Dan Perşa s-a impus în proza românească încă de la debutul său, în 1997, cu romanul Vestitorul (premiat de Uniunea Scriitorilor din România). De la bun început, s-a făcut remarcat prin forţă şi originalitate, iar, mai apoi, a reuşit să surprindă cu fiecare roman în parte – nu mai puţin de 11, până în prezent. În naraţiunile sale, realul şi fantasticul se îmbină în moduri diverse, dar, întotdeauna, bine dozate, imaginile lumii înconjurătoare fiind animate ludic şi puse în rame intertextuale. La reuşita sa ca romancier trebuie să fi contribuit atât talentul, vivacitatea, spiritul fin de analiză, cât şi formaţia de geofizician şi vasta experienţă în mediul literar-publicistic, ca redactor/ secretar general de redacţie la revistele Tomis, Amphion, Ateneu şi colaborator la multe altele.

Noua apariţie editorială a lui Dan Perşa, Bestiarro (Humanitas, 2021), este un compendiu de maladii ale vieţii politice româneşti postdecembriste, o satiră socială, în care este reconstituită evoluţia căii de înţelegere a ceea ce Aristotel numea animal politic. Autorul îmbracă, astfel, mesajul politic într-o haină artistică, iar mostrele acestui bestiar trimit cu gândul la Istoria ieroglifică, dar şi la seria de lucrări ale binecunoscutului artist Valeriu Mladin, prezentate sub titulatura Political Bestiary, în care exprimă vizual un mesaj apropiat. Prozatorul foloseşte în acest demers literar o formulă narativă în spiritul epistolelor danteşti, valorificând, însă, în mod autonom şi original, mecanismele alegoriei pentru a sugera semnificaţiile şi palierele de lectură. Cartea are un pronunţat caracter justiţiar, voindu-se a fi, după cum însuşi autorul mărturiseşte, o răzbunare realizată cu mijloace artistice, îndreptată asupra politicienilor venali, demagogi, corupţi, duplicitari, agresivi şi suficienţi care, la vremea celor relatate, au umilit oamenii de cultură ai Constanţei. Justiţia lui Dan Perşa este, la urma urmei, acea justiţie ulterioară şi superioară lumii reale, cea care domină şi universul shakespearian. De altfel, cheia de lectură ne este revelată explicit în ultima parte a romanului, mai exact, în capitolul cu titlu sugestiv şi rezumativ pentru întregul conţinut: Justiţie poetică – un fel de testament spiritual al unuia dintre personajele aparent plate ale scrierii, domnul Nica, pentru doctorul Mânzescu.

Pentru a radiografia obscuritatea şi tenebrele care domină teritoriile politice şi de putere ale urbei în care sunt ambientate întâmplările, şi nu numai, analiticul Dan Perşa construieşte măşti complexe, controversate şi transparente de edili, prefecţi, oameni de afaceri, protectori, tătuci, foşti, actuali şi viitori şefi de stat, uşor recognoscibili, precum Tătuţul, Bombănel, Şuviţă, George Behăitul etc. Pionii diegezei, Gică Rasol – primarul şi adversarul său, magnatul Pitic Orfeanu, domină întregul oraş de la malul mării, alături de Triţă Costin, şi sunt frecventaţi de acelaşi anturaj pestriţ, personaje cu obişnuinţe bestiare: „Privi la cei din jur şi avu impresia că planează deasupra panoramei ce conţinea grădina lui acoperită, cu puzderia de oameni adunaţi în ea. De fapt, îi apărea ca o grădină zoologică. Adăpostea felurite animale, de la micile rozătoare la elefanţi şi de la viermi la păsări: păsări răpitoare, păsări proaste domestice şi păsări migratoare”.

Războiul troian dintre cei doi protagonişti constituie o adevărată ironie la adresa clasei politice, evidenţiindu-i abuzurile, încălcarea moralei, patimile, slăbiciunile, lipsa de măsură. Un rol semnificativ, deopotrivă, îl au şi personajele din taberele celor doi, slabe în aparenţă, gata să-i slujească sau să-i trădeze, în funcţie de interese şi de polul puterii: poetul Porumbelu, pictorul Măţoiu, doctorul Mânzescu, domnul Nica, doamna Mia şi, de ce nu, chiar şi doamna Leopoldina, soţia primarului. Fiecare dintre aceştia vizează câte ceva, un câştig mai bun, o promovare sau conducerea revistei de cultură, urmând ceea ce primarul numea tendenţios Calea firmiturilor, ştiind că „forţa lupului stă în haită”.

Evenimentele haotice şi discordante găsesc un sens şi personajele primesc ceea ce merită: recompense şi pedepse, fericire şi suferinţă, care corespund întotdeauna propriilor acţiuni. De asemenea, nu-şi scuteşte personajele de teama fatumului, falsele credinţe şi temerile însoţindu-le permanent. Mai mult decât atât, prin această scriere autorul devine un virtuoz al comicului, în tradiţia caragialiană, atrăgând atenţia prin numele personajelor şi moravurile acestora, prin contrast, crearea de situaţii surprinzătoare, prin satiră şi ironia aspră.

Prozator remarcabil, dotat cu un ascuţit spirit de observaţie şi cu o solidă conştiinţă etică, Dan Perşa transpune realităţile lumii noastre de astăzi în imagini insolite, reuşind să realizeze un tablou de bestiar-ro, în care justiţia literară domină injustiţia socială.