Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Gabriel Nedelea

irmosul împărtăşaniei

n-am înţeles niciodată

de ce la împărtăşanie nu ni se dă lapte,

sau cafea cu lapte,

să ni se amintească de negura pământului

şi să ne trezească.

aş merge mai des la biserică, părinte,

dacă în altar s-ar instala un espresor,

unul adevărat, care să şi macine,

că poate aşa s-ar înţelege mai uşor

că şi cearcănele sunt aure.

Şi mai e si mirosul, părinte,

altfel ar mirosi toate prin biserică,

şi femei frumoase ar veni mai multe,

mai ales dacă în pridvor,

numai în pridvor,

s-ar da dezlegare la fumat,

că mai repede aş inhala fumul

ieşit din piepturile

ţinute în cupe de mătăsuri şi dantele,

decât tămâia care aminteşte

mai ales de moarte,

şi nu de viaţă,

ca fumul de ţigară.

mai virile ar fi imnurile noastre,

doamne,

şi mai sincere.

Spovedanie

Păcatele noastre sunt amintirile noastre, părinte,

Aşa că nu te ruga prea mult pentru noi să uităm,

Să nu murim de tineri.

Oricum moartea împlineşte în fiecare zi o vârstă

Măsurată în anii care ne-au mai rămas şi în uitare,

Vârstă pe care n-o ştim,

Dar o sărbătorim cu bere, cu ţigări, cu sex

cu cafele tari care ne mângâie pe sub ţeastă

ca pe nişte animale care-şi aşteaptă hrana.

Şi vom mânca, părinte, până o să pleznim,

Cum mănâncă peştii de acvariu

Sau cum a mâncat peşte până a murit

Femeia aceia dintr-un roman german,

Al cărui nume-mi scapă.

Şi se va spune despre noi că de creştini am murit,

Aşa că nu ne cere să ne rugăm

Altfel decât o putem face.

Nu ne cere să povestim

mai mult decât putem duce.

Îmi dau cuvântul

Îmi este mai frică să-mi pierd cuvântul

în faţa prietenilor, Doamne,

Decât în faţa Ta.

Deşi sunt mai iertători

şi putem să glumim despre orice şi să urâm,

Putem să ne plângem de milă

Şi să deznădăjduim până la absurd.

Sângele înfloreşte în noi

Ca florile de cactus

Şi ne-ar fi şi frică să credem

Că e totuna cu vinul,

Că viţa de vie

Rodeşte în venele noastre

Îngreunate de grăsimi animale şi de zaharuri.

Că pâinea se coace în cărnurile noastre

Învăţate cu alcoolurile tari,

Cu unghiile, cu mângâierile şi cu scuipatul,

Cu agurida şi cu uleiurile,

Cu timpul, cu florile de bumbac şi cu lemnul.

Păcatele noastre sunt ca nişte fripturi stricate

Pe care le aruncăm la câini, Doamne.

Credinţă

Oamenii cred în tine, Doamne,

Vor ca morţii lor să fie frumoşi.

La vederea singurătăţii

Am văzut singurătatea cu ochii mei.

Într-una din nopţi,

când încă nu ne ştiam,

şi mă pregăteam

în faţa oglinzii pentru somn,

pentru pânda sa destul de nepământească,

nefirească, dulce şi grasă,

cum trebuie să fie carnea de îngeri.

Într-una din nopţi

întunericul s-a prăbuşit pentru un minut,

mai ceva ca amorul de plumb

peste tâmplele subţiri

şi peste umblarea aţoasă a sângelui.

Am crezut că am orbit

şi m-am temut

mai mult pentru obligaţiile mele

faţă de vise

şi faţă de unele chipuri.

Că n-a fost nimeni să-mi spună

că era doar o pană de curent

nici n-a mai contat,

oricum curajul şi puterea (omenească[?])

s-au topit ca aburul.

Şi nici îngerii n-au mai avut puterea

să cureţe podeaua de vomă şi de praful de lună.

Şi nici tavanul n-a mai strălucit

ca în reclamele la vopseaua nemţească,

şi nici eu,

parcă să zic,

n-am mai spus nimic în sinea mea

despre fiul omului.

Poem de revoltă

Nu se cade să dai prea multe nume în poezie,

Nu se face, că nu e bine pentru tine,

Că numele alea au să fie uitate,

Şi cum nu scrii decât poezii care să-ţi supravieţuiască,

Eventual pentru totdeauna,

Nu se mai înţelege mare lucru.

