Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Măştile revelatoare

        de Dania-Ariana Moisa

Există în titlul cărţii doamnei Magda Wächter, A.E.Baconsky - Scriitorul şi măştile, (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007) o ambiguitate, evident, voită. Întrebarea-reflex este ale cui măşti?Ale scriitorului, ale operelor sale, ale unui teatru a cărui scenă, cu sau fără voie, o urcă?

Scris cu talent, adoptând un discurs aidoma cercurilor acvatice infinitezimale stârnite de întâlnirea violentă cu un obiect greu, cu o fluenţă a limbajului artistic cuceritoare, volumul are o foarte bună distribuţie a liniilor de forţă convergente. După un prim capitol, Scriitor şi personaj. Scurt excurs biografic, se încheagă imaginea proteică a scriitorului Baconsky, intrinsec modelat de predispoziţii (intelectuale, caracteriale, psihice), pulsiuni, context. Pentru Magda Wächter importantă devine explicitarea convingătoare şi justă a unui traiect confundabil existenţial/scriitoricesc meandric, în răspăr cu lumea şi cu sine. Premisa este clar formulată: „Personalitate incitantă, contradictorie, A.E.Baconsky este una dintre cele mai originale şi mai controversate figuri ale literaturii noastre postbelice. Într-o epocă măcinată de contraste, scindări şi răsturnări valorice, poetul, adept fervent al neasemănării, reprezintă unul dintre „simptomele derutante”ale istoriei, aşa cum el însuşi mărturiseşte într-una din puţinele sale confesiuni.”

Portretul, mereu nuanţat, inclusiv prin apelul la opinii critice importante, oferă privirii o personalitate perpetuu în luptă cu sine, cu alteritatea. Trăsături esenţiale: atitudinea polemică, de frondă, spiritul contraria(n)t, elitismul. Magda Wächter sugerează că, indiferent de epocă, A.E.Baconsky ar fi fost o personalitate la fel de convulsionată, având o accentuată conştiinţă a propriei valori, un bun spirit „dictatorial”, o generozitate excluzând invidiile partinice, infinit orgoliu – toate sublimate de aristocratismul său – şi el un construct propriu. Cum astfel s-ar explica atitudinea contestatară manifestată în raport cu estetica revistei Mugurelul (în care a debutat) ca adolescent? Maştile conformiste şi cele revelatoare sunt esenţial expresia aceleiaşi interiorităţi. Ultimele, e drept, mai credibile odată ce sunt constant înălţător metamorfozante. Punctele generatoare de noi chipuri, adânc înrădăcinate, se dezvăluie din timp.

Aparent, ipostaza de poet suprarealist, de adept al estetismului în artă, de creator al unor breşe prin care să (re)intre în circuitul valoric mari personalităţi este incompatibilă cu aceea de autor de versuri realist-socialiste. Magda Wächter disecă fenomenul Baconsky punându-l în retorta contextului. Momentul „stalinismului integral” creează discursul poetic ca discurs politic. Marile teme/realizări trebuie asociate unui limbaj denotativ cu slabe fâlfâiri conotative, menite a emoţiona – pozitiv! – şi-a mobiliza. Eugen Negrici observă în Literatura română sub comunism, Poezia I c㠄poetica” epocii e grefată pe simbolistica romantică a avântului şi a urcării, adiţionând imaginarul religios, distribuit dihotomic: lumin㠖 întuneric. Să fi acceptat Baconsky – cel puţin iniţial - acest travesti şi în virtutea unui romantism carnavalesc? Culturnicii epocii l-au acuzat de „individualism”, „evazionism”.

Magda Wächter deceleză în adâncurile baconskiene o tentaţie/nevoie a serenităţii, nocturnul, tensionantul devenind evanescente. Optimismul – e drept, obligatoriu şi nu numai în societatea comunist㠖 era poate elixirul râvnit al unui spirit funciar mistificator?

Dezicerea publică de ideologia realist-socialistă e urmată de apariţia unor volume de versuri – etapizate de critic – tot mai revelatoare pentru imaginarul baconskian.

Disonanţa receptării critice este contrariantă. Vocea lirică e valoroasă, originală sau dimpotrivă, manieristă, jucată. Autenticitatea vocii lirice/critice e subminată de avatarurile poetului. Asumarea dramatică a condiţiei umane, inflexiunile expresioniste sunt exilate în ţinutul manierei, al pozei. Aşa cum în cotidian, A.E.Baconsky îşi creează o ţinută aristocrat㠖 dintr-o nevoie congenitală -, noile identităţi sunt suspectate de impostură.

Magda Wächter rezumă, comentează, îşi exprimă aderenţa/inaderenţa la o anume opinie critică prin suplimentări argumentative. Demonstraţia poartă însemnele exhaustivităţii, faldurile limbajului critic fiind în acord cu elaborarea (preţiozitatea uneori) operei/poetului.

Fiecare volum descris, investigat revelă o nouă mască a poetului. Mai concordantă cu sensibilitatea sa romantic-modernă, cu afirmarea criteriului estetic în artă.

Există la A.E.Baconsky o ambiguitate a expresiei poetice – până acum, nimic nou –care sugerează şi posibilitatea unei decodări ideologice de moment. Cu adevărat, nici acest aspect nu e surprinzător. El are marca mefienţei stârnite de Baconsky în lumea literară autentică. Ea n-a putut fi aneantizată prin atitudinea tranşant asumată în 1956. În plus, există, la nivelul câtorva finalităţi sociale, culturale, suprapuneri parţiale, chiar totale, vizând cele două tipuri de societăţi: capitalistă/comunistă. Elocvente sunt comparaţiile subînţelese între realităţi – deloc antitetice, dar decodate contextual ca atare – din volumul Corabia lui Sebastian. Alienarea, presiunea calpului, superficializarea sunt poteci absorbante ale omului capitalist/comunist.(Distanţele – majore – se ştiu).Îi apare în spaţiul occidental şi nostalgia poetului –sacerdot – frapant – pentru o prea mare masă umană.

Apele se limpezesc prin punerea sub lupă a prozei, mai ales a antiutopiei – romanul Biserica neagră. Poezia ultimelor volume recâştigase atât eul liric, cât şi pe cel empiric. „Privite prin prisma romanului, ultimele două volume de versuri îşi dezvăluie caracterul preponderent confesiv, nenumăratele urme autobiografice. Nu răul de lume era maladia poetului, ci răul de România socialistă în care trăia. Indeterminarea, generalizarea, fineţea sugestiei, păstrate atât în poeme, cât şi în povestirile din Echinoxul nebunilor, menţin o echivocitate precaută, dezvăluitor-învăluitoare, specifică modului de expresie al literaturii aflate sub cenzură, dar şi timbrului baconskian.”(p.271)

Aceeaşi imagine anamorfotică este specifică şi falsului jurnal publicat de A.E.Baconsky. Itinerariile se consumă între tonul sec al primelor notaţii de călător comunist şi entuziasmul, bucuria, resimţirea călătoriei ca labirint iniţiatic perceput în estetismul său de expresie calofilă până la o critică ce pare „uneori nemotivată, amorfă ori în evidentă contradicţie cu alte aserţiuni.” S-ar părea că suferă şi el de complexul Dinicu Golescu, aureolat totuşi de limpezimea unui spirit imaculat. Magda Wächter sintetizează: „În România prostului-gust proletar, A.E.Baconsky este partizanul aristocraţiei şi al rafinamentului; în Occidentul luxuriant şi bogat, el este un fel de mândru „spirit barbar”, după propriile spuse, întregul fond „de nobleţe primitivă pe care nicio civilizaţie nu-l poate corupe.””(p.302)

Nu lipsit de idiosincrasii, pendulări, atitudini ce par umorale este A.E.Baconsky şi în critica, teoria literară pe care o practică. Chiar dacă unele afirmaţii îşi dovedesc şubrezenia, gustul care fundează activitatea literară (de exemplu, cea de traducător) rămâne al cunoscătorului autentic.

Concluzia cărţii este o firească esenţializare a întregului discurs critic. „La intersecţia celor mai diverse chipuri, atitudini, expresii, A.E.Baconsky rămâne identic cu sine prin însăşi pluralitatea incitantă a tuturor proiecţiilor sale artistice. Atât destinul, cât şi opera sa se definesc prin pendulaţia între identitate şi alteritate, printr-o dialectică a afirmaţiilor şi negaţiilor, prin dezvăluiri şi învăluiri succesive, asimilate, printr-un termen general, măştilor.”(p.340) Personalitatea atât de fluentă, parcă într-o continuă alchimie, a lui A.E.Baconsky e luxuriant luminată în studiul doamnei Magda Wächter.

© 2007 Revista Ramuri