Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O carte despre Cehov sau renunţarea la sine

        de Mircea Ghiţulescu

În viziunea lui Virgil Tănase (Tchekhov, Gallimard, 2008), Anton Pavlovici Cehov (marele mic dramaturg rus care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a pus capăt dramei tradiţionale cu subiect, intrigă, deznodământ, tocmai pentru că nu ştia să scrie o dramă tradiţională) este o persoană şi nu un scriitor, fapt pentru care răsufli uşurat. Te aşteptai la o analiză a operei şi descoperi un om. Spectaculos, asemenea Rusiei la frontiera dintre secolul al 19 şi 20, Cehov s-a născut ca fiu de iobag în 1860 (ţarul Alexandru va desfiinţa iobăgia în 1861) pentru a deveni moşier cu 32 de ani mai târziu, fiind vecin cu prinţul Şakovskoi. A cumpărat moşia Melikhovo (imitând inconştient pe Tolstoi, patriarhul de la Iasnaia Poliana), nu departe de Moscova, cu 13 mii de ruble din care a achitat un avans de cinci mii. Această moşie seamănă şi ea cu Rusia pentru că nu avea 10-20 de hectare ca în România ci nici mai mult nici mai puţin de 200 de hectare care cuprindeau păduri, două lacuri, un râu şi un parc cu conac. Era un devotat familist fără familie pentru că îi iubea pe cei patru fraţi şi o soră, Maşa, ca pe sine însuşi deşi se considera inferior strălucitului Alexandr şi genialului plastician Nikolai care s-a ratat cu alcool şi cu droguri. În tinereţe, având geniul farsei, semna, în loc de Anton Pavlovici Cehov, Schiller Shakespearovici Goethe. După ce devine moşier semnează, tot ironic, A. P. Cehov proprietar de terenuri.

Cartea despre Cehov scrisă de Virgil Tănase nu este a analistului literar sau a regizorului, cum te-ai fi aşteptat, ci a romancierului. Nu despre o exegeză a operei este vorba, ci de un studiu asupra omului. De data aceasta, pentru Virgil Tănase omul este mai important decât opera ori, mai exact, omul este mai important tocmai datorită operei sale. Nu este o detestabilă monografie de tip tradiţional, ci mai curând un roman despre Cehov sau chiar romanul lui Cehov. E un fel de renunţare la sine pentru că Virgil Tănase nu îşi propune să descopere dramaturgul genial întors pe toate feţele şi stors ca o lămâie în comentarii critice şi în sute de versiuni scenice ci să reveleze omul pe laturile multiple ale umanităţii, inclusiv sexul şi băutura. Bunăoară, scriitorul rus este convins că iubirea este o problemă de glande, secreţii, procese chimice şi c㠄pentru a rezolva astfel de probleme este suficient un bordel. Între bordel şi spital Cehov se lasă sedus de teatru, locul magic unde femeile, rămânând ceea ce sunt se debarasează, intermitent, de mizerabila misiune a cărnii”. Rareori când este provocat să vorbească despre sex (cel mai adesea de Alexandr pentru care sexul era o preocupare constantă), Cehov o făcea în termeni duri, aproape vulgari”. Pedanteria documentară a lui Virgil Tănase te lasă fără replică: „Dacă în 1886 a publicat o sută douăzeci de texte, în 1887 a publicat numai 69”. Se apropie de Camil Petrescu din Danton care exalta documentarismul meticulos în locul oricărei fantezii creatoare.

Cehov face parte dintr-o categorie de artişti netipică, pentru că nu credea defel în geniul său, dimpotrivă, au rămas multe mărturii că nu credea în durata şi posteritatea operei sale. Era uimit să vadă că publicul şi lumea literară dau mai multă atenţie frivolităţilor scrise de el decât prozei cu adevărat importante a lui Korolenko, de exemplu. Citeşte Anna Karenina şi are un grav complex de inferioritate, marele lui vis fiind să scrie, în cele din urmă, un asemenea roman. Schiţele sale scurtisime, ne convinge Virgil Tănase, sunt departe de modelele sale literare. Se gândeşte să scrie teatru şi, după Platonov, dramatizează două povestiri: Toamna (după povestirea La drumul mare interzisă oficial pentru că era „sinistră şi sordidă”) şi Cântec de lebădă, piesă într-un act extrasă din povestirea Kalkhas. Ivanov, o piesă despre un oblomovist care nu întreprinde nimic pentru a salva proprietatea ipotecată, este scrisă în numai zece zile. Premiera din 1887 este o catastrofă, dar autorul este mulţumit de faptul că a ridiculizat persoanele care suferă. Acum redactează epistola trimisă fratelui său Alexandr, pe care o semnează Schiller Shakespearovici Goethe.