Aş vrea să scriu un poem despre

Monica Bellucci,

Dar lu fiu-meu nu-i va spune mai nimic asta, peste douăzeci de ani,

Ar fi ca o povestire a lu’ taica-meu despre

Elizabeth Taylor.

Da, e mai bine sa nu dau nume, îmi zic

E mai bine să trec mai departe.

Adică e mai bine să mă revolt

Să bag capul prin câteva instituţii publice

şi să dau cu spray cu carbid,

De-al dracu

Şi cu gândul la ce-mi spunea directorul de la editura la care am lucrat:

Lasă-i, mă Gabi, să scrie poezie,

Că de acolo ne luăm salariile:

Nu-şi bat nevestele, nu-şi bat copiii, nu dau în cap, nu fură etc.

Scriu şi ei poezie.

Şi ani de zile, în sinea mea,

Am crezut că

Da,

Astea se exclud,

Că dacă ăia scriu ce cred ei că e poezie

Îmi iau şi eu salariu şi e şi ceva mai multă pace pe pământ.

Un poem cantitativ

De-acum scriu un poem cantitativ

Fără prea multe scrupule

Pentru că, de fapt, toate poemele ajung

în acelaşi loc

Ele vor fi citite de minţi sublime

care ştiu bine ce înseamnă

corectitudinea politică

Şi va fi un poem egal

Un poem aşa de frumos de egal

Că nu trebuie decât să fie scris

Şi va fi egal.

Deşi unii dintre noi scriem

Mai ales să ne uităm chipul

Şi ne facem un titlu de glorie din asta,

De fapt nu trebuie decât să scriem

poeme democratice,

poeme despre poeme cantitative

Şi aşa vom fi în rând cu lumea.

Hiperlink

Pentru cei mai mulţi

a început poezia războiului hibrid

a boţilor şi a feţelor aproape neînchipuite,

a marilor anonimi

şi administratori de reţele,

poezia maskirovka, poezia fake news,

ca o subtitrare rău intenţionată.

Când totul devine o agonistică a descrierii

lupta se lasă ca un arbore geometric,

în voia naturii din afară.

Câte un hidalgo are să-şi mai joace omniscienţa,

prin locuri predestinate sau obscure,

predicând, totuşi, realismul YouToube-lui.

Câte un K. va continua să se mire

şi să aştepte schimbarea la faţă

cu sufletul la gură.

Bântuie mai mereu o nevoie barocă

de reprezentare,

care nu se refuză şi se întinde mai mult

ca o speranţă.

Învingătorii provizorii îşi poartă deja

medaliile de cupru sau de litiu

în dreptul plexului sau al inimii.

În fereastră continuă torentul de layare şi afişe,

munca de studio, producţiile de casă,

avanpremierele şi ramificațiile.

Nr. 12 / 2021
Extazele ludice ale unui lirosof
de Florian Copcea

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Câteva idei, răzleţe, despre ideologi
de Gabriel Coşoveanu

Te afli într-o carlingă în zbor (3)
de Gheorghe Grigurcu

Justiţie literară sau maladiile omului politic
de Carmen Teodora Făgeţeanu

Jurnal în pandemie (3)
de Adrian Popescu

Proasta creştere în creştere
de Nicolae Prelipceanu

Istorie şi mit în teatrul lui G. Călinescu
de Toma Grigorie

Arta de a gândi istorii
de Mihai Ghiţulescu

Balada folkistului cătrănit
de Dumitru Ungureanu

In memoriam Nicolae Pârvulescu (1942-2021)

O antologie literară remarcabilă
de Ştefan Vlăduţescu

Când se revarsă liric gheţarii
de Gela Enea

Poeme
de Gabriel Nedelea

Oglindiri critice
de Gabriela Gheorghişor

Nu ştiu dacă poezia a devenit bastonul meu de mareşal, dar sigur e glonţul care mă tot urmăreşte
de Robert Şerban

Linia Kármán
de Andreea Răsuceanu

Poem
de Gela Enea

Poezie
de Ana Săndulescu

Poezie
de Andrei Zbîrnea

Poezie
de Maria Cârstian

Poezie
de Savu Popa

Poezie
de Elena Bălăşanu

Patimile lui Joska
de Haricleea Nicolau

Dans macabru – farsa lui Ionesco
de Daniela Firescu

Prizonier al unei iubiri de-o viaţă
de Viorica Gligor

Poem
de Mihaela Iovan

Reminiscenţele amintirilor şi impresia de fantastic
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1962
de Clarice Lispector

„Proiectul Cutia Pandorei reflectă conceptul de speranţă, văzut ca un fir cursiv al realităţii şi al prezentului“ – Ioana Flueraşu
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri