Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O cutie magică a teleportărilor

        de Gabriela Gheorghişor

În spaţiul cultural românesc, geografia literară s-a legat, o bună vreme, de numele criticului şi istoricului literar Cornel Ungureanu. Acesta foloseşte însă conceptul într-un înţeles restrâns, de „identitate regională a literaturii“. De aceea, se poate spune, fără exagerare, că Andreea Răsuceanu este, la noi, promotoarea disciplinei, aşa cum s-a dezvoltat ea în Occident, în ultimul deceniu. Ce-i drept, Andreea însăşi realizează o aclimatizare flexibilă pe terenul autohton, evitând atât discursul exclusiv ştiinţific al măsurătorilor şi al hărţilor, cât şi ideologizarea studiilor geocritice. Cărţile sale de după debutul cu monografia străzii Mântuleasa (Cele două Mântulese), deşi îşi asumă explicit metoda geografiei literare, sunt tot abordări interdisciplinare ale prozei româneşti, dar coagulate de perspectiva geocentrică (Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului, Dicţionar de locuri literare bucureştene – în colaborare cu Corina Ciocârlie).

Cartea oraşelor (Editura Humanitas, 2021) este un proiect în care Andreea Răsuceanu este implicată într-o triplă ipostază: de editor (cartea apare în colecţia de proză contemporană pe care o coordonează), de prozatoare (este unul dintre cei 16 autori antologaţi), de critic literar, cercetător al geografiei literare, întrucât scrie şi prefaţa culegerii („Scriitorul şi oraşul lui”), extrem de aplicată şi de lămuritoare. Volumul a ieşit unul eteroclit – nici nu se putea altfel, fiindcă scriitorii, de vârste şi din generaţii de creaţie diverse, s-au raportat diferit la tema propusă (unii au privilegiat-o în textele lor, alţii au exploatat-o cu naturaleţe, uneori minimalist, câţiva parcă au şi uitat-o). Nu faptul că fiecare a avut în vedere un oraş distinct (în care s-a născut ori în care locuieşte) a contat, sursa de inspiraţie fiind mai degrabă nesemnificativă, ci formula de proză şi stilul propriu, acestea modelând percepţia/ construcţia peisajului urban şi asigurând compoziţia caleidoscopică, mozaicată a Cărţii oraşelor.