Sigur, ca şi piesa lui Matei Vişniec Maşinăria Cehov, cartea este scrisă pour les connaisseurs. Citeşti detalii despre Paver Egorovici, tatăl lui Cehov (un fundamentalist ortodox cufundat în icoane şi rugăciuni care îşi bătea zdravăn copiii pe principiul c㠄un copil bătut face cât doi”) care şi-a ipotecat casa din Taganrog sfârşind prin a o ceda creditorului său şi te gândeşti la Ranevskaia şi la Lopahin din Livada cu vişini. Citeşti despre idealul lui Cehov însuşi de a ajunge la Moscova, te duce gândul la Trei surori. Dar, plin de discreţie şi perfidie, autorul nu face nici o precizare, te lasă doar să ghiceşti. Tot aşa unele trasee ale operei sunt marcate cu discreţie: „Germenii Pescăruşului se găsesc în primele zile ale moşierului de la Melikhovo. Becaţina vânată devine într-o însemnare a lui Trigorin tânără fată care trăieşte pe malul lacului”.

Pare o enormitate, dar Cehov s-a manifestat din adolescenţă ca mic comediant local care juca fie rolul unui dentist care extrage măseaua sănătoasă a unui pacient îngrozit, fie un popă, fie un guvernator. Avea plăcerea travestiului şi al farselor ce rezultă din deghizare. S-a prezentat la unchiul său dinspre tată Mitrofan îmbrăcat în cerşetor şi i-a cerut trei copeici pe care le-a şi obţinut. Îi plăcea enorm, spune Virgil Tănase, să joace un rol oricare ar fi fost acela. Cu tovarăşii săi a pus la punct un program teatral şi jucau mici scenete când la unii când la alţii folosind o perdea în chip de cortină. Treplev din Pescăruşul este mai uşor de identificat după aceste inocente detalii de istorie literară. Conştient că este inferior lui Alexandr, Anton se apucă de scris pur şi simplu pentru a câştiga un ban în plus. Cinci copeici rândul, spune Virgil Tănase că ar fi fost plătit de revista Libelula. Nu era totdeauna la fel. Uneori, neavând bani, revista îi trimitea o invitaţie la teatru, alteori o sticlă de votcă şi, odată, un croitor ce urma să-i facă gratis o pereche de pantaloni. Sunt teribili aceşti mari scriitori ruşi de tipul miniaturiştilor asemenea lui Cehov şi Gogol care scriau pentru banii puţini pe care îi primeau de la revistele literare, spre deosebire de marii boieri ca Puşkin şi Tolstoi, Turgheniev, desigur. Boierii se lăfăiesc pe mii de pagini, Cehov a inventat schiţa scurtă şi piesa de teatru care durează cât realitatea. Cererile de sporire a onorariului lăsate de Cehov sunt pe cât de umilitoare pe atât de teatrale. „Treizeci, patruzeci şi, uneori, cincizeci de ruble pe lună pe care le câştig din scris aduc, slavă Domnului, un mare ajutor pentru proletarul care sunt”.

O artă a portretului de tip solid, balzacian, care combină documentarea migăloasă cu intuiţia psihică găsim mai peste tot, dar mai ales în descrierea Lidiei Mizinova/Lika de la p. 156. Este însăşi Nina Zarecinaia din Pescăruşul în aşa manieră încât la repetiţii actorii care o cunoşteau pe Lidia au avut o anumita stinghereală când au citit rolul. Urmărind viaţa adevărată a personajelor cehoviene atât de minuţios descoperită de Virgil Tănase pare că nimic nu a fost inventat ci doar imitat după natură. Lecţia este sceptică pentru cei ce se cred creatori la modul absolut, dar optimistă pentru realiştii care transformă natura în simbol prin simpla copie. A parcurge alături de Virgil Tănase drumul prin care oamenii se transformă în personaje literare este mereu captivant.

© 2007 Revista Ramuri