore

sunteţi obosită şi eu sunt un bărbat bun,

nu vă jenaţi.

drumul acesta e pentru mine un început

lucrurile vor merge înspre bine,

am cap bun şi braţe puternice,

curios însă cum câteva piese la pian

o descriu atât de bine,

notele subţiri şi rapide

de parcă ar chicoti şi-ar râde,

notele lungi cu pauze lungi între

de parcă s-ar uita la ploaie pe geam,

notele tari şi grave, dramatice,

când fac ceva tâmpit şi nu mă-nţelege,

notele ce se urmează îndragostibile

cum dansează alintată în oglinda de la şifonier,

de asta port cu mine Brahms, Debussy, Chopin, Dvorak

nu se poate ca totul să fie negat, şters

însă va fi totul ca o piatră frumoasă verde oliv

îngropată-n pământ, nimic din ea nu va creşte

şi nu va ajuta să crească nimic altceva.

e în ordine domnişoară nu vă ruşinaţi

dormiţi liniştită, cine poate să ştie

ce fel de nevoi sau necazuri aţi îndurat,

somnul dumneavoastră e important acum

e un drum lung, ajungem la Praga în 9 ore.

... cum? când cu greutate se ţine lumea frumoasă,

când bătrânul rocker cântă răguşit despre dragoste,

când trăim toate formele ei, sora îşi îngrijeşte

de fratele risipitor pe patul de spital,

un copil mângâie un animal să nu-i mai fie frică,

un străin cumpără un bilet de autocar altuia

să ajungă acasă, să nu mai doarmă-n parc, în spaime,

de ce toate cântecele de leagăn sunt perfecte?

cum? când iubitul aleargă cu iubita în braţe spre Urgenţe,

când Olena lucrează pe linie punându-şi mâinile subţiri

printre şuruburi, cabluri, maşinării stranii,

gândindu-se la poarta verde de-acasă, la şcoală,

când ai cu cine te-nţelege în toate limbile pământului

doar din cinste şi din dragoste, cum de-i moartă-n nămol

Irina? femeia cu unghiile roşii,

mame cu copiii în braţe găsite-ntr-un scrum,

cum? când cu mare greutate se ţine lumea frumoasă,

cum? şi de ce nu pică mort din picioare cel care-i cauza

acestor grozăvii ? cum de vântul dimineţii văratec

nu-i schimbă-n cap gândurile?

... ştiu că-ţi spun lucruri ce s-au mai spus

însă câţi oameni, câţi au locuit pământul de la Eva?

câte frunze pot fi pe ramuri într-o pădure?

câţi peşti într-un fluviu?

pe o plajă câte boabe de nisip?

câte dimineţi a văzut fruntea acestui munte vechi?

repetiţiile acestea naturale, calme,

mişcarea lentă a lui Dumnezeu

până să-şi facă un ceai,

câtă răbdare să aibă orice lumină

în ochii tăi? în irisul de smoală încinsă,

cum să te iubesc altfel decât firesc?

cum ştiu c-am mai iubit, cum ştiu că s-a mai iubit,

toate oasele ce-ţi ies prin piele,

tot părul ce-mi umple perinile, pentru aceleaşi motive

pentru care iubea regele Solomon şi eu pe tine

încălţămintea ta din hol, hainele din cuier,

îngrijorările pentru care mai tot timpul am puteri,

când dansezi prin bucătărie, feministă

pregătind celebra supă cremă de ciuperci te drăgostesc,

când pleci şi-ti privesc maieurile din şifonier,

când eşti dar nu eşti şi stau cuminte să-ţi treacă.

... să văd târgul de Crăciun de la Praga,

lume luminată, târguieli de tot felul,

gablonţuri, îngeraşi de lemn, cristaluri,

granate, porţelanuri avem, vinuri, covrigi,

ninge peste cerşetorii gării din Praga

înfofoliţi în pături, acoperiţi cu celofan,

dintr-un cărucior cu rotile

îmi cere un bărbat o ţigară, îi curge apă

din vârful nasului şi mâinile îi tremură pe brichetă,

nemişcaţi ca nişte statui sub zăpadă în faţa gării

în parcul acela micuţ, în timp ce la mai multe clădiri

cu multe etaje nu se vede aprinsă nicio lumină,

mor zilnic de frig scoşi de sub poduri sau pasarele

oamenii fără casă aciuiaţi pe lângă gară,

câteodată visez cum veneam seara să te văd cum urci în tren

aşteptam cu gluga pe cap într-un colţ al gării noastre,

te săruta tatăl tău şi te ajuta cu bagajul,

mi-ai spus că m-ai văzut o dată, dintr-o mie de ori,

mie îmi era drag numai să te văd, atât.

a trecut ceva timp şi gările astea cu multe iluzii şi

necontenit ninge acum peste cerşetorii gării

din Praga mater urbium.

... venisem de prin porumbi cu sarea-n buzunar,

căutasem roşiile acelea mărunte când a ajuns poştăriţa

ce mi-a adus plicul voluminos însă foarte uşor

călătorit din ţările scandinave, ceva de la donzela Elisea,

pe plic scria ceva ce putea fi oricând o frază din Kadare

- acum când suntem departe şi totul e liniştit şi greu

şi ne obosim amândoi de picioare, de umeri, de mâini

îţi dăruiesc ceva ce ţie ţi-a plăcut foarte mult,

un ultim dar acum că dragostea a căzut rău şi s-a spart -

pe un bileţel galben scria cum că ea acum sortează fructe

într-o hală mare, locuieşte într-un container cu altele 3,

are patul deasupra, iar duminica se plimbă până la far.

p.s. ia cioară unul de os şi dă-mi altul mai frumos.

Într-o pungă de hârtie era tot părul ei care oricum,

îmi spunea, acolo nu-i trebuie, e obligată să poarte

pe cap un capişon de plastic să nu-i cadă părul în struguri,

şi fiind foarte frig afară nu poate ieşi fără fes.

Atât. Am plecat apoi cu sarea-n buzunar prin porumbi

să nu mă vadă ai casei care puseseră masa.