Cartografierea şi descrierea spaţiului nu se pot face fără dimensiunea temporală inerentă, de aceea conceptul spaţiu-timp este inevitabil. Volumul reprezintă un soi de cutie literară magică, deschizându-se atât pe orizontală, cât şi pe verticală, întrucât fiecare sertar te poate teleporta în spaţii-timpuri felurite (Vâlcea anilor ’90, periferia Iaşilor din deceniul nouă, Sibiul verii lui 1989, Craiova din anii ’90, Timişoara de dinainte şi de după Revoluţie, Clujul actual, Braşovul de azi, Bucureştiul prezent, Ploieştiul secolului al XIX-lea, mahalaua Precistei din Piatra Neamţ la 1897, Brăila la sfârşitul anilor ’80 etc.). Viziunea stratigrafică asupra oraşului apare uneori în interiorul aceluiaşi text, iar arheologia locului se combină cu memoria subiectivă a câte unui personaj. De altfel, multe bucăţi din antologie sunt proze de arheologie a memoriei, individuale şi/ sau colective. Marius Chivu, Adela Greceanu, Borco Ilin scriu proze rememorative, cvasi-nostalgice despre adolescenţă şi formare, amintind de inconturnabilul De veghe în lanul de secară al lui Salinger sau de neaoşul Muzici şi faze de Ovidiu Verdeş. Un lieu de mémoire (în sensul definit de Pierre Nora) din Vâlcea, precum fântâna din Parcul Zăvoi, unde „la 29 iulie 1848 avusese loc o mare adunare populară şi un grup de cântăreţi dirijaţi de Anton Pann intonaseră pentru prima dată imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române!”, devine şi un important reper spaţial al memoriei naratorului, fiind unul dintre locurile de întâlnire a prietenilor din fan-clubul „forevărilor” (Forevări – Marius Chivu). În textul lui Marius Chivu şi în cel al Adelei Greceanu (Vara trecută), ca şi în Timişoara zero Photoshop de Borco Ilin („Vecinii fumau în scara blocului Carpaţi şi Bucegi, din apartamente venea miros de prăjeală şi murături şi de aer închis. Se construia linia tramvaiului 9, am crescut jucându-mă în tranşeele alea adânci. Peste tot numai jeg şi zoaie şi catacombe. Frică şi sărăcie”), detalii precise conturează atmosfera vieţii cotidiene din ultimii ani ai comunismului şi cei ai tranziţiei postrevoluţionare. Fără să fie o proză de rememorare, acţiunea din Dor de Iulian Popa se aseamănă prin tema adolescenţei cu cele deja menţionate (acţiunea este localizată în Brăila, la finele epocii de aur, însă ea aduce şi un eveniment tragic: înecul unui tânăr în Dunăre). O povestire pe tema memoriei (şi a pierderii ei) construieşte Florina Ilis în Piaţa Muzeului, care mi-a adus în minte recentul film al lui Florian Zeller, The Father (2020), cu inegalabilul Anthony Hopkins în rol principal. Aici, Piaţa Muzeului, cu Obeliscul Carolina, „Ridicat ca să amintească de vizita la Cluj din 1817 a împărătesei Carolina Augusta şi a împăratului Francisc I”, nu este doar un topos al memoriei istorice colective (deja şterse la tinerii cu smartphone de azi, cum e strănepotul fostului funcţionar de poştă), ci şi al memoriei personale a bătrânului, avariate de demenţa senilă. Piaţa Muzeului de Istorie este o metaforă architectural-simbolică a „muzeului” mental al tatălui, populat de spectrele trecutului traumatic. Proze de arheologie a memoriei, mediate cultural-livresc, sunt şi cele ale Vioricăi Răduţă şi Angelo Mitchievici. Andreea Răsuceanu, în prefaţă, observă că ambele utilizează tehnici descriptive şi cinematografice, dar prezentarea Ploieştiului din Statuia Libertăţii şi cuiele Muruzoaei de Viorica Răduţă se constituie într-o descriere narativizată, dinamică, o „mostră de ciné-verité”, pe când în De partea cealaltă a oraşului „privirea e nostalgică şi recreează, tot cinematografic, dar cu lentoarea şi melancolia unui slow motion, imaginea unui vechi oraş portuar, acum mort, situat într-o atemporalitate fără speranţă”. În pasajele de incursiune în trecut, în timpul Republicii de la Ploieşti, docu-ficţiunea Vioricăi Răduţă mi-a amintit vag de stilul naraţiunii istorice din Prinţul Ghica de Dana Dumitriu, descrierea lui Angelo Mitchievici, fastuoasă, decadentă, plină de morbidezza, a unei Constanţe cosmopolit-crepusculare, oraş palimpsestic în ruine, spectral, de imaginea frumuseţii decrepite, patinate a Veneţiei din barochizantul Săptămâna nebunilor de Eugen Barbu.

Povestirea Marianei Codruţ şi cea „eliadesc㔠a lui Augustin Cupşa sunt caracterizate de Andreea Răsuceanu ca geografii senzoriale. Textul său este el însuşi o geografie senzorială, precum şi cel realist-magic al lui Adrian G. Romila, Vremea muntelui care pleacă, deosebit de plastic-expresiv. În Un meteor şi o meteoră de Mariana Codruţ, aş remarca subtilul intertext din Sara pe deal: doi tineri îndrăgostiţi se refugiază, la lăsarea serii, dincolo de Bahlui, pe Dealul Galata, din spatele mahalalelor Iaşilor, delimitându-şi un spaţiu natural edenic, al iubirii candide, departe de zgomotele şi de mizeria oraşului. Finalul surpriză sparge însă viziunea idilei romantice şi inversează rolurile din imaginarul eminescian al fidelităţii şi al trădării. În Toate trec cu un chiot sau un oftat de Augustin Cupşa, aş atrage atenţia asupra tabloului de iarmaroc balcanic, de Isarlâk, pe care-l descoperă Ileana la ieşirea din policlinică, deşi vederea îi era încă afectată de atropina din ochi. În Oameni mai sănătoşi, oameni mai fericiţi de Andreea Răsuceanu, fragment dintr-un roman în lucru, există o corespondenţă difuză între peisajul urban al străzilor vechi din jurul Dâmboviţei, cu „izul ei veşnic de mucegai şi mocirlă”, şi starea personajului feminin imobilizat, care pare că putrezeşte în apartament. Din perspectiva femeii îmbătrânite, imobilismul lucrurilor din zona ei de capitală înseamnă şi o speranţă, o iluzie a împietririi timpului, iar Dâmboviţa de sub fereastră se reflectă în oglinda memoriei regresive în care se iţeşte Dunărea copilăriei din localitatea C., al cărei mal o salvase, împreună cu sora sa, de violenţa ruşilor. Deşi, de obicei, Corina Sabău scrie şi ea o proză senzorială, în Cetăţean de onoare tratează cu (auto)ironie condiţia scriitorului care se ia prea în serios, dar nu numai. Povestirea este construită pe tehnica mise en abyme, Silviu Ogârlagi trebuind să producă un text despre Câmpulung Muscel, târgul său de baştină. Cu această ocazie, îşi dă seama că mărcile identitare ale oraşului s-au efasat ori au dobândit potenţial de controversă.

Cartea oraşelor, dincolo de lectura geocritică, pe care ne-o oferă chiar prefaţatoarea, se dovedeşte un volum de proze scurte incitante, majoritatea de foarte bună calitate, multe pe tema memoriei. Puteţi accepta cu încredere invitaţia Andreei Răsuceanu la această călătorie în spaţii-timpuri variate, în lumi apuse ori actuale, pentru a vă (re)configura propriul atlas interior al oraşelor din România.

Nr. 01 / 2022
Premiile Filialei Craiova a U.S.R. pentru cărţile apărute în anul 2020

Reflexibilitatea texistenţei în poezia lui Nicolae Jinga
de Florian Copcea

Nostalgic, dar până la un punct
de Gabriel Coşoveanu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

A crede în lucrurile care cad (1)
de Gheorghe Grigurcu

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 2 decembrie 2021

Cititorul
de Nicolae Prelipceanu

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 2 decembrie 2021

Valuri, poduri şi înţelepţi
de Gela Enea

Din negura istoriei şi noaptea minţii
de Mihai Ghiţulescu

O lectură sclipitoare
de Dumitru Ungureanu

Pe scurt, despre Poveste de adormit maturii de Julien Caragea

Momente şi schiţe din viaţa universitară
de Gabriela Gheorghişor

Distopii deghizate
de Silviu Gongonea

Poezie împotriva simulacrelor
de Gabriel Nedelea

O cutie magică a teleportărilor
de Gabriela Gheorghişor

N-aş putea fi liber, atât cât se poate în zilele noastre, dacă nu aş scrie
de Christian Crăciun

Limba pură a conchistadorilor
de Augustin Cupşa

Poezie
de Teodor Preda

Poezie
de Ion Maria

Casnica şi soţul casnicei
de Viorel Mirea

Atins de mâna lui Dumnezeu
de Haricleea Nicolau

În căutarea sufletului pierdut: teatralitatea/ teatralizarea poemelor lui Marin Sorescu
de Daniela Firescu

Florile sufletului
de Viorica Gligor

Poeme
de Mircea Teculescu

Yamato-e şi convieţuirea cu fantasticul
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Violeta
de Isabel Allende

„Pictura mea evocă incursiunea în istoria artei“ – Mircea Maurice Novac
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri